03 octombrie 2013

Craiova scurt pe 2

În 2 minute, Craiova își arată într-un filmuleț potențialul pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021. Deși unele părți ale filmului de prezentare îmi plac la nebunie, altele nu mă încântă mai deloc, astfel încât mai jos facem o scurtă (și subiectivă, biensur) analiză.

Puncte tari:
- calitatea filmării e destul de ok;
- cadrele luate de sus / de departe arată foarte bine, iar cele cu orchestra din fața Palatului Jean Mihail sunt chiar geniale;
- ideea de prezentare a unei activități culturale (concert Filarmonică, balet Teatru Liric) într-un cadru monumental, dar accesibil, indică o abordare laxă, neconvențională a evenimentului + aplecare spre consumator.

Puncte slabe:
- muzica, deși epopeică, nu se potrivește mereu imaginilor derulate (ex, baletul, pe final, cere trecerea la o muzică mai lentă, pe care se putea vorbi să se și înțeleagă); 
- cadrele sunt prea lente/lungi, nu se schimbă odată cu tempo-ul melodiei;
- nu am priceput nimic din ce zice vocea aia în engleză pe fundal;
- se insistă prea mult pe anumite cadre (primele 20 de secunde pe imaginea Craiovei de sus, pe orchestră);
- unde sunt celelalte instituții de cultură ale orașului?
- unde sunt celelalte zone ale orașului? (+ prea puțin Parcul Romanescu);
- ce caută Olguța în filmuleț?

Păreri pro/contra filmuleț de la craioveni și necraioveni?


2 comentarii:

  1. Eu cred ca muzica e cat de cat ok, dar sunt de acord cu cadrele PREA lungi, in special cele cu filarmonica. We got the idea!
    Imi pare rau ca teatrul e ignorat complet, avem, totusi, un festival international (in adevaratul sens) Shakespeare cu care sa ne laudam. Ar mai fi putut sa apara imagini din spectacolele Teatrulescu din baruri si cele din aer liber (flashmoburile de la Zilele Intamplarii, cu mimii), care sa accentueze ideea ca orasul vibreaza de la atata arta :P
    Si teatrul de papusi trebuia sa apara pe acolo, si Ansamblul Maria Tanase, ca sa nu fie ignorat nici folclorul. Cred ca mergeau cadre mai scurte, cu mai multe institutii. Ofereau si dinamism, si bogatie :)
    Dar trebuie sa recunosc, per total, sunt mandra, este un filmulet de promovare mai bun decat ce a facut Udrea cu frunza ei pentru Romania :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, m-am lasat dusa de val si, din numarul de puncte slabe vs puncte tari, pare ca nu mi-a placut deloc, ceea ce nu e chiar adevarat. Totusi, mi s-ar parea ok doar daca asta ar fi primul dintr-un lung sir de filmulete de prezentare, altfel absenta institutiilor pe care le numesti tu mai sus e chiar inexplicabila...

      Ștergere