Se afișează postările cu eticheta teatrul national marin sorescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta teatrul national marin sorescu. Afișați toate postările

25 aprilie 2014

Mult zgomot pentru Cum va place

Ziua 2 a Festivalului Shakespeare de la Craiova a avut, pentru mine, 2 momente principale: reluarea spectacolului inaugural "Mult zgomot pentru nimic", prezentat de Teatrul Globe din Londra, și spectacolul "Cum vă place" al Teatrului Național din Budapesta. Deși capul de afiș a părut să fie piesa jucată de unguri (mai mult datorită numelui lui Silviu Purcărete, ce semnează regia spectacolului), nu-mi voi ascunde înclinația pentru piesa londonezilor, care m-au încântat de la un cap la altul.


28 februarie 2014

Cine spune ca se plictiseste in Craiova minte

Am auzit de multe ori lume - și în special craioveni de-ai noștri - plângându-se: "Mă plictisesc în orașul ăsta!", "N-am ce face aici!", "Nu se întâmplă niciodată nimic în Craiova!". Oameni mai deștepți ca mine au spus că numai proștii se plictisesc, iar ultimele zile mi-au demonstrat că numai cei care nu ies din casă nu văd câte lucruri se întâmplă în orașul nostru. Câte ceva pentru fiecare, ca să fie toată lumea mulțumită:

De miercuri, 26 februarie, până duminică, 2 martie, la Teatrul Național "Marin Sorescu" se desfășoară cea de-a XIII-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, organizat de Radio România. Pe lângă vizitarea standurilor de cărți, puteți participa la lansări de carte, expoziții, dezbateri, concursuri de lectură, momente poetice, mese rotunde etc, iar doritorii pot dona o carte în cadrul proiectului "Cărțile se întorc acasă" al Rotary, Rotaract Club Craiova și Radio România.
Lansarea cărții Culele din Oltenia și evoluția lor până în 2010


15 iulie 2013

Craiova - Capitala Culturala Europeana 2021

În ultima perioadă - și mă raportez aici cam la ultimul an - instituțiile de cultură din Craiova s-au întrecut pe sine însele, dovedind care mai de care viziune proaspătă, deschidere la nou (cu accent pe prezența în Social Media), aplecare spre nevoile consumatorului și, într-o oarecare măsură, spirit antreprenorial. Nici Primăria n-a stat deoparte, sprijinindu-le acțiunile și completându-le cu tot felul de manifestări cultural-artistice. Dacă până acum câteva săptămâni aș fi zis că toate aceste activități disparate nu sunt integrate într-o strategie comună, se pare că ele converg spre un scop mai înalt, alegerea Craiovei drept Capitală Culturală Europeană 2021.


21 octombrie 2012

Zilele Craiovei 2012

          Mâine, 22 octombrie, încep manifestările prilejuite cu ocazia Zilelor Craiovei 2012, care vor dura până duminică, pe 28. Ca de fiecare dată, programul este unul foarte stufos, cuprinzând de toate, de la procesiuni religioase la concerte și spectacole de teatru. Pentru că nu are rost să copiez programul complet pe blog, vă invit să îl accesați aici. Față de anii anteriori, am observat însă câteva schimbări binevenite, cum ar fi numărul mai mare de locații în care vor avea loc evenimentele (inclusiv în Rovineee) și introducerea de noi activități (competiția de fotbal sau crosul, spre exemplu).
          Nu știu la ce voi reuși să ajung (sigur nu la activitățile care vor avea loc luni-vineri peste zi), dar mi-ar plăcea să fiu, să trec sau să fi fost acolo măcar la următoarele evenimente:


LUNI, 22 OCTOMBRIE 2012
17.00 – 19.00 Casa Bibescu
Evenimentul „Five O Clock” - Proiecţie şi fragmente de spectacol din opera caragialiană
20.30 Cafe Play
Compania Teatrulescu –„Beranger” de Eugen Ionesco, recital de şi cu Emil Boroghină

MIERCURI, 24 OCTOMBRIE 2012

09.00 English Park
Bizaar Bazare – Târg de Handmade
17.00 Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, Salonul Medieval
Masă rotundă „Obiective turstice şi culturale din Municipiul Craiova”

JOI, 25 OCTOMBRIE 2012

10.00 Str. A.I. CuzaSalonul AUTOSHOW

VINERI, 26 OCTOMBRIE 2012

11.30 Esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu”:
Târgul Meşterilor Populari, Ediţia a XXXV – a – Deschiderea oficială
16.00 Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”
Festivalul Internaţional „Carmina Balcanică” - Târgul de carte
Inaugurarea Bibliotecilor stradale.

