Se afișează postările cu eticheta craiova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta craiova. Afișați toate postările

19 martie 2024

Proiectul E.P.I.C. – „Educație pentru Informație Corectă”, promotorul consumului critic de informație

Timp de 100 de ani, toate tratatele de istorie a arhitecturii din România au nominalizat greșit arhitectul Palatului de Justiție din Craiova (azi sediul Universității din Craiova). Detaliile “încurcăturii” au fost publicate de curând de un pasionat de istoria orașului într-o revistă de specialitate și apoi popularizate pe Facebook. Cu doar o zi înainte, în cadrul conferinței de presă a unui proiect pe teme de dezinformare și fake news, la care participam în calitate de președinte al Asociației Monumente Oltenia, le spuneam celor din audiență (elevi, profesori) că istoria, așa cum o știm, conține foarte multe neadevăruri.




23 iunie 2022

Eliada - gust de Grecia în inima Craiovei

Kalimera, kalimera! Cum anul acesta Grecia nu se află pe lista destinațiilor mele de vacanță (deși cine știe ce ne rezervă restul anului?!), am găsit o alternativă să-mi treacă de dor. Ieri seară am fost pentru prima dată la o degustare de produse la magazinul cu specific grecesc Eliada din Craiova. Un colțișor de Elada, un shop elegant, unde gazdele ne-au așteptate cu muzică grecească, produse gourmet sănătoase, dulciuri delicioase și un ceai de munte răcoritor.



04 iunie 2015

Pamantul se roteste in jurul Craiovei 1

Eu când vă zic că lumea se învârte după ‪‎Craiova‬, nu după Soare, nu mă credeți... :P
Îl mai țineți minte pe amicul Nils Holgersson din desenele animate, cel care zbura pe o gâscă? Desenele sunt o adaptare după romanul "Minunata călătorie a lui Nils Holgersson", scris de autoarea de origine suedeză Selma Lagerlöf. În 1930, Selma expediază la Craiova o carte poștală Cocăi Farago, fiica Elenei Farago, căreia îi transmite "Pentru dvs. și pentru mama dvs. mii de salutări cu simpatie." Asta pentru că știți că Elena Farago a locuit la Craiova vreo 47 de ani, din care 33 în casa mică a familiei Aman, astăzi Biblioteca Județeană "Alexandru și Aristia Aman" Craiova. :)
Sursa foto: www.mantiburi.com
În limita timpului disponibil, promit să revin cu astfel de informații care demonstrează ce știm deja cu toții, că Pământul se rotește în jurul Craiovei! :P


28 februarie 2015

Reveria – nu visare, zvac!

Dragobetele sărută fetele, umblă vorba din popor. Altele, mai rebele, n-au așteptat să apară o fantomă legendară ca să le facă seara mai frumoasă, așa că și-au procurat singure, din timp, bilete la concertul Loredanei din Craiova. Un concert la care nu s-a făcut prea multă promovare, și asta din cauză că n-a fost nevoie, biletele epuizându-se destul de repede. Oare de ce?


31 decembrie 2014

2014 vs 2015

Acum un an stăteam tot aici, la taste, să recapitulez cât de bun mi-a fost 2013 și să scriu câteva rânduri despre anul ce urma, acesta care doar ce s-a încheiat. Nu erau rezoluții, doar câteva dorințe semi-planificate pe care speram să reușesc să le transform în realitate. Am izbutit, se pare, și, pe lângă ele, am mai făcut un teanc de chestii mișto în 2014, pe care o să le las aici nu (neapărat) ca să mă laud, dar ca să-mi fie mai ușor să-mi amintesc de ele când oi avea nepoți.
Ianuarie a început la Paris, avec Monica.


25 septembrie 2014

Craiova in culori. In Culorile Mariei!

Astăzi, Maria Tănase împlinește 101 ani. Acum două seri am sărbătorit-o la Craiova, ascultându-i câteva piese în cadrul spectacolului Colors of Maria, al doilea capitol al evenimentului muzical Roots Revival Romania. Un spectacol inedit, magnetic pe alocuri, tulburător în câteva momente, Colors of Maria a fost un tribut adus splendorii Mariei Tănase. Pe scena Naționalului craiovean au urcat 7 artiști din 6 țări diferite ce au combinat jazz-ul cu folk-ul tradițional și improvizația cu folclorul românesc autentic pentru un rezultat neconvențional.


28 iulie 2014

Anil si Mira, va mai asteptam

Pe Anil Polat de la foxnomad.com îl știți. E blogger-ul american de travel pe al cărui blog se desfășoară an de an competiția "Best City to Visit", câștigată în 2014 de Craiova. V-am scris despre el, v-am vorbit despre el, v-am bătut la cap cu privire la venirea lui și acum, că a venit și a și plecat, îmi tot caut cuvintele să vă povestesc cum a fost. Anil nu a venit singur, ci însoțit de prietena lui, Mira. Deși i-am așteptat ca pe niște oaspeți, după patru zile de vizitat împreună, de călătorit, de discutat, de schimbat impresii de călătorie, de povestit despre Craiova și împrejurimi, de mâncat, de fotografiat, de dus pe la televiziuni, de râs și glumit, amândoi au plecat ca niște prieteni pe care abia îi aștept înapoi.


16 iulie 2014

Mama, sunt la televizor!

Dacă vă plictisiți și n-aveți ce face sau poate vreți să mă vedeți live, în reluare și în exclusivitate, vă invit să urmăriți emisiunea "La taifas cu Anda" de la Alege TV, la care am fost invitată pe 5 iulie. :) La emisiunea pe care o prezintă, prietena mea Anda a avut patru invitați care am discutat despre felul în care am reușit să ne exploatăm pasiunile personale pentru realizarea unor proiecte frumoase. Ante și post-vorbitorii mei au fost Mayla Bucci (care a vorbit despre secretele bucătăriei și dragostea pentru mâncare), colegul Iulian (autorul cărții "101 movie acrostics", care a povestit cum pasiunea pentru filme a condus la publicarea unui volum și la dezvoltarea unui blog de film popular) și Andreea Donea (o foarte simpatică fotografă pasionată și profesionistă, pe care am avut plăcerea să o văd anul trecut în exercițiul funcțiunii).
Eu îmi fac intrarea grandioasă de la minutul 30:56. :)) Am vorbit cu Anda despre călătorii, monumenteoltenia.ro, Craiova, cultură, Anil Polat și iminenta lui vizită în orașul nostru și câte și mai câte. Vizionare plăcută (și aștept părerile voastre)! :D


03 iulie 2014

Zi de vara culturala

Una din noile mele expresii preferate este "Cine zice că n-are ce face în Craiova minte". O s-o reiau, probabil, ca pe un laitmotiv, de fiecare dată când mai scriu câte un articol despre evenimentele culturale care se întâmplă în oraș în această perioadă. De acord cu contraargumentul că nu toate aceste manifestări de pe agenda culturală a Craiovei sunt în concordanță cu preferințele și plăcerile fiecăruia, dar, cu un minim de cercetare, cred că e imposibil să nu găsești chiar nimic pe gustul tău, mai ales că paleta este una diversă. Exemplul ilustrativ al majorității zilelor din Craiova este ziua de ieri, în care am participat la câteva evenimente culturale foarte interesante și am ratat altele la fel de (le enumăr într-o ordine absolut aleatorie).
1. În cartierul în care stau s-a început o nouă lucrare din cadrul proiectului "Redescoperă Craiova prin arta stradală" al Asociației Craiova Capitală Culturală Europeană. Pe un perete de bloc din Rovine (vis-a-vis de Lidl) se pictează la scară mare un fel de djin. Căutând un sens lucrării, am legat influențele oriental-musulmane ale picturii de celebra bătălie de la Rovine dintre Mircea cel Bătrân și Baiazid. Pentru alte interpretări ale lucrării, folosiți cu încredere caseta de comentarii. :) 


30 iunie 2014

285 de zile în căutarea verii

Din Alaska până în Argentina e o aruncătură de băț. Ce-i drept, bățul ar trebui să aibă peste 10.000 km ca să vă iasă mișcarea, dar dacă găsiți unul, merită încercat. Altfel, puteți face ceea ce au făcut anul trecut Andreea și Alexandru Maruseac de la micadu.ro, care au plecat la o plimbare de 285 de zile pe motocicletă. Aventura lor pe două roți prin Lumea Nouă a ținut multă lume cu sufletul la gură pentru a vedea pe unde mai ajung iile bucovinene pe care cei doi le-au luat cu ei la plecare. 
Alexandru și Andreea la Machu Picchu (sursa: micadu.ro)


26 iunie 2014

Rinocerii ocupa Craiova

Trop, trop, pe parchet, pe asfalt, în timpan, tropăiturile rinocerilor se apropie. Mai e o azvârlitură de băț până miercuri, 2 iulie, când Rinocerii (Rhinocéros) lui Eugène Ionesco vin, aduși ca de un căpăstru invizibil de regizorul american Robert Wilson, pe scena Teatrului Național "Marin Sorescu" din Craiova. În caz că sunteți consumator de teatru sau simplu curios și vreți să înțelegeți de ce să nu ratați evenimentul cultural al anului 2014 în Craiova, mai jos am încercat să dau câteva informații care mă țin pe mine cu curiozitatea întinsă la maxim.


Pizza Forum - o livrare speciala

Craioveni amatori de pizza, de câteva zile peisajul pizzeriilor din oraș s-a îmbogățit cu una al cărei număr pentru comenzi la domiciliu merită să îl salvați în memoria telefonului. Pizza Forum este copilul prietenilor de la Craiova Forum, de unde vine și numele. Nu mă pot abține, însă, să nu mă gândesc cât de bine ilustrează acest cuvânt spiritul Italiei, patria pizzei.. :) Primele discuții despre deschiderea pizzeriei le-am auzit prin februarie, la cea de-a doua aniversare a blogmeet-ului craiovean, dar a trebuit să le trec sub secret de stat (sau de oraș). Puține informații s-au mai scurs de atunci și iată-ne, pe final de iunie, cu un teaser foarte reușit și, la câteva zile după, cu surpriza pe masă : o pizza gustoasă și frumoasă, numai bună de luat acasă.


14 mai 2014

Nae Caranfil la SpectActor

Despre Întâlnirile „SpectActor”, organizate cu perseverență de Teatrul Național Craiova încă din 2009, nu mai știu dacă am scris vreodată. Știu, însă, cu siguranță, că, din diverse motive, nu am participat până acum la nicio ediție a acestui eveniment cultural ce pune față în față publicul craiovean cu personalități din lumea culturală românească, chiar dacă numele de pe afiș au fost, în multe cazuri, impresionante. Duminică, pe 25 mai, cred că voi încălca această tradiție, pentru a-l vedea și asculta pe cunoscutul regizor român Nae Caranfil!


10 mai 2014

Oscaruri pentru Shakespeare 2014

Pentru că premiile Tony ni s-au părut prea mainstream (orice ar însemna asta), Iulian, Anda și subsemnata acordăm, independent și fiecare pe barba lui, premiile Oscar pentru piesele de la această ediție a Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova. Așa cum trebuie să fie orice decernare, avem niște categorii, nu avem niște nominalizați, dar trecem imediat la câștigători, după cum urmează:


06 mai 2014

Ce pacat ca-i tarfa

Duminică a fost ultima zi de Festival Internațional Shakespeare la Craiova, căruia îi spunem la revedere până la ediția următoare. Cel din urmă spectacol de pe scena Naționalului craiovean nu a fost o montare a vreunei piese a marelui Will, ci a uneia scrisă de contemporanul său, John Ford. Piesa "Ce păcat că-i târfă", considerată una din cele mai controversate lucrări din literatura engleză, a fost prezentată de compania Cheek by Jowl din Londra, în regia lui Declan Donnellan. Tragedia tratează, în principal, subiectul extrem de delicat al incestului între frate și soră, asezonat pe alocuri cu condimente precum adulter, răzbunare, sex și crimă, ceea ce a făcut-o destul de greu de gustat și digerat.


04 mai 2014

Hamlet

De trei ori am vrut să plec de la piesa - cap de afiș a zilei de joi de la Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova - "Hamlet" în regia lui Laszlo Bocsardi și în interpretarea actorilor de la Teatrul "Tamasi Aron" din Sfântu Gheorghe și Teatrul Cetății din Gyula. De fapt, înainte să înceapă. Prima dată, când am ajuns la porțile Naționalului craiovean și ni s-a spus că locurile sunt limitate, deoarece piesa se joacă pe scenă. Apoi, când în sală le-a fost permis accesul doar celor care dețineau bilete sau invitații. A treia oară, când au fost lăsați să intre cei cu legitimație (presă și invitați), dar porțile către Rai s-au închis cu câteva persoane înaintea mea. Cineva acolo sus m-a făcut să rămân și, cu mâna pe inimă, pot spune că a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut pe întreaga durată a festivalului!
Pe Hamlet l-am găsit în cadă (și tot acolo, simetric, a și murit!). 



02 mai 2014

Iulius Caesar

"Friends, Romans, countrymen, lend me your ears". Marți, în a șaptea zi de Festival Internațional Shakespeare de la Craiova, le-am acordat întreaga atenție actorilor de la Teatrul Dramatic din Erevan (Armenia), care au pus în scenă tragedia Iulius Caesar (regia Armen Khandikyan)). Dramatică și impresionantă ne-am fi așteptat să fie și prezentarea armenilor, dar rezultatul s-a îndepărtat de speranțele noastre, fără a dezamăgi, însă, pe toate planurile. 



29 aprilie 2014

Visul unei nopti de festival

Pornind, seară de seară, spre Teatrul Național din Craiova, gazda Festivalului Internațional Shakespeare, involuntar îmi proiectez în minte imaginea spectacolului ce stă să înceapă. Îmi imaginez decorurile, costumele, născocesc gesturi și priviri, îmi închipui replici și atitudini. Uneori setez standarde prea înalte și părăsesc sala cu un zâmbet de ușoară dezamăgire. Alteori, nici cele mai ridicate așteptări nu se apropie de valoarea a ceea ce urmează să experimentăm. "Visul unei nopți de vară", spectacolul companiei britanice Propeller, s-a așezat cuminte în cea de-a doua categorie, transformându-se, prin excelența sa, în visul oricărei nopți de festival!


28 aprilie 2014

Comedia erorilor

Dacă știam că o eroare poate da naștere atâtor situații amuzante, îmi făceam viața un șir nesfârșit de erori! Ieri seară, în cea de-a cincea zi a Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, compania britanică de teatru Propeller a propulsat spectatorii pe cele mai înalte culmi ale divertismentului, jucând în manieră burlesc-absurdă (absurd de amuzantă sau amuzant de absurdă, tot una e!) piesa "Comedia Erorilor" a lui Shakespeare.



23 aprilie 2014

Incepe Festivalul Shakespeare la Craiova

Cel mai mare eveniment cultural al Craiovei, Festivalul Internațional Shakespeare, bate la ușă. Cea de-a IX-a ediție a acestuia, ce se desfășoară între 23 aprilie și 4 mai sub genericul "Shakespeare al tuturor", este una dublu aniversară, sărbătorindu-se 20 de ani de festival și 450 de ani de la nașterea dramaturgului englez. Craiovenii și pasionații de teatru care se află în această perioadă în Bănie vor putea lua parte la spectacole puse în scenă de companii de teatru de clasă mondială, venite din Marea Britanie, Rusia, Lituania, Polonia, Ungaria, Franța, Ucraina, China, Armenia sau Africa de Sud. Pe lângă acestea, festivalul include și o secțiune educativ-formativă pentru elevi și studenți, sesiuni de shakespeareologie, expoziții de artă fotografică și plastică, lansării de carte și DVD-uri.
Și cum Festivalul Shakespeare este o sărbătoare a orașului, entuziasmul – la cote maxime! :)

Programul manifestărilor din cadrul festivalului poate fi vizualizat în întregime pe site-ul Teatrului Național din Craiova, dar mie mi-au atras atenția reprezentațiile în aer liber ale Teatrului Globe, un "Cum vă place" în regia lui Purcărete, jucat de actorii Teatrului Național din Budapesta sau "Richard III" în două interpretări inedite (una sud-africană, alta chinezească). Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de aici, ceea ce vă doresc și vouă! :)