09 ianuarie 2011

Little Women

     Nu sunt adepta revederii unui film (cu excepția celor care m-au marcat profund sau pe care îmi face plăcere să le revăd în diverse companii), în condițiile în care există sute de filme excelente pe care nu am avut încă timpul să le văd. Astăzi, însă, a trebuit să fac o excepție. 
     Când eram mică-mică, am văzut Little Women (ecranizarea romanului Louisei May Alcott), tradus la noi prin Fiicele doctorului March, varianta din 1994, dar am păstrat amintiri foarte vagi. Așa că azi, adunând resurse pentru eseul pe care îl aveam de făcut pentru mâine, am decis să revăd acest film. Prima surpriză plăcută a fost legată de distribuție: Susan Sarandon joacă rolul mamei a patru fiice, interpretate de Winona Ryder, Kirsten Dunst/Samantha Mathis, Claire Danes și Trini Alvarado. Nici partea masculină nu s-a lăsat mai prejos, cuprinzând nume ca Gabriel Byrne, Christian Bale, Eric Stoltz sau John Neville. Premisele erau excelente, deci!
     Filmul are o acțiune ușor ireală, aducând în prim-plan o familie ai cărei membri îi pun aproape întotdeauna pe primul loc pe cei mai nevoiași decât ei. Este povestea maturizării lui Jo (W. Ryder), întruchiparea Louisei Alcott însăși. De altfel, familia March este transpunerea în ficțiune a familiei Alcott, iar acțiunea poveștii are loc tot în Concord, Massachussets, orăselul natal al autoarei. Jo este scriitoare, fire rebelă, băiețoasă și independentă, reușind, din vânzarea poveștilor sale, să își sprijine financiar mama, rămasă singură odată cu plecarea la război a soțului său, doctorul March. Pe alocuri amuzantă, pe alocuri tristă, povestea ce se țese în jurul lui Jo este captivantă, astfel încât nici nu îți dai seama când trec pe lângă tine cele 2 ore ale filmului. Ba chiar uneori ai impresia că momentele se succed prea repede, prea înghesuit, fără să permită acțiunii să se dezvolte suficient de mult încât să ai timp să o digeri.
     Deși nu îmi place să fiu spoileriță, trebuie să comentez puțin finalul filmului. Jo este cerută în căsătorie de cel mai bun prieten al ei, Laurie (C. Bale), și aproape că ești dezamăgit, ca privitor, atunci când îl refuză. În realitate, Louisa Alcott nu s-a căsătorit niciodată, dorind să păstreze această notă imprimată în eroina cărții sale. Potrivit spuselor autoarei, la insistențele cititorilor săi, care își doreau ca Jo să aibă o viață fericită și împlinită și din punct de vedere sentimental, a decis ca aceasta să se mărite. Și-a permis, totuși, micul amuzament de a nu o căsători pe Jo cu cel pe care îl dorea toată lumea, creând, în această privință, un alt personaj, profesorul Friedrich Bhaer (G. Byrne).
     Per total, filmul este unul care merită văzut - fapt întărit și de nota 7.1 pe care o are pe imdb. Și pentru că orice film, oricât de bun sau de bine realizat, are și mici scăpări, m-am amuzat să observ una (pe care apoi am descoperit-o și în secțiunea Goofs): Jo îi trimite lui Laurie o scrisoare în care scrie Please, Teddy, come back to me, replică pe care voice-over-ul o citește Please, Teddy, come back to us. Modificare importantă în economia unei iubiri...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu