06 octombrie 2015

Un zambet (aproape) perfect #farasacrificii

Dantura a fost, cam de când mi-au căzut dinții de lapte, subiect tabu. Asta din cauza anodonției unui incisiv lateral superior sau, în limbaj mai puțin tehnic, lipsa unui dinte din maxilarul superior, care mi-a dat bătăi de cap la propriu și la figurat. Vizita de atunci la doctorul dentist a fost un fel de luare la cunoștință – da, ai un dinte în minus, Cernobîl, asta e, învață să trăiești fără el. Nici nu e greu să treci prin copilărie și adolescență cu ceea ce ție ți se pare a fi un defect estetic destul de măricel. Nu mi-a trecut prin cap o rezolvare chirurgicală a problemei, în schimb, am încercat să echilibrez balanța menținându-mi mereu dinții cât se poate de sănătoși și cât se poate de albi. Nici asta nu a fost chiar floare la ureche, ținând cont că sunt omul care a băut / bea aproape în fiecare dimineață, în funcție de sezon, o cană de lapte cu cacao / ciocolată caldă.

Ca și sora sa, cafeaua, ciocolata caldă este în topul alimentelor și băuturilor cu risc de colorare dentară. Puși în fața necesității de a alege între micile noastre tabieturi culinare și dorința de a avea un zâmbet alb perfect, ce alegem? Renunțăm la ceea ce ne place, la lucrurile care ne fac cu adevărat fericiți? O cană de cafea sau cacao dimineața, privind de pe balcon cum orașul se trezește la viață odată cu mine ... e oare acesta un lucru la care pot să renunț? Unii oameni fac sacrificii în fiecare zi, ajungând într-un final să nu mai știe ce este cu adevărat important pentru ei. Sfatul meu? Nu renunța la cafea pentru un zâmbet perfect! #FaraSacrificii

Colorarea smalțului poate fi prevenită într-o oarecare măsură prin metode tradiționale, unele recomandate, altele mai puțin (vezi soluții de albire la domiciliu, geluri diverse etc), dar cea mai eficientă variantă rămâne mereu vizita la medicul stomatolog pentru o curățare profesională. Albirea cu laser este cea mai eficientă procedură de albire, este nedureroasă și rezultatele sunt imediate. În plus, albirea cu laser îndepărtează petele și  poate reda un zâmbet cu până la șase-opt nuanțe mai alb, indiferent de câte cești de cafea sau de ciocolată caldă bei pe zi. Acum ne permitem să nu ne refuzăm micile plăceri deoarece pentru albirea la cabinetul stomatologic la care merg eu, Professional Laser Dent Craiova, putem activa oferta de 150 euro!
Ce îmi place la acest cabinet, pe lângă faptul că doamna dr. Melania Cojocaru are mereu mâna ușoară și o vorbă bună la purtător, este că aici se folosesc tratamente și tehnologii de ultimă oră, așa cum este și laserul EPIC 10 cu funcția de albire dentară. Și pentru că e necesar să fim informați, vă las câteva informații despre echipamentele și procedura de albire dentară în Craiova:

ECHIPAMENT EPIC 10
Tratamentul stomatologic laser asistat este cea mai recentă revoluție în stomatologie și utilizează tehnologia de vârf în beneficiul biologic al pacientului. Energia concentrată și puternică a laserului permite aplicații topice precise, fără a avea un efect invaziv.
Aceste tratamente prezintă următoarele avantaje:
• permit distrugerea bacteriilor;
• permit sterilizarea câmpului chirurgical ;
• în majoritatea cazurilor este eliminată anestezia locală;
• sângerarea și edemul sunt reduse la minimum;
• disconfortul este redus (în timpul și după procedură);
• durata scurtă a tratamentului;
• vindecarea și recuperarea sunt mai rapide;
• nu există suturi.
Epic 10 / BIOLASE este produsul anului 2013 în USA și reprezintă ultima generație de diode laser. Acesta oferă soluții complete, versatile de tratament, are trei piese distincte de lucru(piesa chirurgicală, piesa de albire și piesa de biostimulare), beneficiază de caracteristici tehnice excelente și utilizează componente (inserturi) de unică folosință pentru piesa chirurgicală.           
Terapia oferă soluții pentru albire profesională în 20 minute, dar contribuie și la chirurgia nesângerândă a țesuturilor moi, gingivale, la distrugerea bacteriilor din șanțul gingival și din sistemul endodontic, la tratamentul aftelor, stomatitelor, herpesului și la terapia durerii în zona maxilofaciala(reducerea inflamațiilor și a durerii în articulația temporo-mandibulară, biostimulare).
Laserul Epic 10  beneficiază de caracteristici tehnice de acțiune excelente: cea mai scurtă durată a pulsului: 0,01s și un interval de 0,06s. Datorită vârfurilor active cu grosimi 200um, 300um, 400um(de unică folosință) este posibil un control fin al tăierii țesuturilor cu menținerea confortului pentru pacient.

PROCEDURA ALBIRE DENTARĂ CU LASER
Albirea cu laser este cea mai eficientă procedură de albire, este nedureroasă și rezultatele sunt imediate. Dinții pot fi acum albiți în mai puțin de 20 de minute.
Aplicând energia laserului EPIC 10, cei de la Professional Laser Dent pot îndepărta colorațiile și petele consolidate de-a lungul anilor pe dinții voștri. Efectele se pot observa imediat după procedură.
Pe dinți se aplică un gel pe bază de peroxid de hidrogen (PH) ce va fi activat de energia laser. Dacă aveți dinții sensibili, puteți informa medicul, acesta urmând să ajusteze energia aplicată astfel încât experiența să fie întotdeauna plăcută. Tratamentul EPIC poate fi folosit asupra oricărei nuanțe (alb-gri, alb-gălbui) datorate tutunului, alimentației sau băuturilor carbogazoase, ceaiului, cafelei sau vinului roșu. Rezultatele sunt vizibile imediat după încheierea procedurii.
EPIC este o investiție accesibilă pentru zâmbetul vostru și obținerea stării generale de bine. Totodată, este cea mai bună soluție pentru cei care apreciază valoarea timpului. Intervenția laser este foarte scurtă, doar 20 de minute, ceea ce înseamnă un timp minimal în comparație cu celelalte proceduri de albire de până acum realizate în cabinet sau acasă. Pentru Professional Laser Dent, timpul vostru este important.

VOUCHER & CONCURS
Dacă și voi faceți sacrificii pentru o dantură albă sau refuzați mici plăceri pentru un zâmbet perfect, între 6-23 octombrie împărtășiți-vă experiența printr-un comentariu la acest articol despre cum poți avea un zâmbet perfect #farasacrificii de pe blogul celor de la Professional Laser Dent. Astfel veți beneficia de oferta de 150 de euro pentru servicii de albire dentară asistată, adică de o reducere de 50 euro față de prețul normal al serviciului. În plus, dacă activați voucher-ul de 50 euro până pe 23 octombrie, e posibil să câștigați un alt tratament laser asistat: fotobiostimulare / terapie parodontală. Bineînțeles, pentru că discutăm, până la urmă, de o intervenție medicală, în caz că sunteți norocoșii câștigători va fi nevoie să vă programați la un consult (gratuit) pentru a vedea dacă o albire dentară e permisă și pentru a stabili un plan de tratament pentru a ajunge la un rezultat final optim!

Orice ați face, vă doresc un zâmbet perfect și #FaraSacrificii!

Blogul Umblu cu bocceluța prin viață susține campania #FaraSacrificii derulată de Professional Laser Dent by Dr. Melania Cojocaru


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu