Ce mica e lumea

Lumea e mică, țara noastră e mică, iar Craiova - cât un boț de mămăligă. Astăzi am fost la țară ca să o sărbătorim pe bunica (mama mamei), a cărei onomastică a fost ieri. După ce am mâncat, băut și povestit chestiile importante, bunica s-a apucat să ne dea pulsul satului, anume să ne spună cine cu cine s-a mai luat, cine cu cine s-a mai certat, cine a mai murit, cine a mai născut, ce-a mai zis popa, ce-a mai făcut doctorița, primarul și alte VIPuri din comună. Cel mai bine a stat la capitolul decese, pe care ni le-a povestit cu lux de amănunte și descrieri cât mai vii. Trecem peste cele morbide, de genul: băiatul lui cutare a făcut accident de mașină și l-au scos bucățele, trimițându-le ulterior părinților acasă capul într-o pungă, mâinile într-alta etc., și ajungem la cele cu o ușoară tentă de amuzament, în măsura în care poate fi amuzant decesul cuiva.

În noaptea dintre ani, se pare că un consătean a murit înecat cu o bucată de cârnat care i-a rămas blocată în gât. Degeaba i-au dat rudele pumni în spate, apă să bea, pâine să mănânce, probabil au încercat și ceva manevra Heimlich, dar decesul nu a putut fi evitat. Asta a fost partea tragică a povestirii. Mama, care s-a născut în sat și care mai are vagi amintiri legate de oamenii din zonă, a cerut să știe cine e persoana cu pricina. Răspunsul aproximativ al bunicii a fost că mortul este Vovo, care stătea în casa din deal de islaz. Amintirile mamei păreau să nu revină: - Al cui era Vovo ăsta? Răspunsul bunicii nu a întârziat să apară: - Vovo al lui Bășinică al lui Pulete!

Cam în măsura asta poate fi amuzantă o veste proastă și cam atât de mică poate fi lumea...