29 august 2012

O pilda

          Un împărat al Romei antice decide într-o zi să facă o vizită la băile publice, deghizat în roman de rând. Ajuns acolo, vede cum un bărbat iese din bazin, se îndreaptă către un perete al termei și începe să se frece cu spatele de acesta. Întrebând pe cineva care e semnificația acelui gest, află că bărbatul nu are sclavi care să îl ajute să se spele și să îl frece pe spate. La auzul acestor cuvinte, împăratul se ridică, își aruncă straiele de rând, dezvăluindu-și identitatea, și îi promite bărbatului un sclav care să îl ajute de atunci înainte.
          După câteva săptămâni, împăratul decide să viziteze din nou termele, însoțit de această dată de întregul său alai. Văzându-l intrând în atrium, mai mulți bărbați ies din bazin, se îndreaptă către pereții termei și încep să se frece cu spatele de aceștia. Întrebând pe cineva care e semnificația acestui gest, primește același răspuns ca prima dată. 
          - Să se frece între ei!, replică înțelept împăratul.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu