Trei zile la Capitala

Mijlocul lui iunie m-a prins vreo 3 zile prin Capitală, sub pretexte multiple: concertul Kings of Leon, sărbătorirea zilei lui Cris, sosirea Monicăi de la Paris și revederea cu Oana și Ilona. Sau, ca să fiu sinceră până la capăt, am vrut să fug puțin din Craiova. Mi-a prins extrem de bine, mai ales că mi-am permis să mă las furată de peisaj și am strâns în cele aprox. 56 de ore petrecute câteva experiențe pe care vreau să le împărtășesc cu voi aici.

Vizita culturală

Acum ceva vreme mi-am promis să nu las să treacă nicio deplasare la București fără să vizitez măcar unul dintre muzeele orașului. Data trecută am fost la MNIR, MNAR și la Muzeul BNR. Acum mi-am făcut timp pentru alte două muzee excelente: Muzeul Theodor Aman și Palatul Șuțu, ambele parte a Muzeului Municipiului București, dar și pentru o vizită la Palatul Parlamentului.

Cu viața și operele lui Aman eram oarecum familiară – asta pățești dacă trăiești într-un oraș atât de legat de istoria acestei familii. Am avut surpriza, însă, ca în minunata reședință a lui Theodor Aman să găsesc nu doar tablouri și gravuri ale artistului, ci și o plăcută atmosferă Belle Epoque. Scurta vizită a fost o călătorie inițiatică în tainele unei personalități mult mai complexă decât bănuiam: pe lângă faptul că el însuși și-a proiectat reședința, tot Aman a și decorat-o cu tot ceea ce ține de pictură, stucatură, lambriuri și mobilier. Clădirea – monument istoric a găzduit primul muzeu de artă din București, iar astăzi invită vizitatorii să vadă cea mai mare colecție Theodor Aman. 

Pe lângă încântarea cu care am trăit incursiunea în universul artistic Aman, trebuie să menționez trei lucruri mai lumești: 1) costul unui bilet este de doar 5 lei (se plătește separat taxa foto – parcă 10 lei și ghidajul, dacă vă interesează); 2) în fiecare încăpere există QR codes cu ajutorul cărora poți citi informații interesante (doar în română) despre artist, reședința sau lucrările sale; 3) personalul din muzeu a fost extrem de politicos, zâmbitor, săritor și primitor.

Muzeul Theodor Aman Bucuresti

Dacă Muzeul Aman mi-a plăcut, Palatul Șuțu m-a lăsat, pe alocuri, fără grai. Clădirea e fabuloasă, de la exteriorul dominat de marchiza pe piloni de fier la interior proiectat de Karl Storck (cu scara monumentală și toate stucaturile și detaliile de pe pereți și tavane)! La interior pot fi vizitate câteva expoziții aparent eterogene: vizitatorul iese din incursiunea istoriei orașului pentru a plonja în pinacoteca Bucureștiului; află despre dueluri celebre, dar ia contact și cu arta lui Nicolae Vermont; admiră fotografii din Curtea Veche, dar se lasă uimit și de mașinile lui Leonardo Da Vinci. Expoziția permanentă, ce urmărește cronologie Bucureștilor până în prezent, mi s-a părut foarte bine pusă la punct, atât ca importanță și relevanță a exponatelor, cât și ca organizare (cu siguranță turiștii străini nu se pot plânge de lipsă de informații). De departe preferata mea a fost expoziția temporară „Scurtă istorie a revanșei. Duel sau crimă?”, care prezintă detaliat (și, aș putea adăuga, delicios) duelul din 1898 dintre Emanoil Lahovary și Nicolae Filipescu. În aceeași expoziție am mai văzut trusa de duel a lui A. I. Cuza, dar și costumul în care a fost asasinat Nicolae Iorga. 

Lucrurile lumești: 1) biletul costă 10 lei (se plătește separat taxa foto – parcă tot 10 lei și intrarea la expoziția cu mașinile lui Da Vinci – 20 de lei); 2) domnul de la casa de bilete a fost cam insistent în încercarea lui de a-mi băga pe gât taxa foto și intrarea la Da Vinci.

Palatul Sutu Bucuresti

Palatul Parlamentului este un monstru, atât la interior cât și la exterior, dar abia după ce l-am vizitat am înțeles de ce este atât de popular în rândul turiștilor. Dimensiunea denaturată, mania detaliilor (modelul de pe tavan recreat pe podea sau pe covoare, decorarea sălilor în culori neutre pentru a se potrivi oricăror invitați, unicitatea candelabrelor), obsesia naționalistă - totul exprimă grandomania bolnăvicioasă a Ceaușeștilor. Pentru noi e o incursiune într-o istorie recentă, dar pe care n-am apucat s-o trăim. Pentru turiști pare să fie un motiv pentru multe WOW-uri, cam cum facem noi când vizităm palate sau castele prin străinătate. Diferența e în sentiment! 

Merită o vizită cel puțin o dată în viață – dar nu uitați să faceți rezervare cu 24 de ore în avans! Noi am mai prins loc la un tur standard de limbă engleză  - 35 lei / persoană, dar se poate opta pentru variante mai lungi & scumpe / scurte & ieftine; se plătește în plus 30 lei pentru foto / video.

Palatul Parlamentului Bucuresti

Mâncarea

Pe lângă o masă la KFC și una din Mega Image (nu mă mândresc cu asta, dar era 12 noaptea, după concert, și a fost cea mai comodă variantă), mesele luate la București au însemnat satisfacerea totală a dorințelor culinare. Locurile alese pentru delectarea papilelor au fost, în ordinea de pe tricouri, 18 Lounge, Hanu' luiManuc și La plăcinte! Nu știu cum sunt ele văzute de bucureșteni (dacă sunt considerate ieftine / scumpe, prea turistice, etc); mie mi s-au părut niște alegeri potrivite pentru o vizită în care nu-ți pui opreliști la pofte. Prețurile sunt – clar – peste ce avem în Craiova, dar investiția este una care merită făcută. Doar nu mâncăm în fiecare zi într-un restaurant de la etajul 18, cu priveliște asupra Bucureștiului, sau în locul despre care am crescut cântând „Fată frumoasă, fată străină, / Diseară am să te duc / Pentru convorbiri pentru cină / La Hanul lui Manuc...”. Dacă Hanu' și La plăcinte au un aer tradițional românesc cu bucate specifice, 18 Lounge cred că a fost prima mea experiență într-un restaurant cu bucate mai sofisticate (și un aer ușor exclusivist / elitist, dar cu care m-am obișnuit până la urmă). Papile gustative încântate – checked!

Piept de rata cu piure de telina si mango si sos Bloody Mary - 18 Lounge Bucuresti

Scaricica de porc - Hanu' lui Manuc

Tochitura dobrogeana - Hanu' lui Manuc

Frigarui de pui in bacon - La placinte

Papanasi - La placinte

Transportul

În 3 zile am circulat de 3 ori cu metroul, de 2 ori cu Uber și de 7 ori cu taxi (Speed). Deși acum câțiva ani mi se părea o nebuloasă totală, acum m-am mai liniștit cu privire la metroul bucureștean – e o soluție simplă și rapidă de a ajunge din A în B fără să rămâi în trafic sau să ai de a face cu șoferi nesimțiți. Cu Uber nu mai mersesem decât o singură dată, cu Oana la Timișoara, dar trăiam cu senzația că e un serviciu de taxi mai luxos. După cele 2 experiențe bucureștene – cu șoferi sarcastici de Logan și cu glume proaste la ei – bag seamă că este doar un taxi mai scump (glumesc, aștept să mai testez serviciul pentru a-mi face o părere corectă)! Motiv pentru care am trecut la taxi – barem dacă trebuie să suport miticisme locale, să plătesc pe măsură! 

Circulând între Centrul Vechi, hotel (zona Halei Traian), Parlament și Arena Națională, distanțele n-au fost mari, iar prețurile, pe măsură (fiecare cursă a costat între 5 și 7 lei pe ceas). Bineînțeles, asta a dus la manifestări de nemulțumire de la pufniri de buze la rotiri de ochi peste cap sau replici acide de la taximetriștii de București. Cele 5* din aplicație au mers cu drag la domnul șofer de la taxi Speed cu indicativul 1614, care a avut un comportament exemplar spre minunat, în ciuda faptului că în aplicație greșisem ușor adresa unde îl așteptam și greșisem mult adresa unde mergeam. :D Doar 1* a mers la domnul care ne-a dus la Arena Națională (de fapt ne-a lăsat pe la mijlocul Blvd. Basarabia), care ne-a confirmat în cele 5 minute petrecute împreună toate stereotipurile despre tagma sa (cu dumnealui am discutat în contradictoriu despre unde să ne lase la destinație, despre rock (alegea noastră) vs manele (alegerea dumnealui), despre ura sa pe corporatiștii care merg cu Uber și convingerea că noi facem parte din acea categorie, despre faptul că taximetriștii sunt văzuți ca „ciori, ciorditori, maneliști, nesimțiți” și alte invective pe care nu mi le mai amintesc acum). Deci, ca peste tot, oameni și oameni...

Concertul Kings of Leon

Deși porțile Arenei Naționale s-au deschis pe la 17:30, noi am ajuns 2 ore mai târziu, exact la timp să auzim primele acorduri ale piesei introductive a lui LP. Și cum Muddy Waters este una din piesele mele preferate de la Laura Pergolizzi - și Laura este principalul motiv pentru care am luat bilete la Kings of Leon -, entuziasmul a fost mare de la început, dar s-a mai atenuat pe parcurs. Distanța foarte mare față de scenă (de la mijlocul Tribunei 2 Est) și lipsa proiecției scenei pe ecrane a făcut să simt că la fel de bine puteam să stau acasă să o ascult pe YouTube. 

Pentru mine, un concert reușit trebuie să bifeze triada voce + prezență + atmosferă. Laura a cântat excelent, s-a auzit foarte bine; vocea ei puternică și vibrantă a depășit bariera spațiului, intrându-mi direct în suflet. Evident, lumea a explodat la Lost on You, dar eu m-am bucurat de toate piesele (vă recomand Other People, Tightrope și Tokyo Sunrise). Din păcate, pentru mine prezența a fost ca și inexistentă (putea fi și un casetofon pe scenă în locul ei, cu excepția scurtelor momente de interacțiune cu publicul n-aveam de unde ști cine e pe scenă). Cât despre feeling, piesele ei sunt mai mult de stare decât de atmosferă, deci se potrivesc mai bine într-un spațiu mai intim, nu pe un stadion (cum bine zice și Make aici). Oricum ar fi, mă bucur că am reușit să o aud live și am trecut-o pe lista scurtă a artiștilor pe care aș vrea să-i revăd în concert curând. Pe data viitoare, Laura!

Panorama facuta in timpul concertului LP

După actul ei – prea scurt, după gustul meu – a urmat o pauză de nimic, circa 45 de minute, în care am așteptat sosirea băieților de la Kings of Leon. Pentru că momentul principal al concertului pentru mine (LP) trecuse, miza concertului celor patru băieți din Nashville a fost nulă. I-am ascultat fără așteptări, dar cu deschiderea omului care știe că în orice moment se poate îndrăgosti de orice piesă. Și exact așa a și fost – la mijlocului caruselului de rock nebun și balade acustice, piesa Walls și-a făcut loc în gândurile și pe buzele mele. Sexon Fire și Use Somebody, plasate strategic către începutul, respectiv la sfârșitul concertului, au aruncat mulțimea în extaz, în timp ce melodiile lente au făcut publicul să aprindă lumina pe Arena Națională (eu vreau să știu cine le plătește oamenilor ăstora abonamentele de și-au permis să aprindă lanternele de la telefoane :D ). Am observat și lipsa de interacțiune a artiștilor cu publicul și lipsa unui bis – deja subiecte fierbinți post-concert –, dar cred că sunt lipsuri ce pot fi ușor ignorate în fața vocilor lor, folosite exact la ce trebuie!

Publicul reactionand la piesele lente ale celor de la Kings of Leon

În concluzie, concertul KoL a fost unul decent, corespunzător, care nici nu m-a dezamăgit, dar nici nu m-a entuziasmat peste măsură. Ca experiență, a fost una pozitivă, care m-a ajutat să trag următoarele concluzii: pe viitor să merg cu precădere la concertele artiștilor a căror fană sunt cu adevărat; să nu mai iau niciodată bilete așa departe de scenă; dacă mă duc să stau pe scaun la Arena Națională, să-mi iau haine mai groase!!!

Alte lucruri de menționat de la concertul Kings of Leon:

- pentru băutură: 7,5 lei / jeton, puteai cumpăra minim 4 jetoane, băutura servită doar la pahar. Dacă-ți luai altceva era ok, dar 7,5 lei un pahar de apă mi s-a părut excesiv;

- controalele de securitate au fost mult mai laxe decât se anunța de organizatori. Ne-au speriat de am luat la noi minimul necesar; ar mai fi mers un flanel înghesuit în geantă;

- de unde am stat noi, organizarea s-a văzut ok. Locurile au fost ușor de găsit, standurile de mâncare / băutură și băile au fost relativ ușor accesibile pe durata concertului, cozile decente (cu excepția standurilor de băutura de la gazon, unde vedeam niște cozi interminabile).

Per total, au fost trei zile pline de aventuri și experiențe interesante alături de câteva dintre cele mai bune prietene ale mele. Bucureștiul rămâne, pentru o fată simplă din provincie ca mine, o destinație fascinantă, un oraș cosmopolit și plin de viață, cu lume agitată și un amestec intoxicant de farmec de capitală europeană cu atmosferă balcanică.