Acum două
săptămâni s-a încheiat cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare, cel mai mare și important eveniment cultural din Craiova. Pentru
că luna aprilie a fost apogeul aglomerării în programul meu, am lăsat scrisul
articolelor despre festival și despre piesele pe care le-am văzut pentru când
timpul mi-o va permite. A venit azi momentul să încep retrospectiva Shakespeare
2016 cu un articol despre "Hamlet"-ul lui Fred Abrahamse, prima piesă văzută la ediția
2016 a ceea ce eu alint cu drag Festivalul ȘXPR. :)
Pentru cei care visează la seri pe malul mării, cu valuri gâdilându-ți tălpile... :)
Astăzi, Marius "Make" Matache - Marea.
Audiție plăcută, "muzicofili"!
PS: Voi la ce visați ascultând melodia lui Make? Răspundeți-mi printr-un comentariu, iar cel care îmi va plăcea cel mai mult va primi cadou CD-ul "Hoinar prin Piața Matache" al artistului.
Acum vreo 3 ani mergeam la primul concert al Alexandrinei Hristov în Craiova, deși la acel moment eram deja în stadiul în care știam versurile la destul de multe dintre piesele ei. Ieri am văzut că Alexandrina a dat share pe pagina ei de Facebook la o versiune mai rapidă a uneia dintre melodiile mele preferate, preluată și distribuită de aproape 200 de persoane, dintre care și mulți prieteni de-ai mei. Pentru că sfatul meu este să încetiniți și să vă bucurați pe îndelete de viață, vă propun și varianta live, mai lentă.
Astăzi, Alexandrina Hristov - Cea mai frumoasă parte (sau Tu ești cea mai frumoasă).
Pentru că uneori mi se întâmplă să cad în butoiul cu melancolie, am (re)descoperit o piesă care pune punctul pe i. (Și, ca orice lucru bun / frumos din afară, englezii l-au sustras de la ruși, iar noi l-am importat, tradus și făcut al nostru, în interpretarea Margaretei Pâslaru).
Poate una dintre cele mai cunoscute melodii ale tuturor timpurilor, "Ne me quitte pas / If You Go Away" se numără printre cântecele mele preferate de dragoste, indiferent de interpretare. Piesă cu o istorie impresionantă, "Ne me quitte pas" a fost scrisă în 1959 în franceză de cantautorul Jacques Brel și tradusă în mai multe limbi (dintre care varianta în engleză, tradusă și adaptată de Rod McKuen, a devenit rapid cea mai cunoscută). Cântecul, în toate formele sale (date de variațiuni de limbă și gen muzical), a fost intens ascultat, apreciat și reinterpretat de-a lungul anilor de o pleiadă de artiști de renume mondial, printre care se numără Nina Simone, Marlene Dietrich, Dalida, Tom Jones,Frank Sinatra, Neil Diamond, Nana Mouskouri, Ray Charles, Sting, Cyndi Lauper, Belinda Carlisle, Barbra Streisand, Celine Dion, Madonna, Caro Emerald și In-Grid. Variante instrumentale celebre sunt cea la nai a lui Gheorghe Zamfir și cea la pian a lui Richard Clayderman. Eu m-am îndrăgostit de melodie ascultând-o în interpretarea caldă a lui Julio Iglesias, dar astăzi vă încânt urechile cu acest frumos și trist cântec căruia îi dă viață o voce feminină rezonantă, guturală (și sexy!).
La aproape 3 luni de la lansare, piesa care a adus-o pe Indila în vârful topurilor din întreaga lume nu dă semne de oboseală. Deși îmi joacă în urechi de câteva săptămâni deja, abia astăzi îi ofer un loc la mine în celulă. O piesă cu un mesaj trist, dar cu un ritm excelent, "Dernière Danse" beneficiază de un videoclip filmat într-un Paris apocaliptic (ați mai pomenit așa ceva?!) și de aportul popularității piesei lui Charles Trenet, "Douce France", pe baza căruia Indila a făcut un joc de cuvinte (Oh, ma douce souffrance). La lansare, melodia i-a suflat în ceafă piesei "Happy" a lui Pharrell, pe care a secondat-o ca număr de vizualizări pe YouTube (acum s-a strâns o diferență de vreo 50-60 de milioane în favoarea americanului).
Merg pe stradă și, de multe ori, îmi ridic privirea spre chipurile celor pe lângă care trec. Un grup de elevi gureși; o bunică fericită să-și scoată nepoțelul la plimbare; un el și o ea îndrăgostiți, sorbindu-se din priviri; studenți ieșind victorioși de la examen; ea fredonând melodia preferată pe care o asculta în căști; un cuplu între două vârste cu bilete la o piesă de teatru. Habar n-am dacă se poate spune despre Craiova că este un oraș cu oameni fericiți. Tot ce știu este că fiecare persoană are cel puțin un motiv pentru care trebuie să fie fericită!
Dacă nu sunteți dintre cei care pun semnul egal între muzica românească și piesele pop-dance care inundă radiourile de câțiva ani, vă propun o melodie romantică-melancolică, de ascultat cu gândul la cineva drag. Inclusă pe albumul "Hoinar prin Piața Matache" a prietenului Marius "Make" Matache (cercetător, blogger, muzician, dar mai presus de toate simpatic și sufletist), piesa a primit de curând straiele unui videoclip în care descoperim un Make așa cum îl ascultăm - cu sufletul în palmă. Videoclipului piesei "Cât de mult" este încununarea a 10 ani de Marius Matache în peisajul muzical românesc și nu pot să-i urez cu această ocazie decât tradiționalul "Să ne cânți și să ne încânți multă vreme de acum încolo!"
"Cât de mult aș vrea în concert la Craiova să revii, / Fără explicații sau cuvinte..." :)
O piesă-testament prea veselă pentru a fi despre moarte. Și totuși, dacă ați pierdut pe cineva drag din viața voastră, să fiți siguri că de undeva de departe veghează asupra voastră.
Acum câteva săptămâni m-a rugat tata să-i pun pe un stick muzica mai de-a lui, ceea ce m-a provocat să caut și să găsesc o paletă foarte diversă de melodii (în principal balade, rock, R'n'B, muzica anilor 70-80-90, piese în română, engleză, franceză, spaniolă, italiană). M-am dat peste cap, am găsit melodii nemuritoare și mi-a făcut deosebită plăcere să reascult multe piese ale unor artiști cu care am crescut pe casete (de la Patricia Kaas la Rod Steward, de la Eros Ramazzoti la Bon Jovi și de la Phil Collins la Tina Turner). Deși toate melodiile respective îmi plac de la foarte mult în sus, în această ultimă săptămână am avut o apetență către muzica franțuzească, migrând de la Edith Piaf la Patricia Kaas și înapoi. Poate pentru că orice declarație de dragoste sună mai bine în franceză...
Astăzi, Patricia Kaas - Il Me Dit Que Je Suis Belle.
Marți dimineață m-am întors dintr-o prea-frumoasă (și un pic obositoare) excursie în Muntenegru, în care am mers alături de un grup de oameni absolut minunați. Drumul spre casă a fost lung, iar micimea spațiului nu a putut fi compensată decât de o atmosferă plăcută, la care se pare că am contribuit din plin prin asigurarea unui fundal sonor apreciat de colegii mei de autocar. Cele peste 300 de melodii pe care le am mereu la îndemână pe stick au atras considerații onorante, numeroasele balade rock fiind exact ceea ce trebuia la drum întins. Nu-i de ici, de colo, să reușești să te pliezi pe preferințele muzicale ale unui grup destul de divers, așa că, pe lângă faptul că eu m-am simțit foarte bine ascultând piese pe care nu le mai auzisem de mult, am fost mândră că am reușit să îi încânt și pe alții. Sper să vă încânt și pe voi ... cu brațele deschise!
Pentru că odată cu 1 septembrie au început să curgă pe wall-uri piese reprezentative de toamnă, precum "Wake Me Up When September Ends", "Emoție de toamnă" sau "Septembrie, luni", vreau să-mi manifest și eu ciuda că s-a terminat vara atât de repede.
Nu știu cum vă remontați voi atunci când sunteți lipsiți de energie, dar eu ascult muzică. Iar când dau peste o piesă atât de veselă ca cea de astăzi, e sărbătoare în micul meu colț de rai. De menționat că peste cântecul pe care vi-l propun am dat uitându-mă la televizor la reclama Nestea. Asta că tot vă propuneam săptămâna trecută o melodie românească genială dintr-o reclamă la fel de reușită.
După ce săptămâna trecută m-a bântuit o piesă a celor de la URMA, uite că azi mă declar obsedată de o melodie a altei trupe românești. Cântecul de astăzi se regăsește pe "coloana sonoră" a reclamei Napolact - Din bunătatea Ardealului și o umple pe aceasta de pitoresc, veselie, farmec și un autentic spirit sătesc. Ascultați-o și să-mi spuneți ce efect are asupra voastră - mie-mi vine să râd la soare și să bat coclauri. Și să nu spun nimănui.
Semne de bătrânețe dau deja, pentru că am căutat cu disperare să găsesc piesa de astăzi printre melodiile săptămânilor mai de demult și n-a fost chip să dau de ea. În urmă cu ceva vreme (să fi fost mijlocul sau sfârșitul lui 2012), era pe repeat în playlist-ul meu și o ascultam obsesiv, privind în același timp la videoclipul absorbitor de fascinant. Un blestem tradițional și un refren al Mariei Tănase superb preluat, instrumentat și interpretat. De ascultat!
Chillout, senzuală, liniștitoare, ademenitoare, incitantă, reconfortantă, voluptuoasă, odihnitoare, încântătoare, seducătoare, hedonistă, relaxantă, ispititoare. Nu sunt decât simple cuvinte care încearcă să redea caracteristicile unei piese remixate cu o voce genială pe un sound electronic de excepție.
Astăzi, Adele vs. Daft Punk - Something About The Fire (Carlos Serrano Mix).
V-am obișnuit ca fiecare miercuri să aducă o piesă mai veche sau mai nouă care să vă cânte și să vă încânte așa cum mă încântă pe mine. De data asta, însă, am decis să decalez publicarea acestui post cu o zi tocmai pentru ca ea să coincidă cu evenimentul căreia i-o dedic. După 22 de ani de AIESEC în Craiova, după 22 de generații de oameni frumoși, de proiecte, de muncă și de pasiune, să ascultăm o melodie care pentru membrii AIESEC are o semnificație aparte. La mulți ani, AIESEC Craiova!
