Citesc si dau mai departe - Baiatul cu pijamale in dungi de John Boyne

"Băiatul cu pijamale în dungi" de John Boyne este o ficțiune istorică scrisă din punctul de vedere al unui băiețel neamț pe care evenimentele îl aruncă, în plin Holocaust, în vecinătatea lagărului de la Auschwitz. Venind ca lectură după "Roșu ucigaș", romanul autobiografic zguduitor al lui Jeroen Brouwers despre copilăria într-un lagăr de concentrare japonez din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, "Băiatul cu pijamale în dungi" pare pueril ca scriitură, ceea ce nu-i știrbește, însă, din însemnătatea și din puterea mesajului transmis.

Romanul este povestea lui Bruno, un băiețel neamț de 9 ani extrem de naiv, al cărui tată este numit comandant al celui mai mare lagăr de exterminare nazist. Lipsit de prietenii săi din Berlin și mânat de spiritul de aventură caracteristic tuturor copiilor la acea vârstă, Bruno începe să se strecoare din casă pentru a explora împrejurimile. Curând dă de un gard de a cărui cealaltă parte se află Schmuel, un băiețel evreu ce poartă tot timpul o "pijama în dungi", cu care leagă o frumoasă prietenie. Naivitatea (ușor exagerată a) lui Bruno îl împiedică pe acesta să realizeze rolul gardului, al lagărului și al tatălui său în cadrul acestuia, ceea ce va conduce, în cele din urmă, la un final tragic sfâșietor...

Romanul lui Boyne a fost intens criticat pentru trivializarea Holocaustului prin frecventele incongruențe cu adevărul istoric (de exemplu: în carte, secțiunea de gard unde Bruno îl întâlnește pe Schmuel nu este păzită sau electrificată și se poate ridica de la pământ suficient cât să treacă un copil pe acolo). Deși pe alocuri deranjant de naiv ca și stil, perspectivă și abordare, romanul susține suficient de bine mesajul dramatic. Boyne își declină responsabilitatea de a face o reconstituire obiectiv-documentară a Holocaustului și mută responsabilitatea pe umerii cititorului, acesta fiind cel care trebuie să discearnă între licența artistică și adevărul istoric. 

Transpunerea cinematografică a cărții din 2008 (cu Asa Butterfield - "Ender's Game" / "Hugo", Vera Farmiga - "The Conjuring" / "Source Code" / "Up in the Air" și David Thewlis - Remus Lupin din seria "Harry Potter") rezolvă o parte din aceste probleme și adaugă, prin puterea vizualului, emoție și subtilitate. Pentru mine, filmul a fost mai tulburător decât cartea (poate una dintre puținele cazuri în care scriitura nu s-a ridicat la nivelul creației cinematografice), așa că nu are rost să vă avertizez că este posibil să vă fie foarte greu ca, la final, să vă stăpâniți lacrimile.

Așa cum s-a întâmplat și cu "Vând kilometri" de Mihai Barbu, am primit cartea (de la Petru Dolhescu, cu mulțumiri), am citit-o și acum o dau mai departe. Dacă doriți să intrați în posesia ei, vă rog să-mi lăsați printr-un comentariu o recomandare a unei cărți care v-a tulburat (eventual să-mi spuneți și de ce) și eu aleg cui îi trimit "Băiatul cu pijamale în dungi".

Spor cititor!