Prima zi de FITS 2014

Vă spuneam zilele trecute că în această perioadă am onoarea de a fi blogger oficial la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care a debutat ieri în forță. Onoarea de a purta la gât acreditarea festivalului este dublată de plăcerea de a mă afla în Sibiu, oraș pe care l-am vizitat prima oară anul trecut și din ale cărui secrete încă mai am multe de descoperit.

Primul lucru care m-a izbit când m-am dat jos din tren a fost amestecul de limbi care mă împresura din toate părțile. Câțiva nemți cu rucsacurile în spinare, doi italieni tinerei bătând romantic străduțele, ținându-se de mână, un grup de spanioli bătrânei conduși cu pas (prea) sprințar de ghidă prin Piața Mare. Cu ochii (și urechile) după ei, nici nu știu când am ajuns la Teatrul "Radu Stanca", centrul de operațiuni al FITS, unde este organizat un info point înțesat cu voluntari a festivalului, gata să-ți dea o mână de ajutor. De acolo am intrat în posesia badge-ului și am aflat drumul spre hotel și spre câteva locații ale spectacolelor. Dacă sunteți prin Sibiu zilele acestea și aveți nevoie de informații, nici nu trebuie să mergeți până la acest info point, pentru că prin tot centrul orașului veți da de acești voluntari inimoși, gata să vă ajute. :)

Dacă tot am menționat centrul Sibiului, este exact cum mi l-am imaginat în această perioadă: un furnicar înțesat de oameni cu zâmbetul pe buze. Oriunde te întorci dai peste mimi, fanfare, dansatori de samba, peste turiști sau localnici fericiți, unii fotografiind, unii mâncând o gogoașă sau o înghețată, alții doar admirând spectacolul din jurul lor. Cred că încep să mă răzgândesc, nu FITS e un festival, Sibiul e un festival!

Mutându-mă de pe stradă în sala de spectacol, am asistat ieri la două piese diferite ca punere în scenă, dar cu punct comun prin faptul că ambele au fost one-man show-uri din perspectiva unui emigrant. Prima piesă, jucată la Teatrul Gong, a fost Viață de emigrant (cu Elizabeth Mazev, regia Francois Berreur). Aparent ușor după incipit, spectacolul a pus pe tapet experiența amară a celui ce își părăsește - voit sau nu - țara natală, fără să se mai poată simți vreodată acasă atunci când va reveni peste ani. Povestea e spusă de fiica născută în Franța a unor refugiați politici bulgari ce aude, pe măsură ce crește, poveștile părinților ei despre Bulgaria strămoșilor ei, "cel mai loial satelit al Uniunii Sovietice". Pe lângă stereotipuri vestice la adresa balcanicilor pe care le-am recunoscut cu ușurință și a câtorva momente haioase (cum a fost cel în care protagonista încerca să o învețe pe bunica sa, Baba Lova, să pronunțe r-ul în manieră franțuzească, și nu bulgărească), piesa a fost una cu substrat amar, una de la care pleci zâmbind trist în colțul gurii pentru că știi că este departe de a fi ficțiune.

A doua piesă a fost Singuri, cu și de Wajdi Mouawad, care a jucat rolul lui Harwan, un student libanez emigrat în Canada ce își pregătește teza. Ca și teza lui Harwan, și spectacolul vorbește despre căutarea identității, a originii și a limbii materne într-o manieră introspectivă la finalul căreia cuvintele se pierd, transformându-se în culoare. Angoasele protagonistului - fiu rătăcitor, variază de la drama familială din cauza diferențelor de mentalitate între generații la blocajul scriitorului, la suferințele provocate de război și la accidentul care îl trimite pe tatăl său în comă. Finalul este surprinzător, aproape șocant, iar situația ia o întorsătură greu de anticipat. Aflat, de fapt, el însuși în comă, Harwan încearcă să renască explorându-se la nivel subconștient, revenind la pasiunea din copilărie, pictura, pe care o experimentează în forță și în liniște în fața audienței timp de o jumătate intensă de oră. Nu știu dacă finalul, în care Harwan intră în tabloul fiului rătăcitor în care s-a pictat, a fost moartea sau întoarcerea la viață, dar sper că, oriunde ar fi, și-a găsit liniștea.

Cu aerul rarefiat în plămâni după ce, pe alocuri, l-am urmărit pe Wajdi Mouawad aproape uitând să respir, am mai făcut o cură cu aer și energie de Sibiu și am descoperit niște colțuri medievale, piațete și clădiri minunate. 

Apusul intens m-a găsit în Piața Mare, în care rânduri-rânduri de oameni curgeau ca într-un bazin fără fund. Nu-mi pare rău decât că nu pot să vă explic felul în care toată lumea aflată în inerție prin centrul Sibiului s-a activat când au început primele acorduri din concertul Andrei. Am făcut notă discordantă și am luat-o împotriva curentului pe pietonala Bălcescu, unde terasele erau arhi-pline, standurile cu covrigi și înghețată aveau cozi interminabile. Prima zi de FITS 2014 s-a terminat cu un foc de artificii pe care l-am admirat de pe balconul camerei mele.

Ziua 2 de FITS a început deja de câteva ore, și, pe lângă manifestările din cadrul festivalului deja prinse în program, organizatorii au mai pregătit publicului o surpriză: două concursuri online pentru internetofili:

SelfieFITS - concurs pe Instagram. Dacă vă faceți fotografii cu spectacolele de stradă sau obiectivele turistice din Sibiu, pe perioada festivalului, și le încărcați pe Instagram, puteți câștiga zilnic, prin tragere la sorți, memorabilia cu însemnele festivalului. Pentru a intra îin concurs, fotografiile trebuie însoțite de hashtag-urile #selfieFITS #fits2014.

CheckIn FITS - concurs pe Facebook. Dați check in la 3 dintre obiectivele, locurile de desfășurare, locațiile festivalului și zilnic, prin tragere la sorți, va fi ales un câștigător care va primi cadouri memorabilia cu însemnele Festivalului.

Până la următorul articol, rămâneți la curent cu ce se întâmplă la Sibiu urmărind site-ul FITS, precum și conturile de Facebook și Instagram ale festivalului. Ce mai așteptați, FITSi și voi alături de FITS 2014! :)

PS: Pozele mele de la FITS 2014, aici! :)