Se afișează postările cu eticheta biblioteca bloggerului roman. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biblioteca bloggerului roman. Afișați toate postările

22 ianuarie 2015

Biblioteca bloggerului roman - anul II

Cam acum 1 an, Chinezu lansa o provocare blogosferică: cine ce cărți a mai citit, cui ce cărți i-au mai plăcut? A numit-o el atunci Biblioteca bloggerului român și își propunea ca, prin inițiativa asta, să facă un fel de centralizare a cărților pe care le-au citit bloggerii români în 2013. Au răspuns atunci prezent 123 de bloggeri – eu am zis pas din cauza proastei memorii, care nu mi-a permis să-mi amintesc cu exactitate ce cărți am citit și când. Mi-a fost un pic ciudă că, într-o vreme în care cultura trebuie scoasă în evidență prin orice mijloc, nu am putut să iau parte la o provocare așa frumoasă. Am căutat o resursă care să mă ajute cu centralizarea cărților (prea puține, doar 15) de care am avut răgaz să mă bucur în 2014 – www.goodreads.com pe numele ei – și m-am pus pe treabă.