SÂMBĂTĂ, 27 OCTOMBRIE 2012

10.30 – 14.30 Aeroportul Craiova
Miting aviatic, Expoziţie aviatică„Ziua porţilor deschise”
18.30 Teatrul Naţional „Marin Sorescu”
Spectacolul „Tartuffe” de Moliere


01 iunie 2012

O zi a copiilor...mai speciala

          Pentru că astăzi, în jurul prânzului, a trebuit să fac câteva comisioane, m-am preumblat prin centrul Craiovei, pesemne la ora la care toată puradimea urbei a ieșit la sărbătorit Ziua Copilului
          Fiindcă Piața Mihai Viteazul era înțesată de florile de la ExpoFlora, mămicile dăduseră atacul la băncuțele din părculețul din spatele statuii și la cele de pe lângă Mercur, iar copilașii invadaseră toate aleile, mâzgâlindu-le de zor cu tradiționala cretă colorată. Trecând pe lângă o fetiță și un băiețel în culmea efuziunii artistice, am încetinit pasul sperând că desenele lor mă vor purta pe vremea copilăriei mele, când veneam și noi în piață și desenam naiv o casă, un soare, o floare și pe membrii familiei. Cei doi desenaseră doar câte un cerc. În al fetiței scria RIANA, în al băiețelului SHADY. Mămicile de pe băncuță, strâmt îmbrăcate, spărgeau semințe și scuipau cojile pe jos. Am trecut mai departe, întrebându-mă dacă cele două cuvinte scrise pe asfalt aveau vreo legătura cu preferințele muzicale ale părinților.
          Ajungând pe esplanada din fața Teatrului, hoarde de copii dansau pe ritmurile lui Michel Telo. Nossa, nossa, animatorii îi îndemnau de la microfon să danseze, să se miște, să se zbenguie. Se termină piesa asta, începe Zaleilaleilaleilalei. Nebunie, gălăgie! Animatorul cheamă în față doi copilași costumați în fluturași, laudă felul în care dansează (mereu mi s-au părut amuzanți copiii mici care cred că dansează) și îi pune pe ceilalți să facă la fel. Trec chiar pe lângă ei, încărcându-mă parcă din energia lor, zâmbind la costumele vii și la mișcările lor browniene. Animatorul anunță că va lua o scurtă pauză și că va reveni curând, dar că, între timp, copiii trebuie să continue să danseze. "Da?" "Daaaaa", strigă-n cor vreo 50-60 de copiii. Piesa celor de la Mandinga e pe final; a început altceva. Ce e, că mi se pare cunoscută? "E sofisticată, mă!" Pe mine să mă scuzați, dar cum mergeam așa agale și pătrunsă de spiritul copilăriei, așa m-a bufnit un bwahahaha la auzul piesei că, dacă aș fi avut un bol de cereale...
Cereal guy

          La mulți ani copilului din tine pe care-l ții ascuns și nu-l lași să iasă la joacă! :)


05 noiembrie 2011

O scrisoare pierduta, un inorog si bezele

          Nu, nu m-am apucat să recitesc operele lui nenea Iancu. Scriu, un pic întârziat, despre piesa Teatrului de Comedie din București, ce s-a jucat pe scena Naționalului craiovean cu ocazia zilelor orașului nostru. Ca de fiecare dată, recunosc meritele și le mulțumesc bunei mele prietene Anda și bunului ei prieten Mircea pentru curtoazie.
          Dacă prima parte a piesei nu a reușit să îmi smulgă decât câteva zâmbete răslețe, cea de-a doua s-a revanșat într-un mare fel. Mare parte din plusul câștigat i s-a datorat lui Marcel Iureș (Cațavencu) și Dorinei Chiriac (Cetățeanul Turmentat), cu un joc creativ, nou, diferit față de cațavencii și cetățenii văzuți cu alte prilejuri. Nici restul actorilor nu au dezamăgit, Vizante, Valentin Teodosiu sau George Mihăiță adoptând cu succes aerul oarecum alcaponian al scenografiei. La final, publicul generos i-a recompensat cu aplauze din belșug, presărate cu garoafe dăruite pe sărite de câțiva copii descumpăniți. Momentul în care un băiețel încărcat cu un braț de flori a depus câte una în mâinile fiecărui actor, dar i-a ocolit senin pe Iureș și, parcă, pe Dorina Chiriac, a fost extrem de amuzant. Pe măsură a fost și reacția acestora, care m-a făcut să înțeleg că nu actorii pe care i-am avut în față au fost mari, ci oamenii din spatele actorilor sunt.
          Să nu vă imaginați că am plecat de acolo dezamăgită, nu. Înainte să intre actorii pe scenă, aveam deja așteptări mari de la piesă. Imense. Unele induse de entuziasmul Andei, altele provenite din sonoritatea numelor teatrului invitat și a actorilor distribuiți, dar și de taburetele adăugate la cap de rând, semn de supravânzări. Îmi cer scuze în avans dacă o să supere paralela, dar -poate- doar dacă ar fi apărut pe scenă un inorog care ar fi defecat bezele mi s-ar fi părut mai teribil decât ceea ce mă așteptam eu să văd. Și dacă, într-adevăr, piesa s-a ridicat la un nivel înalt (dovedit și de admirația expusă aici), mie mi s-a părut că i-a lipsit ceva. Probabil unicornul... :)


28 octombrie 2011

Sambata, duminica, luni

         Recomandam aici, pentru cei care vor să profite de paleta de evenimente culturale prilejuite de Zilele Craiovei, să nu rateze joi unul din cele două spectacole ce țineau capul de afiș, și anume concertul lui Tudor Gheorghe de la Filarmonică sau piesa "Sâmbătă, duminică, luni", a celor de la Teatrul Național București, jucată pe scena Naționalului craiovean. La cel din urmă am ajuns și eu ieri, prin curtoazia bunei mele prietene Anda și a bunului ei prieten Mircea.
          "Sâmbătă, duminică, luni" a căzut cumva la granița dintre genuri, fiind o tragi-comedie în care am savurat ba replicile spumoase, ba realismul uneori tăios. Piesa ne deschide, pentru 3 zile, porțile casei familie napoletane Priore, ce găzduiește mai multe generații aduse sub
același acoperiș din necesitate, din iubire sau din interes. Momentul care îi reunește pe toți în sufrageria casei este prânzul duminical. Problemele care răbufnesc în jurul mesei în familie dospesc de mai multă vreme, dar devin mai stringente în sâmbăta premergătoare prânzului, urmând să se rezolve pozitiv (și oarecum miraculos) luni. 
          Per total, punctul forte al piesei a fost distribuția, din care i-am remarcat pe minunata Ileana Stana Ionescu (mătușa Meme), Costel Constantin (Peppino) și Matei Alexandru (don Antonio). Nici ceilalți actori nu s-au lăsat mai prejos, publicul simțind o sinergie și o ușurință a jocului pe care la final a recompensat-o cu aplauze din belșug. 
          Deși aici nu am căzut de acord cu Anda, mie prima parte a piesei mi s-a părut mai reală (credibilă), mai antrenantă și mai amuzantă, pe când cea de-a două mi s-a părut mai tărăgănată. Poate e și din cauză că finalul a adus o rezolvare nefirească unor probleme valabile tuturor familiilor - certuri, gelozii și dezamăgiri - ce nu dispar, în viața reală, cu un simplu "te iubesc". Pentru cei care au venit doar să se destindă, cred că bucuria întâlnirii cu actorii de la TNB a fost suficientă. Cei care au suprapus piesa și problemele ridicate de ea pe un fond personal s-ar putea să fi plecat doar cu o jumătate de zâmbet...

