04 septembrie 2016

Retrospectiva Shakespeare 2016: Romeo & Julieta

Cu ceva întârziere, revin pe blog cu un articol retrospectiv despre una dintre cele 3 piese la care am reușit să ajung la această ediție a Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova. Deși reverberațiile festivalului nu se prea mai simt în atmosfera orașului nostru, unele piese îți dăinuie în cap chiar și la 5 luni distanță. Romeo & Julieta, în regia lui Irad Rubinstain, pus în scenă de Teatrul Beer-Sheva (Tel Aviv, Israel), va rămâne printre piesele care m-au provocat (și, să o zic pe-a dreaptă, entuziasmat) cel mai mult la această ediție a festivalului.
După spectacol, citeam într-un comunicat de presă trimis de cei de la TNCMS că Teatrul Beer-Sheva are „viziunea de a realiza un teatru foarte apropiat de comunitate”. Mai mult decât atât, aș adăuga eu, creează un teatru inspirat de comunitate, luat de acolo, din mijlocul oamenilor, și readus lor sub formă de artă. Căci nu am cum altfel să explic sentimentul ală că ce văd pe scenă ar putea la fel de bine să se întâmple pe străzile oricărui oraș de pe Planeta Pământ, anul curent.
Spectacolul a avut o aerodinamică specială, vie, prospătă, de azi, jucată într-o estetică steam punk care a rezonat foarte repede cu spectactorii sub 30 (poate chiar mai tineri). Actualitatea, modernismul piesei au luat naștere în sânul unui univers al bikerilor, în care Capuleții și Montague-ii se urăsc și se iubesc atemporal. Pielea, metalul, sunetele și luminile puternice, totul te duce și te aduce dintr-o lume Mad Max, cum a numit-o colegul Iulian

Iar Mad Max nu a fost singura referință la lumea cinematografică: farmacistul – traficant de droguri care îi vinde lui Romeo otrava și care, mai târziu, îi cunună pe cei doi îndrăgostiți, m-a dus cu gândul la Morpheus din Matrix (posibil din cauza ochelarilor, vezi foto mai jos).

Piesa a fost împărțită în două secvențe atât de diferite încât la jumătate am simțit căderea în gol după ce montagne-russe-ul ne dusese pe cele mai înalte culmi ale aventurii. Prima, dinamică, în forță, plină de intensitate a decorurilor, sunetelor, luminilor, dialogurilor, mișcării scenice etc, s-a suprapus peste disputele dintre cele două familii, peste petrecerea Capuleților și uciderea lui Mercutio. Ca Titanicul după impactul cu ghețarul, totul a luat-o la vale din partea a doua a spectacolului. Degringolada sorții lui Romeo & Julieta își găsește apogeul în scena morții, care a aruncat în pragul disperării audiența tânără din sala de spectacole a Casei Studenților din Craiova: Irad Rubinstain le mai oferă îndrăgostiților o clipă de revedere înainte de a pleca definitiv spre un loc unde vor fi împreună mereu.



Fotografiile au fost puse la dispoziție de partenerii noștri de la Teatrul Național "Marin Sorescu" Craiova.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu