Cateva idei despre presa din Romania

În general, presa din România are niște defecte majore, dar care țin, în mare, mai mult de conducere decât de jurnalist ca om și ca profesionist. Servilismul politic aproape generalizat și interesele financiare preponderente afectează grav calitatea și direcția actului jurnalistic. E un business - cui nu-i convine să lucreze în anumite condiții e liber să plece la concurență -, nu e o instituție fundamentală a statului, în care să așteptăm pogorârea unui justițiar ca Godină, care să o cutremure din temelii și să o curețe de mizerie.

© Babiychuk | Dreamstime Stock Photos

Pe lângă aceste metehne la nivel înalt, găsim muuuulte și la nivelul creatorului de știri, al jurnalistului. Zicea ieri Moise Guran că breasla jurnaliștilor se supune, ca și cea a polițiștilor, unor reguli. Aș zice eu "se presupune că se supune"... Sunt multe lucruri nereglementate suficient, dar nici suprareglementarea nu e întotdeauna benefică. Până se găsesc soluții, rămânem – ca cititori – la mâna “sacră” a jurnalistului.

Și de aici problema! Cât de sacră și de fermă e aceasta? În ultimele zile m-am lovit de niște derapaje ale unor jurnaliști din presa locală și națională care nu mai țin de conducere, de interese, de bani sau politică. Despre unele dintre ele m-ați văzut, poate, făcând tămbălău pe Facebook. La altele m-am crucit singură, în fața laptopului. Sunt chestiuni ce aparțin, de data asta, jurnalistului ca om și profesionist – lucruri ce țin de bun simț, de educație, ușor de îndreptat cu un minim de voință, dar oare se vrea? Le-am încadrat în câteva categorii:

a) lipsa verificării informațiilor și preluarea pe nemestecate a comunicatelor de presă;

b) agramatismul și lipsa de cultură generală;

c) furtul de conținut și omiterea citării surselor.

Nu vreau să fac sondaje ca să aflu care probleme sunt mai indezirabile. Nu vreau nici să aflu cauzele care le provoacă – cunoaștem toți motivele care urmează să fie invocate: a) nu avem timp, b) typo, c) e de pe net. Ca Grammar Nazi și obsedată de corect, mi-ar plăcea, însă, ca o masă cât mai largă de consumatori de presă să taxeze aceste derapaje. Iar jurnaliștilor în cauză le doresc să învețe să accepte un feedback, în orice mod le este oferit.

Voi v-ați lovit de astfel de cazuri recent? Dacă da, ați reacționat cumva sau ați taxat erorile în vreun fel?

PS: Nu neg faptul că știu și urmăresc, atât în presa locală, cât și în cea națională, jurnaliști fără cusur, cu coloană vertebrală, profesioniști în domeniul lor, fie că atacă subiecte politice, că scriu pe cultură sau fac divertisment. Mi-ar plăcea să se recunoască și să nu se simtă vizați de acest articol.