Se afișează postările cu eticheta teatrul national marin sorescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta teatrul national marin sorescu. Afișați toate postările

28 ianuarie 2019

Ianuarie teatral. 4 spectacole la Nationalul Craiovean


Din oferta culturală și de petrecere a timpului liber din Craiova, teatrul rămâne destinația mea preferată. Bine, este și pretextul de a mă întâlni cu Anda, mai ales acum, de când împărțim un abonament (apropo, este foarte convenabil – vezi abonamentele disponibile la Teatrul Național din Craiova aici). Dar, mai presus de toate, este evadarea mea din cotidian, că doar am nevoie! (Cum ar zice Tim Curry, "The way the world is, I think a silly evening in the theatre is a good thing, to take our minds off terror.")

Așa că, în acest ianuarie din anul de grație 2019, am trecut peste zăpadă, gheață, ploaie înghețată, polei și alte stihii ale naturii asociate în mod tradițional cu iarna, și m-am prezentat la porțile Teatrului "Marin Sorescu" la patru piese. Care au fost acestea și de ce le recomand, în rândurile de mai jos!



22 noiembrie 2018

AIAS. Din Grecia Antica la Craiova



Răsunătoarele isprăvi ale eroului din mitologia greacă Aias au reverberat până în prezent. Un fragment din viața lui și-a găsit loc pe scena Teatrului Național din Craiova, într-un spectacol care te aruncă într-un lac de psihoză și nu-ți dă răgaz să înoți până la țărm. Dar cine a fost Aias? Pe scurt, despre Aias în mitologie, literatură antică, cinematografie și teatru modern, în rândurile ce urmează!



08 noiembrie 2017

Autorul de Tim Crouch - o piesa pentru publicul de teatru neinfricat

În mijlocul pliantului despre piesa "Autorul" (de Tim Crouch, în regia lui Bobi Pricop), care se joacă la Naționalul din Craiova, scrie așa: Acest spectacol este pentru publicul de teatru neînfricat. Nu întreba. Nu căuta pe Google. Doar fii acolo.” – Tim Crouch

N-am întrebat. N-am căutat pe Google. Am fost acolo, atât de în mijlocul lucrurilor, atât de în lumina reflectoarelor, încât acum, la câteva zile după ce am văzut piesa, încă mă întreb dacă ea n-a fost, cumva, și despre mine. Vă anunț că nu mi s-au terminat frământările cu care am ieșit din sală...

Autorul de Tim Crouch, regia Bobi Pricop. Sursa foto: tncms.ro



23 februarie 2016

Piesele lui Neil Simon, un deliciu pentru publicul craiovean

Neil Simon (foto: wikipedia.org)

Evreu, născut în Bronx, copilărind în timpul Marii Crize Economice...cine e acest om care a pornit în viață sub auspicii atât de nefavorabile și cum a ajuns el să-l depășească pe Shakespeare în numărul de piese adaptate pentru marele ecran și să primească mai multe nominalizări la Oscaruri și Tony decât orice alt scriitor? Nimeni altul decât Neil Simon, dramaturg american, cunoscut poate la noi mai mult ca scenarist, responsabil pentru "Barefoot in the Park" (cu Jane Fonda și Robert Redford), "California Suite" (cu Jane Fonda, Alan Alda, Maggie Smith, Michael Caine, Walter Matthau și Bill Cosby) sau "Biloxi Blues" (cu Matthew Broderick și Christopher Walken).

Simon a scris mult și a scris bine, concentrându-și aproape întreaga măiestrie a condeiului în comedii ce se învârt în același spațiu – New York-ul plin de savoare al anilor '60 – și tratează, în mare, aceleași teme, folosind aceleași tipologii de personaje cu aproape aceleași dileme morale. Cum a reușit să diversifice atât de puțin, dar opera sa să pară atât de nouă și de diferită, nu poate fi decât secret profesional, și încă unul lăudabil. Așa cum este, desigur, și capacitatea lui de a ascunde în spatele unor replici aparent haioase probleme palpabile și adevăruri crude legate de relațiile interumane.


11 ianuarie 2016

Se cauta designer pentru site-ul Festivalului Shakespeare

Cu trei luni rămase până la startul celei mai importante manifestări culturale din Craiova - Festivalul Internațional Shakespeare -, Teatrul Național "Marin Sorescu" pornește în căutarea unui designer pasionat care să creeze site-ul festivalului. Chiar era cazul ca, în era internetului, un eveniment de asemenea amploare să aibă un site de sine stătător, cu informații complete și ușor de accesat. Mi-ar plăcea să văd un site mai mult decât decent, așa că sper să pun la treabă cu acest articol câțiva dintre designerii talentați pe care îi știu. Spor la treabă și fie ca cel mai bun să câștige! Detaliile mai jos!

!!! CONCURS pentru realizarea site-ului „FESTIVALUL SHAKESPEARE” !!!


25 noiembrie 2015

Pe scena cu Ioan Holender

Mi-am ocupat cuminte locul în sala "I. D. Sîrbu" a Naționalului craiovean. De fapt, pe un scaun așezat pe scenă, foarte aproape de fotoliul pe care urma să se așeze invitatul celei de-a 35-a ediții a "Întâlnirilor SpectActor". Parcă prea aproape e scaunul, prea luminat e locul, mi-amintesc că am gândit atunci. Nicolae Coande, moderatorul evenimentului, măsura scena în lung și în lat, vorbea cu spectatorii, dădea indicații cu privire la locurile din sală. Am intuit la dumnealui o emoție și o neliniște care se manifesta activ, spre deosebire de a mea, pe care încercam să o ascund în mine. Mi se întâmplă des să am emoții atunci când știu că urmează să văd, să ascult sau să întâlnesc oameni mari, pe care îi respect. E ca și când un praf din gloria lor te murdărește puțin pe haină și devii și tu, brusc, un pic mai bun. Ești puțin copleșit.
Ioan Holender la Întâlnirile SpectActor de la Craiova. Foto: Florin Chirea


19 noiembrie 2015

Dupa orice inceput vine si-un Sfarsit. Si invers.

„Patru prieteni din copilărie se întâlnesc - din întâmplare - după înmormântarea celui de-al cincilea. Îi mai leagă ceva pe aceștia, în afară de trecut? Nu știm. Au trăit împreună cea mai frumoasă perioadă a vieților lor, iar acum se trezesc din nou împreună, într-un context straniu. Se mai poate schimba ceva după o întâlnire importantă? Poate amintirea să-i unească? Vom vedea...” (regizorul Leta Popescu).

Cu aceste cuvinte în minte, m-am așezat pe scaunul din sala I. D. Sîrbu a Teatrului Național din Craiova, așteptând să-i cunosc și să le aflu povestea. Aproape că nici nu-mi mai păsa că sunt actori într-o piesă; mă așteptam să văd acolo prietena din copilărie, vecina de la bloc cu care mă jucam cu păpușile când eram mică, puștii de pe ulița din sat, colegul de bancă din generală și alți oameni alături de care am pornit la drum în viață, dar de care, cumva, tot viața m-a îndepărtat. Și exact asta am găsit. Îi cheamă Cristi, Catinca, Alex, Radu și Sânziana. Sunt genul de oameni pe care fiecare dintre noi ar putea să-i fi cunoscut în copilărie.
Raluca Păun, George Albert Costea, Romanița Ionescu, Marian Politic și Cosmin Rădescu în Sfârșit. Foto: Florin Chirea


14 noiembrie 2015

Ioan Holender vine la Întâlnirile SpectActor

Acum un an și jumătate scriam pe blog despre Întâlnirile SpectActor, o serie de evenimente culturale inițiate și găzduite de Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova ce aduce în fața publicului craiovean personalități ale vieții culturale românești. Nu mai știu când am auzit prima dată despre acest eveniment, nici când mi-a intrat în cap că trebuie să ajung la aceste manifestări (de fapt, asta știu: când invitatul lunii a fost Nae Caranfil, ce tocmai terminase de regizat "Closer to the Moon"), dar, ca un făcut, mereu se suprapuneau peste ele plecări din țară sau din oraș, alte evenimente sau interveneau obstacole care mă împiedicau să particip. Să sperăm că am scăpat de ghinion și mâine îmi ocup locul în sala "I. D. Sîrbu" a Naționalului nostru la întâlnirea cu Ioan Holander.



29 septembrie 2015

Dimineata de dupa...

Cum se face că din repertoriul Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova am văzut doar 3 piese din cele 17 spectacole care se joacă în mod curent, asta nu pot să spun. Nu pot să mi-o explic nici măcar mie însămi. Noroc cu o invitație cât o intervenție divină (aproape medicală) de readucere pe “calea cea dreaptă”, că zilele trecute am ajuns  din nou pe scaunele Naționalului pentru a petrece o “Dimineață de după...” (spectacol nerecomandat minorilor).

După titlu, piesa lui Peter Quilter (regia Mircea Cornișteanu) setează niște așteptări destul de joase, de comedie ușoară (pe alocuri chiar ușuratică). De altfel, ce poți să primești de la o piesă a cărei acțiune se petrece exclusiv într-un dormitor ai cărui pereți sunt decorați cu tapet cu poziții sexuale? Departe de adevăr, însă... “Dimineața de după...” este o comedie originală și extrem de amuzantă ce explorează haosul unei relații moderne, cu straturile și substraturile sale, dragoste și sex, pudoare și lipsă de inhibiții.
  
Toma (Cătălin Băicuș) se trezește dimineața în patul din dormitorul lui Neli (Monica Ardeleanu), fără să-și mai aducă aminte cum a ajuns acolo. Pe măsură ce începe să-i cunoască mai bine pe Neli, pe fratele ei (Martin - Ștefan Cepoi) și pe mama lor (Barbara – Natașa Raab), Toma descoperă o familie excentrică-înspre-nebună, ai cărei membri nu au secrete și nici falsă pudoare. Deși inițial își simte intimitatea agresată, încet-încet Toma ajunge să îmbrățișeze stilul de viață al noii sale familii.


28 februarie 2015

Reveria – nu visare, zvac!

Dragobetele sărută fetele, umblă vorba din popor. Altele, mai rebele, n-au așteptat să apară o fantomă legendară ca să le facă seara mai frumoasă, așa că și-au procurat singure, din timp, bilete la concertul Loredanei din Craiova. Un concert la care nu s-a făcut prea multă promovare, și asta din cauză că n-a fost nevoie, biletele epuizându-se destul de repede. Oare de ce?


25 septembrie 2014

Craiova in culori. In Culorile Mariei!

Astăzi, Maria Tănase împlinește 101 ani. Acum două seri am sărbătorit-o la Craiova, ascultându-i câteva piese în cadrul spectacolului Colors of Maria, al doilea capitol al evenimentului muzical Roots Revival Romania. Un spectacol inedit, magnetic pe alocuri, tulburător în câteva momente, Colors of Maria a fost un tribut adus splendorii Mariei Tănase. Pe scena Naționalului craiovean au urcat 7 artiști din 6 țări diferite ce au combinat jazz-ul cu folk-ul tradițional și improvizația cu folclorul românesc autentic pentru un rezultat neconvențional.


09 septembrie 2014

Culorile Mariei

După o lungă pauză pe blog (vacanță peste tot, deh!) și, mai ales, după Sfânta Maria Mică, revin cu un articol în care vă recomand un eveniment interesant dedicat păsării măiastre a muzicii românești, Maria Tănase. Roots Revival Romania – Colors of Maria este un turneu național care va aduce în 10 orașe culturi diferite, interpretări inovatoare și aceeași splendoare a artistei. Turneul debutează pe 23 septembrie la Craiova, orașul celui mai mare festival dedicat Mariei Tănase.


03 iulie 2014

Zi de vara culturala

Una din noile mele expresii preferate este "Cine zice că n-are ce face în Craiova minte". O s-o reiau, probabil, ca pe un laitmotiv, de fiecare dată când mai scriu câte un articol despre evenimentele culturale care se întâmplă în oraș în această perioadă. De acord cu contraargumentul că nu toate aceste manifestări de pe agenda culturală a Craiovei sunt în concordanță cu preferințele și plăcerile fiecăruia, dar, cu un minim de cercetare, cred că e imposibil să nu găsești chiar nimic pe gustul tău, mai ales că paleta este una diversă. Exemplul ilustrativ al majorității zilelor din Craiova este ziua de ieri, în care am participat la câteva evenimente culturale foarte interesante și am ratat altele la fel de (le enumăr într-o ordine absolut aleatorie).
1. În cartierul în care stau s-a început o nouă lucrare din cadrul proiectului "Redescoperă Craiova prin arta stradală" al Asociației Craiova Capitală Culturală Europeană. Pe un perete de bloc din Rovine (vis-a-vis de Lidl) se pictează la scară mare un fel de djin. Căutând un sens lucrării, am legat influențele oriental-musulmane ale picturii de celebra bătălie de la Rovine dintre Mircea cel Bătrân și Baiazid. Pentru alte interpretări ale lucrării, folosiți cu încredere caseta de comentarii. :) 


26 iunie 2014

Rinocerii ocupa Craiova

Trop, trop, pe parchet, pe asfalt, în timpan, tropăiturile rinocerilor se apropie. Mai e o azvârlitură de băț până miercuri, 2 iulie, când Rinocerii (Rhinocéros) lui Eugène Ionesco vin, aduși ca de un căpăstru invizibil de regizorul american Robert Wilson, pe scena Teatrului Național "Marin Sorescu" din Craiova. În caz că sunteți consumator de teatru sau simplu curios și vreți să înțelegeți de ce să nu ratați evenimentul cultural al anului 2014 în Craiova, mai jos am încercat să dau câteva informații care mă țin pe mine cu curiozitatea întinsă la maxim.


14 mai 2014

Nae Caranfil la SpectActor

Despre Întâlnirile „SpectActor”, organizate cu perseverență de Teatrul Național Craiova încă din 2009, nu mai știu dacă am scris vreodată. Știu, însă, cu siguranță, că, din diverse motive, nu am participat până acum la nicio ediție a acestui eveniment cultural ce pune față în față publicul craiovean cu personalități din lumea culturală românească, chiar dacă numele de pe afiș au fost, în multe cazuri, impresionante. Duminică, pe 25 mai, cred că voi încălca această tradiție, pentru a-l vedea și asculta pe cunoscutul regizor român Nae Caranfil!


06 mai 2014

Ce pacat ca-i tarfa

Duminică a fost ultima zi de Festival Internațional Shakespeare la Craiova, căruia îi spunem la revedere până la ediția următoare. Cel din urmă spectacol de pe scena Naționalului craiovean nu a fost o montare a vreunei piese a marelui Will, ci a uneia scrisă de contemporanul său, John Ford. Piesa "Ce păcat că-i târfă", considerată una din cele mai controversate lucrări din literatura engleză, a fost prezentată de compania Cheek by Jowl din Londra, în regia lui Declan Donnellan. Tragedia tratează, în principal, subiectul extrem de delicat al incestului între frate și soră, asezonat pe alocuri cu condimente precum adulter, răzbunare, sex și crimă, ceea ce a făcut-o destul de greu de gustat și digerat.


04 mai 2014

Hamlet

De trei ori am vrut să plec de la piesa - cap de afiș a zilei de joi de la Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova - "Hamlet" în regia lui Laszlo Bocsardi și în interpretarea actorilor de la Teatrul "Tamasi Aron" din Sfântu Gheorghe și Teatrul Cetății din Gyula. De fapt, înainte să înceapă. Prima dată, când am ajuns la porțile Naționalului craiovean și ni s-a spus că locurile sunt limitate, deoarece piesa se joacă pe scenă. Apoi, când în sală le-a fost permis accesul doar celor care dețineau bilete sau invitații. A treia oară, când au fost lăsați să intre cei cu legitimație (presă și invitați), dar porțile către Rai s-au închis cu câteva persoane înaintea mea. Cineva acolo sus m-a făcut să rămân și, cu mâna pe inimă, pot spune că a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut pe întreaga durată a festivalului!
Pe Hamlet l-am găsit în cadă (și tot acolo, simetric, a și murit!). 



02 mai 2014

Iulius Caesar

"Friends, Romans, countrymen, lend me your ears". Marți, în a șaptea zi de Festival Internațional Shakespeare de la Craiova, le-am acordat întreaga atenție actorilor de la Teatrul Dramatic din Erevan (Armenia), care au pus în scenă tragedia Iulius Caesar (regia Armen Khandikyan)). Dramatică și impresionantă ne-am fi așteptat să fie și prezentarea armenilor, dar rezultatul s-a îndepărtat de speranțele noastre, fără a dezamăgi, însă, pe toate planurile. 



28 aprilie 2014

Comedia erorilor

Dacă știam că o eroare poate da naștere atâtor situații amuzante, îmi făceam viața un șir nesfârșit de erori! Ieri seară, în cea de-a cincea zi a Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, compania britanică de teatru Propeller a propulsat spectatorii pe cele mai înalte culmi ale divertismentului, jucând în manieră burlesc-absurdă (absurd de amuzantă sau amuzant de absurdă, tot una e!) piesa "Comedia Erorilor" a lui Shakespeare.



26 aprilie 2014

Richard la patrat

Cu Festivalul Shakespeare de la Craiova ajuns la a treia zi de manifestări, am început deja să mă simt ca acasă pe holurile și în scaunele Teatrului Național. Peste tot fețe cunoscute sau mai puțin familiare, mereu zâmbitoare, ochi curioși, vorbe bune; o prietenie universală pare să ne unească pe toți cei care suntem acolo pentru artă și spectacol. Și astăzi, ca și ieri, de spectacol am avut parte. De unul și același, Richard al III-lea, la pătrat!