S-a scris, s-a spus, s-a tweet-uit, s-a facebook-uit, s-a ras, s-a plans, a apus pana si soarele si uite ca tot nu-mi dispare zambetul de pe fata. Stiu ca stiti deja, dar trebuie sa va mai spun si versiunea mea a povestii lui Secol. Desi a existat si o mica piedica ce parea sa ne dea planurile peste cap, in ultimul post de pe blog referitor la Victor prevesteam un viitor mai luminos, si uite ca viitorul a fost mai aproape decat mi-am imaginat!
Astazi de dimineata mi-a sunat telefonul. Nimic neobisnuit pana aici, cu exceptia faptului ca a sunat inainte de 10, deci trebuia sa fie ceva important. Desi am vorbit de cateva ori cu Victor la telefon, am omis sa ii salvez numarul, asa ca am raspuns cu interes si cu o oarecare curiozitate. Nu numai ca nu i-am recunoscut vocea, dar n-am inteles ce a zis nici macar cand s-a prezentat. Asta ca sa vedeti cata prelungire inutila si chinuitoare pana sa imi dau seama cu cine vorbesc si sa anticipez vestea cea buna!
Apoi pe cuvant de AIESECer ca nu mai stiu ce mi-a zis, doar am auzit ca prin vis ca s-a operat, ca interventia a fost un succes, ca vede - nu perfect, dar ca se va ajunge si acolo - si ca ii e foame! A, da, si-mi amintesc de mine spunandu-i ca are de dat o bere! :))
Iar restul zilei ... a fost incredibil! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu