22 noiembrie 2013

Ghid practic pentru ridicarea alimentelor de la UE de catre somerii neindemnizati

Acum ceva vreme presimțeam că haosul instituțional ce mătură nestingherit coridoarele instituțiilor publice din Craiova pune piedici persoanelor care se duc acolo cu jalba-n proțap, sperând să rezolve eficient problemele care le macină existența. Pentru a descurca puțin hățișul acestei birocrații infernale, am scris două ghiduri practice pentru închiderea unui PFA, respectiv depunerea dosarului de șomaj în Craiova. E ceva vreme de atunci, nu sunt sigură că informațiile sunt 100% actualizate, dar nu e lună în care să nu primesc mailuri de la craioveni care îmi mulțumesc că i-am scutit de bătut pe la uși și le-am luat drumuri anapoda din picioare. M-am bucurat și eu de bucuria lor, că doar nu era să las să fie în zadar toate drumurile pe care le-am bătut și eu și toate ridicăturile din umeri pe care le-am primit drept răspuns. 

Astăzi revin cu un nou articol practic și, sper eu, util, care aruncă câteva raze de lumină peste birocrația fantastică ce sugrumă activitatea celor de la AJOFM Dolj. Dacă vă identificați în portretul robot de mai jos, luați de citiți în continuare, e posibili să vă prindă bine.
Ați intrat în șomaj. Ați fost luat în evidență. Ați beneficiat de ajutor de șomaj și, eventual, ați participat la ceva curs de inițiere, calificare, recalificare, perfecționare, specializare etc. organizat de AJOFM. Ați fost, deci, șomer indemnizat.
S-a terminat perioada în care aveați dreptul să beneficiați de ajutor de șomaj. În continuare nu aveți loc de muncă și nu realizați venituri din activități independente. Deși cele mai elementare precepte ale logicii ar spune că statutul dumneavoastră s-a schimbat din șomer indemnizat în șomer neindemnizat, atenție, dumneavoastră nu sunteți, de fapt, NIMIC
Ca să vă câștigați calitatea de șomer neindemnizat, trebuie să vă prezentați la AJOFM cu un dosar care să cuprindă următoarele:
- copie după CI/BI;
- copie după actele de studii;
- adeverință medicală în original;
- adeverință de venit de la ANAF în original;
- cerere prin care solicitați să fiți luați în evidență.
Acest dosar se depune la ghișeul 2, urmând ca peste 3-5 zile să revii pentru a ridica o adeverință care atestă că ați fost luați în evidență ca șomer neindemnizat. Deși este posibil ca această calitate să vi se pară complet inutilă, vă anunț că adeverința că sunteți șomer neindemnizat vă este necesară pentru a intra în posesia pachetelor cu alimente de la UE, produse distribuite în cadrul „Planului anual European de furnizare de Ajutoare alimentare în beneficiul persoanelor Defavorizate” (PEAD). Distribuirea alimentelor se face în Centrul Expozițional Transfrontalier situat în incinta R.A.T. Craiova, Calea Severinului nr. 23A, conform programării pe care fiecare șomer neindemnizat a primit-o în scris, prin scrisoare, la domiciliul de reședință.
Să vă fie de folos!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu