Craiova e curata

Când ne uităm în propria ogradă, cel mai greu este să fim obiectivi. Adesea alunecăm pe panta subiectivismului pozitiv (mie mi se întâmplă mai mult decât e normal), alteori tindem să arătăm cu degetul, deși nu e cazul. Ca să ne formăm o imagine coerentă, amestecăm părerea noastră cu a unor persoane din exterior și ajungem cât mai aproape de adevăr. Zilele acestea m-am uitat în jur în încercarea de a-mi da seama dacă orașul meu, Craiova, este curat sau nu. Concluzia e în titlu, dar însoțiți-mă în continuare de-a lungul articolului să vedeți cum am ajuns la ea și, mai important, ce urmează de aici înainte.

Ultimele luni am bătut la pas mai multe zone ale orașului, încercând să descopăr diverse monumente istorice din Craiova. Am ieșit de pe traseul prestabilit casă-centru sau casă-birou și m-am avântat pe străzi și alei pe care nu-mi amintesc să mai fi mers vreodată (ce-i drept, m-a învârtit tot relativ în zonele centrale ale orașului, Centru, Rovine, Brazda lui Novac, Valea Roșie). Deși pe ici, pe colo, am mai dat și de câte un pachet de țigări aruncat pe jos sau de o străduță fără coșuri de gunoi, deși undeva am văzut o bancă de bloc cu covor de semințe sau o grămadă de frunze sau vreascuri strânse la o poartă, impresia generală pe care mi-au lăsat-o aceste zone ale Craiovei a fost că orașul este curat (sau, pentru un echilibru nematematic, este mai mult curat decât este murdar). Părerea mea, posibil subiectiv-pozitivă.

Pentru că nu ne intersectaserăm cu o seară înainte, eu fiind la o piesă de teatru și ea la un concert la filarmonică, luni de dimineață am luat-o pe Cristina Bazavan, aflată într-o vizită de lucru la Craiova, la o plimbare prin Parcul Romanescu. În taxi în drum spre parc, tot trăgând-o eu de limbă despre cum i se pare orașul, a spus cuvântul magic: curat, părere pe care cred că și-a consolidat-o și după ce am terminat de bătut aleile parcului. N-am spus-o eu, e părerea cuiva venit de la București!

Astăzi, chemând un taxi să ajung la o ședință, întâmplarea face să mi-l aducă la scară pe același taximetrist simpatic ce ne condusese în parc cu două zile înainte. Ne-am recunoscut reciproc, iar domnul m-a întrebat cum i-au plăcut Cristinei parcul și orașul. Am încercat să-i zugrăvesc câteva din părerile ei, printre care și faptul că i s-a părut că avem un oraș curat. Taximetristul a încuviințat, ba, mai mult, mi-a spus și că el îl străbate în fiecare zi în lung și-n lat și că, deși mai sunt și zone mai murdare, lui i se pare că este unul dintre cele mai curate orașe din țară. N-am spus-o eu, e părerea, posibil subiectiv-pozitivă, a cuiva care chiar are acces atât la zone centrale, cât și la zone periferice ale orașului. 

Acceptând din start ideea că oricând acest fragil echilibru se poate rupe, trebuie să recunoaștem că enunțul din titlu - Craiova e curată - este rezultat al unei lupte. Că e al cetățenilor, al regiilor publice sau al firmelor care se ocupă de colectarea, transportul, depozitarea, reciclarea sau valorificarea deșeurilor, este un succes de moment care poate fi, însă, transformat fie în eșec, fie în stil de viață. Iar alegerea e a noastră!

În acest sens, cei de la Eco-Rom Ambalaje au dat startul unei bătălii pentru aflarea Orașului Reciclării 2014. În desfășurare până la 30 iunie 2014, bătălia a atras pe câmpul de luptă 32 de orașe, printre care și Craiova, ce se vor înfrunta pe trei fronturi: cel al calității serviciilor de colectare separată a deșeurilor de ambalaje, al celor mai bune „muniții” de conștientizare și mobilizare a populației pentru a separa deșeurile și, în final, al celor mai mari cantități de deșeuri de ambalaje colectate. Orașul câștigător primește titlul de Orașul Reciclării și marele premiu: o zonă eco wi-fi, un spațiu inedit de relaxare, 100% eco și cu acces liber la internet în valoare de 12.000 euro. Asta ca să nu mai pomenesc adevăratul mare premiu, care este un oraș (și) mai curat! Ne înrolăm?