Cine mă cunoaște mai mult de o leacă știe că îmi plac cifrele, jocurile logice și, în general, tot ce îmi pune mintea la încercare. Pe alocuri mai dau și greș, dar nu e ăsta un capăt de țară, vorba aceea: perseverăm înainte! Cu alte prilejuri, însă, am satisfacții. Așa s-a întâmplat și acum, când am reușit să îi dau de cap unei chestii după vreo 2 zile de încleștare mentală asiduă. Dar să vă spun despre ce e vorba...
De fiecare dată când sunt într-un grup și discuția lâncezește spre a muri definitiv, salvez ziua mai ceva ca WonderWoman (că nu era gigel să zic ca Superman) cu câteva joculețe pe care le-am învățat în tinerețea mea, pe vremea când eram AIESEC Craiova. Sunt, mai degrabă, joculețe de atenție și de perspicacitate, decât de logică, da-s numa' bune să amuze, pe de o parte, dar și să perpelească la foc mic, cum îmi place mie, pe de cealaltă. Așadar, după cum spuneam, eram eu acolo în mijlocul unei reprezentații, când un amic ia o coală de hârtie și un pix și notează ceva. După ce termină, îmi înmânează foaia și îmi spune că am două lucruri de făcut. Primul este să rezolv problema și al doilea este să o dau mai departe, dar numai atunci când am descifrat-o. Să vă văd:
1111 = 0
2222 = 0
3333 = 0
4444 = 4
5555 = 0
6666 = 4
7777 = 0
8888 = 8
9999 = 4
1234 = ?
1234 = ?