Date despre spectacol


"Sâmbătă, duminică, luni", de Eduardo de Filippo
Regia: Dinu Cernescu
Traducere: N. Al. Toscani
Distribuţia:
Rosa: Cecilia Bârbora
Peppino: Costel Constantin
Virginia: Afrodita Androne
Rocco: Gavril Pătru
Federico: Vitalie Bichir
Antonio: Matei Alexandru
Giulianella: Irina Cojar
Amelia: Ileana Stana Ionescu
Attilio: Marius Rizea
Raffaelo: George Motoi
Luigi: Traian Stănescu
Elena: Rodica Mureşan
Michelle: Cristian Creţu
Roberto: Dragoş Ionescu
Maria Carolina: Liliana Hodorogea

Sursă foto, aici.


24 octombrie 2011

Zilele Craiovei 2011

          Mâine, 25 octombrie, încep manifestările prilejuite cu ocazia Zilelor Craiovei 2011, care vor dura până duminică, pe 30. Orașul a fost deja împânzit de bannere (vezi poza) și steaguri pe stâlpii de curent, ca să știe tot craioveanul că, deși pâine (în cazul meu apă caldă) n-are, măcar are circ. Deși, ca de fiecare dată, programul este unul foarte stufos, manifestările cu adevărat deschise publicului (exclud de aici pensionarii) sunt limitate ca număr. Și nu pentru că ar fi puține, în esența lor, ci pentru că foarte multe se suprapun. Ceea ce e oarecum logic, dacă stau câș, fiindcă e imposibil să bagi toată populația Craiovei la o piesă de teatru, spre exemplu. În fine...
          Programul complet îl găsiți, cel mai sigur, aici, pe pagina Primăriei. Dacă permiteți nu o recomandare, fiindcă e cam tardiv pentru așa ceva (căci degeaba vă recomand eu dacă nu mai este bilete), ci o clasificare a activităților la care ar fi meritat să ajung(eți), asta e lista:
  • 25 septembrie - ora 19:00 - "Lacul Lebedelor", de P.I. Ceaikovski - Spectacol de balet în 4 acte al Teatrului Rus de Operă şi Balet din Odessa, Ucraina - la Teatrul Naţional "Marin Sorescu"
  • 26 septembrie - ora 19:00 - "Revista Revistelor"- Spectacol al Teatrului de Revistă Constantin Tănase, cu: Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, ş.a. - la Teatrul Liric "Elena Teodorini"
  • 27 septembrie - ora 19:00 - "Vremea nemâniei" - Concert extraordinar Tudor Gheorghe la Filarmonica Oltenia Craiova sau "Sâmbătă, Duminică, Luni", de Eduardo De Filippo - Spectacol al Teatrului Naţional Bucureşti, cu: Matei Alexandru, Ileana Stana-Ionescu, George Motoi, Costel Constantin, Traian Stănescu, Cecilia Bârbora, ş.a. la Teatrul Naţional "Marin Sorescu"
  • 28 septembrie - ora 19:00 - "O scrisoare pierdută", de I. L. Caragiale - Spectacol al Teatrului de Comedie Bucureşti, cu: Marcel Iureş, George Mihăiţă, Marius Florea Vizante, Valentin Teodosiu, Dorina Chiriac, ş.a. la Teatrul Naţional "Marin Sorescu" sau "One Man Show" - Spectacol cu Horaţiu Mălăele la Teatrul Liric "Elena Teodorini"
  • 29 septembrie - nimic foarte tentant și îmi calc pe inimă că scriu asta, dar să zicem Concert extraordinar Holograf, Voltaj, Zdob și Zdub, Anda Adam în Parcul Tineretului
  • 30 septembrie - ora 19:00 - "Boema", de Giacomo Puccini - Spectacol de operă la Teatrul Liric "Elena Teodorini" sau "Tartuffe", de Moliere - cu: Ilie Gheorghe, Tamara Popescu, Valentin Mihali, Nataşa Raab, Ştefan Cepoi, Valeriu Dogaru, Dragoş Măceşeanu, ş.a. la Teatrul Naţional "Marin Sorescu"
  • + de vizitat, când aveți timp, de vineri de la 11:00 până duminică la aceeași oră, nemuritorul Târg al Meșterilor Populari. Pe esplanada Teatrului.

          Distracție plăcută, craioveni, și... La mulți ani! :)