Nu-mi amintesc să mai fi scris pe blog până acum despre vreun produs de întreținere și igienă, despre parfumuri sau cosmetice, din simplu motiv că nu cred că mă pricep să analizez ingrediente, să compar rezultate și să recomand astfel de produse, care îmi par aproape toate la fel. Dar din secunda în care a primit mama o mască de par Kallos cu placentă am decis că o voi face vedetă pe blog. Pe mască, adică, nu pe mama.
La puțină vreme după, alte gânduri aproape la fel de puternice ca sentimentul inițial de repulsie și-au clădit loc în mintea mea. Bănuiam că ar conține ceva substanțe extrase din placenta unor proaspete mămici, dar oare cum au ajuns cercetătorii în domeniul îngrijirii părului la concluzia că aceste substanțe ar fi bune pentru păr? Și iară n-am putut să nu mă gândesc la unele din acele momente hazlii în care savanții lumii au făcut o mare descoperire din pură întâmplare, cum a făcut Newton când i-a căzut mărul în cap. Cu ochii minții îmi și imaginam scena: -Împinge!, îi zice doctorul gravidei. Și ea împinge până iese copilul, iar placenta zboară drept în capul unei asistente (în imaginația mea fără bonetă pe cap), care a doua zi observă ce mătăsos i-a devenit părul. Și gata, descoperirea!
Cu asemenea exerciții de imaginație îmi țineam mintea ocupată atunci când am decis că nu poate fi dracul chiar atât de negru și m-am încumetat să mă uit pe eticheta borcănașului cu pricina. Scrie clar despre extractul de plante (extras de grâu și bambus), nu suflă niciun cuvințel despre placentă. Acum, întrebarea mea este: dacă n-ai nici urmă de orice care să aibă legătură cu o placentă în mască, de ce ai scrie cuvântul acesta pe etichetă cu litere de-o șchioapă? Oare pentru că șocantul vinde?
PS: După ce am citit eticheta mi-a dispărut instant orice urmă de inhibiție legată de utilizarea măștii, am folosit-o și trebuie să recunosc că pentru părul meu chiar a făcut minuni (nu mai e atât de uscat și de despicat, nu se mai încurcă, se piaptănă mai ușor). Ca să vezi ironie!
vezi ca exista tot de la kallos masca in tub mov, go go cred :) pana in 4 lei ptr regenerare, f misto mi se pare mie, am si samponul din aceeasi gama plus ca m-am aruncat sa testez si un rimel, ceva oje de la ei am mai de mult si sunt multumita
RăspundețiȘtergereBine ai venit pe blog si merci de recomandari. O sa-i transmit toate cele surorii mele, ca ea se ocupa cu achizitiile de astfel de produse, eu doar le folosesc de la ea si ma minunez ca un copil mic. :D
Ștergere