Dimineata de dupa...

Cum se face că din repertoriul Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova am văzut doar 3 piese din cele 17 spectacole care se joacă în mod curent, asta nu pot să spun. Nu pot să mi-o explic nici măcar mie însămi. Noroc cu o invitație cât o intervenție divină (aproape medicală) de readucere pe “calea cea dreaptă”, că zilele trecute am ajuns  din nou pe scaunele Naționalului pentru a petrece o “Dimineață de după...” (spectacol nerecomandat minorilor).

După titlu, piesa lui Peter Quilter (regia Mircea Cornișteanu) setează niște așteptări destul de joase, de comedie ușoară (pe alocuri chiar ușuratică). De altfel, ce poți să primești de la o piesă a cărei acțiune se petrece exclusiv într-un dormitor ai cărui pereți sunt decorați cu tapet cu poziții sexuale? Departe de adevăr, însă... “Dimineața de după...” este o comedie originală și extrem de amuzantă ce explorează haosul unei relații moderne, cu straturile și substraturile sale, dragoste și sex, pudoare și lipsă de inhibiții.
  

Toma (Cătălin Băicuș) se trezește dimineața în patul din dormitorul lui Neli (Monica Ardeleanu), fără să-și mai aducă aminte cum a ajuns acolo. Pe măsură ce începe să-i cunoască mai bine pe Neli, pe fratele ei (Martin - Ștefan Cepoi) și pe mama lor (Barbara – Natașa Raab), Toma descoperă o familie excentrică-înspre-nebună, ai cărei membri nu au secrete și nici falsă pudoare. Deși inițial își simte intimitatea agresată, încet-încet Toma ajunge să îmbrățișeze stilul de viață al noii sale familii.

Pe lângă umorul de limbaj și situație (și, în funcție de ce au făcut spectatorii în noaptea dinainte, și de context) cu care își delectează audiența, “Dimineața de după...” propovăduiește - prin vocea lui Ștefan Cepoi purtând o rochie de mireasă pe deasupra unei pijamale-salopetă cu inimioare roz și botoșei pufoși – o perspectivă eliberatoare și lipsită de constrângeri a felului în care alegem să ne conducem viața: “Prea mult normal pe lume! Toți oamenii umblă îmbrăcați la fel, merg la slujbe unde fac cinci zile pe săptămână același lucru, se întorc acasă unde se uită la același rahat la televizor. Universul face toate eforturile pentru ca fiecare persoană să fie ușor diferită. Oamenii însă ce fac? Ignoră unicitatea asta!”

Piesa se termină după nunta protagoniștilor, încheind cu happy end o poveste de dragoste al cărei început, poate, l-am blamat. Până la urmă, întrebarea care se desprinde din “Dimineața de după...” e “Cine are dreptul să judece pe ce cale mergem pentru a ne găsi dragostea?” Dacă răspunsul nu e nimeni, ceva e putred în Danemarca...

Pe același subiect: Străini legați la ochi se sărută într-un experiment social ce explorează dragostea la primul sărut! :)