"De meserie eu sunt român, iar la asta eu nu voi renunța niciodată, chiar dacă cei din jur te privesc ca pe un tataie țicnit." Tataie țicnit a împlinit anul acesta 80 de ani, dar este mai ancorat în realitate și mai preocupat de viitor decât oricare dintre noi. L-am văzut prima dată în 2006 la Lancrăm, la Festivalul Internațional "Lucian Blaga", și nu am știut cine este. Părea un domn retras și jenat întrucâtva de toată atenția care i se acorda. Numele dumnealui nu mi-a sunat cunoscut, pesemne nu apărea prea des la știri sau prin ziare, nici pe internet. Tata, în schimb, s-a entuziasmat ca un copil și mai că nu-i venea să creadă că nu auzisem de Iustin (sau Justin) Capră. - Cum, nu ai auzit de Iustin Capră, inventatorul? (Îmi dau seama acum că tata a greșit, trebuia să spună Iustin Capră, românul. Căci dacă meseria dumnealui este cea de român, înseamnă că a fi inventator îi este naționalitatea. Sau poate religia.) - Nu. Ce-a inventat?
Și răspunsul ar fi: foarte multe lucruri importante. Într-un interviu cu Iustin Capră în Adevărul se menționau următoarele:
Iustin Capră în J400D |
- dispozitiv cu motor cu comandă vocală (anii 1949-1950)
- automobilul Virgilius cu 2 roți și motor de avion (1955)
- rucsacul-zburător, aparat portabil pentru zbor individual, ulterior brevetat de americani, care l-au folosit în astronautică (1956-1968)
- diverse aparate de zbor, inclusiv un avion care decolează și aterizează vertical (Virvas 4000)
- diverse vehicule eco, dintre care cele mai cunoscute sunt Soleta (cea mai mică mașină din lume), Troty (triciclu pliabil cu motor), J400D (un fel de scuter electric) și Oblio (motocicleta cu 3 roți).
Pentru invențiile sale și activitatea științifică, Iustin Capră a primit numeroase premii și distincții și a fost decorat cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler.
Dacă vă întrebați de ce scriu despre acest tataie țicnit, vă spun că o fac dintr-un sentiment de mândrie patriotică și respect pentru realizările unui mare român. Și inventator. Și pentru că, pe lângă stima față de Iustin Capră, mă înclin în fața a zeci (sute, mii?) de pionieri ai inventicii românești din toate timpurile. Pentru toți acei oameni care ne-au pus și ne vor pune la dispoziție lucruri fără de care nu ne-am putea închipui existența cotidiană, dar al căror nume e posibil să nu îl știm, a luat naștere campania PR3MIAZĂ INOVAȚIA. Într-un efort de a susține și promova inventica românească, echipa companiei 3M și a proiectului PR3MIAZĂ INOVAȚIA a organizat în 22 și 23 mai, la universitățile tehnice din Iași și Cluj, prezentări și întâlniri între inventatori și studenți, mediul academic și curioși. Pentru ca această campanie să ajungă la cât mai multă lume, astfel de evenimente vor avea loc în perioada 12-25 octombrie la universități din Timișoara, Brașov și București.
Automobil cu formă aerodinamică, inventat de Aurel Persu |
Dacă sunteți curioși și voi să aflați mai multe despre acest domeniu în care românii excelează de zeci de ani, vă invit să accesați site-ul premiileinovatiei.ro, considerat a fi un fel de wikipedia a inventicii românești. Veți fi surprinși - cred - și impresionați - sper - să descoperiți acolo (ca niște mici inventatori voi înșivă) români care și-au adus contribuția la comunicarea prin radio, motorul cu reacție, magnetism, purificarea aerului sau depistarea cancerului în corpul uman. Cine e responsabil pentru ce vă las pe voi să îmi spuneți! :)
Cate au inventat romanii nostri, oare de ce tarile invecinate ne vorbesc doar de rau. Sunt foarte mandru de aceasta tara si ma mandresc ca sunt roman.
RăspundețiȘtergereNu cred ca pentru ce am inventat ne vorbesc de rau... :)
Ștergere