Între mine și biciclete este, așa cum spun eu de obicei când mă refer la Dumnezeu, o relație specială. Ne-am evitat cu grație toată copilăria. Poate doar cu excepția acelui moment când am băgat mâna printre spițele unei biciclete în mișcare, idee soldată instant cu un ghips. Ne-am evitat, apoi, ani de zile, eu privind lung spre ele, aproape cu jind, dar purtându-le un soi de respect amestecat cu teamă.
În 2012, la Bloggers Inc, am urcat prima dată pe bicicleta cu scopul declarat de a o îmblânzi. Ținută cu fermitate de șa de Bogdan de la Smart Atletic, am deprins mișcarea de bază, dar m-am înecat la mal când am vrut să iau un sens giratoriu strâns și m-am pomenit cu o pedală peste gambă. Au trecut zilele, săptămânile, lunile și anii și, de fiecare dată când vedeam / auzeam / citeam ceva legat de biciclete (povestiri, fotografii, evenimente), mă activam ca un roboțel. - Gata, trebuie să încep să merg pe bicicletă! Și apoi iar o lăsam baltă.
La începutul lui 2014 am comis-o din nou. Anul declarat al împrietenirii cu bicicleta s-a scurs nici nu știu când printre degete, odată cu promisiuni ferme că weekend-ul mereu următor urma să cucerim velodromul. A fost nevoie de un picior pus în prag, cumpărarea unei căști de către Oana, a unui set de genunchiere, cotiere și palmiere, un prieten drăguț care să se sacrifice pentru binele suprem și câteva ore smulse din duminică. Rezultatul, mai jos.
Poate nu pare mare brânză, dar pentru mine e o victorie mare cât Casa Poporului. Și nu mă pot opri din a rânji de parcă timpul s-a oprit în loc pentru a mă aplauda și a-mi șopti: - Bravo, Dana! La anul poate înveți să înoți! :D
Mah, tu vrei sa te bagi la Triathlon Challenge :) Spor(t)!
RăspundețiȘtergere:)) abia invat sa ma tin pe bicicleta. mai trebuie sa invat sa alerg si sa inot si sunt numai buna! :P
Ștergere