Calatorie din online la TV

“O călătorie de o mie de mile începe cu un pas.” – proverb chinezesc. Și nici că se putea să provină de altundeva vorba asta de duh, că prea se potrivește cu ceea ce încearcă (pardon, reușește) prietenul Cristian "Chinezu" China Birta să facă. 

Foto de Vlad Dulea

De când îl cunosc eu pe el - și iaca se împlinesc 3 ani și jumătate de când ciocneam prima bere la Craiova -, Cristi a perseverat în a scoate la iveală din dedesubturile online-ului, culturii, sportului, politicii și ale vieții, în general, cele mai bune exemple, fără a se da înapoi de la a arăta cu degetul și aspectele mai puțin roz ale traiului nostru cel de toate zilele. Tenacitatea asta a lui l-a ajutat să-și creeze o identitate în interiorul și în afara internetului, un brand pe care acum îl exportă în format .tv. 

Meserie: roman. Nationalitate: inventator!

"De meserie eu sunt român, iar la asta eu nu voi renunța niciodată, chiar dacă cei din jur te privesc ca pe un tataie țicnit." Tataie țicnit a împlinit anul acesta 80 de ani, dar este mai ancorat în realitate și mai preocupat de viitor decât oricare dintre noi. L-am văzut prima dată în 2006 la Lancrăm, la Festivalul Internațional "Lucian Blaga", și nu am știut cine este. Părea un domn retras și jenat întrucâtva de toată atenția care i se acorda. Numele dumnealui nu mi-a sunat cunoscut, pesemne nu apărea prea des la știri sau prin ziare, nici pe internet. Tata, în schimb, s-a entuziasmat ca un copil și mai că nu-i venea să creadă că nu auzisem de Iustin (sau Justin) Capră. - Cum, nu ai auzit de Iustin Capră, inventatorul? (Îmi dau seama acum că tata a greșit, trebuia să spună Iustin Capră, românul. Căci dacă meseria dumnealui este cea de român, înseamnă că a fi inventator îi este naționalitatea. Sau poate religia.) - Nu. Ce-a inventat?

Cum si unde ne mai promovam

Ce-i drept, eu am băgat linkul în bara de adrese.

Vizita la sediul Electrolux Stockholm

Trăim într-o lume a științei și tehnicii, a calculelor și a preciziei, a exactității și a planurilor pe care, și cu un pas dacă le depășim, riscăm să creăm o catastrofă sau să pornim un al treilea război mondial. Tocmai din acest motiv viața ne joacă uneori mici feste, numite strategic coincidențe, ca să ne arate că suntem pe drumul cel bun. Și să ne mai facă, din când în când, să zâmbim. Căci cum altfel să reacționezi atunci când te duci la capătul lumii (sau al continentului) și vezi o chestie, iar a doua zi după ce te-ai întors la căsuța ta, dai cu nasul de exact același lucru?

Fiind la Stockholm acum 2 săptămâni, am avut plăcerea să vizitez, printre altele, și sediul central al companiei Electrolux. Ca să dau Cezarului ce-i al Cezarului, vinovată de treaba asta se face prietena și gazda mea în Suedia, Rudy, care se află acolo într-un stagiu de practică al AIESEC Craiova, fiind intern în departamentul de Resurse Umane al Electrolux. Făcând un tur ghidat al firmei, am vizitat un etaj cu birouri (aici m-au impresionat atenția și grija companiei față de nevoile personale ale angajaților, punându-le acestora la dispoziție în mod gratuit o mulțime de facilități, cât și minimele diferențe între facilitățile de care beneficiază angajați cu statute diferite, un exemplu în acest sens fiind birourile identice de la care lucrează un intern și un manager), am văzut Design Lab-ul și o mini-expoziție cu diverse aparate și gadget-uri inventate de participanți la competiția cu același nume (printre altele, un gadget pe care îl atașai la o oală și o încălzea instant și niște papucei cu funcție de aspirator) și un fel de muzeu prezentând istoricul companiei și al electrocasnicelor care au revoluționat o lume întreagă. Am auzit povestea celui care a construit primul aspirator din Europa, vânzându-l din ușă în ușă, și cum a revenit el la fiecare ușă pentru a afla de la gospodine cum poate să-și îmbunătățească produsul (fidbeac, beibi!). Am și văzut acel prim aspirator, un fel de monstru care părea capabil să te înghită și pe tine odată cu praful de pe covor, precum și aspiratoare cu tălpici metalici (care arătau de parcă puteai să te dai pe derdeluș cu ele). A fost o experiență interesantă să vezi cum a evoluat un produs (bine, mai multe produse, că am văzut acolo tot ce vrei, de la mașini de spălat la frigidere și aragazuri) atât de comun precum prea-banalul aspirator de-a lungul timpului și să înțelegi cât efort presupune inovația și cât de importantă e ea ca să fii mereu numărul 1.

Și-apoi, revenind eu pe plaiuri românești, aflu de la domnul Make că proaspăt vizitata firmă Electrolux sărbătorește 100 de ani de aspiratoare și pornește în căutarea celui mai vechi aspirator din România, lansând și un concurs. Și aș fi băgat mâna în foc că mai am în pod un Record (sau măcar un Ideal) de pe vremea lu' taicu', dar se pare că a fost trimis la moarte la cimitirul aspiratoarelor de ceva vreme. Așa că, dragii mei, dacă mai aveți cumva vreun monstru sacru al curățeniei prin bătătură, faceți-i o poză și puteți câștiga premii constând în ... ta-na-na-naaa!... aspiratoare. Regulamentul concursului - la care vă invit să participați, aici.

O imagine a lumii de dinainte

          Au trecut cam două săptămâni de când Craiova și-a pus hainele de sărbătoare pentru a nu-mai-știu-câta ediție a Zilelor Orașului. Șase zile pline de evenimente de tot felul, pe cele mai interesante (după părerea mea) recomandându-le la timpul potrivit aici. Pe lângă baia de mulțime și fumul de grătar care m-au însoțit în fiecare dintre aceste zile, am reușit să ajung și la loc mai ferit, mai elegant și mai cult, luând parte la câteva dintre cele mai interesante activități propuse. 

          Despre piesele de teatru am scris pe larg aici și aici, dar am păstrat un pic de loc și pentru un concert foarte inovativ care a avut loc la Filarmonica Oltenia. Cinci oameni, desprinși, parcă, dintr-o eră trecută, au urcat pe scenă ca să ne arate o altă imagine a lumii, una a vremii de dinainte. Imago Mundi se numește trupa care ne-a purtat nu doar în secolul al șaptesprezecelea, ci, mai mult decât atât, în aproape toată istoria muzicii tradiționale românești, deschizând pentru noi "Cartea Științei Muzicii". Și dacă ar fi fost doar atât, poate nu ar fi fost atât de spectaculos. A fost inovație, a fost creativitate, a fost originalitate. A fost altceva.

          Au fost instrumente dintre cele mai diverse, de la oboi la cobză, de la vioară la flaut, de la chitară la tamburină. Combinații dintre cele mai diverse, plus un strop de nebunie: fluiere (și mă refer la ălea de arbitru), zdrăngănitoare pentru copii și chiar un instrument-minune al cărui nume cred că nici ei nu îl știau (un fel de tub care conținea ceva ce suna ca și cum ar fi fost apă cu pietre sau scoici). A fost diversitate, atât a mijloacelor, cât și a rezultatelor. Ne-au (în)cântat (cu) geamparale, ne-au colindat, ne-au liniștit cu cântece de leagăn și ne-au lăsat să plecăm știind că există alternativa. Rară, discretă, care niciodată nu va fi gustată de toată lumea. Dar măcar există. :)

PS: Mai bine le zice Anda aici.