30 noiembrie 2014

Vederi din Pripeat, Cernobil

Prîpeat (Pripyat) este orașul-fantomă din apropierea Cernobîlului, cel cu roata Ferris, pe care îl vedem în toate fotografiile și filmele de groază care au ca subiect anomaliile produse în urma exploziei centralei nucleare (vezi Chernobyl Diaries din 2012). Accidentul de la Cernobîl a avut loc pe 26 aprilie 1986, iar efectele sale se fac simțite și în ziua de azi. Oana era în scutece la pieptul mamei (avea 86 de zile) când s-a întâmplat tragedia, iar eu am venit pe lume cam la 1 an și 7 luni, amândouă făcând parte dintr-o generație considerată a victimelor pe termen lung ale dezastrului de la Cernobîl.
Anul acesta, la Prîpeat a ajuns o echipă de corespondenți și producători CBS, care a explorat zona în care timpul s-a oprit în loc acum 28 de ani. Documentarul realizat de aceștia, cu durata de o oră, a fost difuzat pe 23 noiembrie și poate fi vizionat în întregime aici. Producătorul indepedent de film Danny Cooke a vizitat și el orașul cu această ocazie și, cu ajutorul unei drone, al unui GoPro și al unui Canon, a filmat clipul de mai jos, intitulat "Postcards from Pripyat, Chernobyl".
De văzut.


25 noiembrie 2014

Incepe ShoeBox 2014

Anul 2014 aduce a opta ediție (și a treia la care particip) a inițiativei sociale Shoe Box, care a pornit de la o frumoasă idee a lui Valentin de a strânge cadouri în cutii de pantofi pentru copii săraci sau orfani din toată țara. An de an pare că ne strângem mai mulți entuziaști care vrem să ajutăm, ceea ce nu poate decât să mă bucure și să mă motiveze să scriu despre proiect, să încerc să conving cât mai mulți oameni să contribuie și să ofer, la rândul meu, bucurie la cutie.


10 octombrie 2014

Cati biciclisti sunt(em) in Craiova?

M-am inclus și pe mine în rândul bicicliștilor craioveni, mai ales de când am dat tura aia de parc fără cască (sunt o rebelă)! În altă dezordine de idei, eu sunt încă o începătoare, biciclistă-amatoare, dar dacă voi sunteți mai evoluați decât mine, bicicliți în mod regulat sau pe rute mai incitante decât în cerc pe velodrom, e bine să știți că ni se pregătesc primele piste stradale pentru bicicliști în Craiova. Cred că la acest demers au contribuit și desele manifestări pro-biciclete din oraș, cum ar fi marșurile Critical Mass și plimbările Cycling Day organizate de JCI Craiova
Și pentru că știm că suntem mulți, dar nu știm exact câți, cei de la JCI invită toți bicicliștii să apeleze la acest sondaj și să îl completeze. Eu mă las în afara sondajului pentru că nu dețin o bicicletă...încă! :D



06 octombrie 2014

BZN promoveaza Romania cantand in duet cu Dan Spataru

Știrea este aici - "Trupa olandeză BZN (Band Zonder Naama), celebră în anii '90 cu hitul "Blue eyes", a lansat vineri, la București, videoclipul melodiei "Drumurile noastre", realizat în duet cu regretatul cântăreț român Dan Spătaru, eveniment în premieră în România."
Pentru mine, această colaborare se traduce după cum urmează: o trupă legendară (dacă nu vi se pare așa, întrebați-vă părinții) aduce un tribut unui muzician român de calibrul lui Dan Spătaru și, făcând asta, promovează o Românie frumoasă, pitorească și demnă de vizitat. 

(Mă întorc imediat, stați să le arăt clipul alor mei! :D )


02 octombrie 2014

Ce sa fac cu IzoMiorita?

Dragilor, am nevoie de puțin ajutor de la prietenii mei (online și offline)! :)
Vă povesteam în urmă cu 2 săptămâni de IzoMiorița, afacerea socială de succes care mi-a atras cel mai mult atenția dintre câștigătoarele de anul acesta ale competiției Fabricat în Țara lui Andrei. Lui Lucian Stanciu i-a venit ideea să folosească proprietățile lânii și să deschidă un centru industrial de prelucrare a lânii de oaie și transformare a acesteia în izolatori termici și fonici. În semn de mulțumire pentru articolul meu, Lucian mi-a trimis o mostră (Mulțumesc, Lucian!) pe care eu vreau să o testez și ... nu știu exact cum. Pentru asta o să vă rog să-mi spuneți voi ce să fac cu bucata mea de IzoMiorița, unde și cum să o folosesc pentru a-i testa calitățile?


30 septembrie 2014

Blogcultura cu olteni la Radio Romania Cultural

Dacă ieri vă povesteam despre apariția mea la Alege TV în emisiunea "Cu Anda la taifas", astăzi iar mă laud, de data aceasta cu o intervenție la radio. Săptămâna trecută, imediat după spectacolul Roots Revival Romania – Colors of Maria, am intrat în direct alături de Daniel (căruia îi mulțumesc că m-a invitat să îi fiu alături) în dialog cu Florin Vasiliu, realizatorul emisiunii Blogcultura de la Radio România Cultural. Am discutat, printre altele, despre blog, despre proiectul MonumenteOltenia.ro, dar și despre competiția Best City to Visit 2014 câștigată de orașul Craiova, în timp ce Daniel a vorbit despre blogul lui, despre Tura de cultură de pe Craiova Forum și despre proiectul TIDE. Puteți să ne ascultați dând play mai jos:



Emisiunea Blogcultura la care am luat parte a fost dedicată blogosferei oltenești, iar eu și Daniel am fost exponenții bloggerilor din Craiova cu bloguri personale. În ediția de astăzi a emisiunii, care începe de la 22:20, Florin Vasiliu îi are ca invitați pe doi reprezentanți mai nișați ai blogosferei din Craiova, anume pe Mădălina și David, care vor vorbi despre pasiunile lor, sportul, respectiv dezvoltarea personală. Îi puteți urmări și online, accesând www.radioromaniacultural.ro! :)