25 noiembrie 2022

Timian Chalet – colțul de Rai unde stresul are acces interzis

Dacă ar fi să pun un afiș la intrarea pe domeniul Timian Chalet de lângă Miercurea Ciuc (Harghita), aș scrie pe el Stress free zone! Căci e imposibil să nu te conectezi imediat la starea de bine, de relaxare și de frumos din acest colț de Rai pe care familia Becze l-a creat din dorința de a oferi o viață mai bună, mai curată și mai sănătoasă copiilor. Iată, deci, exemplul de bună practică și dovada concretă că e suficientă o scânteie sau o idee ca să schimbi lumea. Bine, și multă, multă muncă, dar, atunci când rezultatul e atât de spectaculos, iar oamenii atât de pozitivi, efortul trece pe plan inferior.

Se zice că nu poți să nu te îndrăgosteşti de un loc dacă auzi un localnic povestindu-l. Așa cum nu poți să nu vrei să (re)vii la Timian Chalet după ce ai auzit povestea locului de la gazde;  după ce te-au răsfățat cu delicii culinare, multe dintre ele folosind ingrediente locale, din fermă proprie; după ce te-ai relaxat în centrul spa, pe sunete tibetane, la un masaj balinez, la saună sau în jacuzzi; după ce ai stat la un pahar de oareşce în jurul focului sau după ce ai explorat înălțimile dimprejur într-un jeep sau la o plimbare de iarnă cu sanie trasă de husky.




21 noiembrie 2022

Food-wine pairing la Restaurant OLIVE Craiova

Acum câteva weekend-uri îmi scrie o prietenă să mă întrebe ce fac, zic că sunt la degustare de vinuri în Dealu Mare. Peste câteva zile, pe seară, iar mă întreabă ce fac, răspund că sunt ... tot la o degustare. Și ea, simpatică fiind, îmi dă lovitura de grație: "Ești în turneu?" 😂 Să noteze instanța că nu eram în turneu, eram la Restaurant OLIVE Craiova, unde am fost invitată la o degustare de vinuri premium 🍷 asociate cu preparate rafinate! Și ce seară a fost!




30 octombrie 2022

Descălecare oltenească în Dealu Mare

O vorba din popor zice să n-ai încredere în cămile și-n alte animale care pot rezista o săptămână fără să bea. Cu gașca mea de blogolteni (și asimilați) nu-mi fac nicio grijă în acest sens. 😁Weekend-ul trecut ni s-au deschis pivnițe, destupat sticle, umplut paharele (cât pentru degustat) și dezlegat limbile la Evadare în Dealu Mare - Ediția III, un eveniment organizat de Asociația Dealu Mare. Am pornit cu începutul, alegând traseul de degustare #1, care ne-a purtat la 3 crame, de la Domeniul Aristiței la Dagon Wines și la Davino. Oameni pasionați ne-au primit în cramele și podgoriile lor, ne-au făcut părtași la povestea vinurilor lor și ne-au îndrăgostit de o zonă viticolă cu mult potențial turistic.

Sursa foto: Daniel Botea



05 octombrie 2022

Cafeaua de specialitate – de la teorie la practică

Sursă de energie. Combustibil. Ajutor pentru inspirație. Suport emoțional. Motiv de întâlnire. Tabiet. Limbaj nonverbal. Plăcută dependență. Declarație de dragoste. Sunt anumite momente în care cafeaua echivalează cu fiecare descriere de mai sus; în restul timpului, pentru majoritatea oamenilor este, pur și simplu, o idee bună! 

Deși nu mă număr printre consumatorii (avizi sau avizați) de cafea, îmi place să învăț lucruri noi și să descopăr informații interesante, așa că să nu vă mire subiectul acestui articol. Am participat pentru prima data la o degustare de cafea și am descoperit că această licoare poate fi mai mult. Poate avea mai multe gusturi și mai multe calități. Poate însemna armonie și excelență. Bine am venit în lumea cafelei de specialitate!



03 octombrie 2022

Festin cu brânză și vin – Delaco și Domeniile Sâmburești

Se spune că vinurile, brânzeturile și prietenii sunt cu atât mai buni cu cât sunt mai vechi. Pentru evenimentul fanion al bloggerilor olteni, Brânzeturi cum se cuVin, atât Domeniile Sâmburești 🍷, cât și Delaco 🧀 ne sunt parteneri și prieteni vechi, de nădejde. Iar noi, blogoltenii, ajunși la 45 de ediții ale evenimentului, după o pauză de vară, abia am așteptat să ne revedem și să povestim la un platou de brânzeturi și un pahar de vin. Ce am gustat, degustat și discutat, în rândurile de mai jos!