05 februarie 2019

Vidin – cum am descoperit o noua fata a orasului


Aflat la o aruncătură de băț, "peste baltă", Vidinul este unul dintre cele mai vizitate orașe bulgărești de către doljeni. Din curiozitate, pentru cumpărături sau cu scopuri turistice, în ultimii 10 ani am ajuns de 5 ori în micul oraș bulgăresc, dar de fiecare dată am descoperit ceva nou. La sfârșitul lunii ianuarie am fost iar la Vidin, într-un infotur din cadrul unui proiect transfrontalier ce își propune promovarea patrimoniului arhitectural al districtului Vidin și al județului Dolj. De ce a fost această excursie la Vidin diferită de toate celelalte dinainte ei, aflați continuând să citiți acest articol.


În prezent, Vidinul numără aproximativ 30-35.000 de locuitori și pare a fi capitala uneia dintre cele mai sărace zone a Bulgariei. Nu sună ideal, nu? La prima vedere, nu, dar orașul e ca o mică nestemată – trebuie să sapi puțin ca să-i descoperi strălucirea. Pasionații de istorie vor găsi aici un vechi oraș aflat în mijlocul unor evenimente dinamice, care și-au lăsat amprenta asupra patrimoniul cultural. Cei care vor o plimbare lejeră, de o zi, vor găsi un centru pietonal primitor, o lungă faleză a Dunării, un parc elegant, o piața cu prețuri accesibile, un mall modern și restaurante cu mâncare multă, bună și ieftină. Câteva hoteluri oferă și piscină și spa, așa că Vidinul poate fi o opțiune și pentru un weekend de relaxare, chiar mai mult, dacă te gândești să faci o vizită și la Peștera Măgura sau la fortăreața de la Belogradchik.


Orașul, ce există încă din Antichitate, a suferit mari prefaceri în Evul Mediu, când o cetate medievală a fost construită pe fundațiile existente ale uneia mai vechi, romane. Renașterea și-a pus și ea amprenta asupra arhitecturii orașului, dând naștere la temple creștine și numeroase case renascentiste cu influențe austriece. Și regimul otoman a lăsat urme adânci asupra aspectului orașului, datorită construcției sau reconstrucției a numeroase edificii și a ridicării celebrei cetăți Kaleto (ale cărei porți se mai văd și astăzi). În Vidin există edificii dedicate cultului diferitelor religii - biserici creștine, o moschee și o sinagogă – fapt ce i-a atras unei părți a orașului vechi numele de "Micul Ierusalim". Începutul secolului al XX-lea a adus în Vidin arhitecți tineri, cu noi viziuni europene, care au încorporat noi stiluri și idei occidentale în arhitectura locală. Din nefericire, urmele arhitecturii contemporano-comuniste, de după cel de-al Doilea Război Mondial, au acaparat un loc prea vizibil în zona centrală a Vidinului.


O plimbare prin Vidin este ca o călătorie prin istoria arhitecturii din Balcani, dar și o lecție fascinantă de istorie. Deși, poate, nu multă lume știe, Vidinul și Craiova sunt înrudite prin două personaje de legendă din trecutul nostru: Osman Pazvantoğlu și Iancu Jianu. Fost mercenar pentru domnul muntean Nicolae Mavrogheni, Pazvantoğlu s-a răsculat împotriva sultanului Selim III și a ocupat un teritoriu întins (de la Dunăre până la Munții Balcani și de la Belgrad până la Varna), creând  un „stat” independent cu capitala la Vidin. În 1799, sultanul l-a iertat pe Pazvantoğlu, numindu-l pașă de Vidin, poziție din care a condus mai multe raiduri și jafuri în Țara Românească. În 1800, trupele de pazvangii conduse de  Osman Pazvantoğlu au jefuit, incendiat și distrus Craiova – se spune că au rămas în picioare 300 din 7000 de case. Replica nu a întârziat să apară – Iancu Jianu și pandurii lui au făcut mai multe incursiuni la sud de Dunăre. Legenda spune că, în timpul unei înfruntări, Jianu se luptă cu Pazvantoğlu, scoțându-i un ochi cu iataganul. În urma acestui incident, pașa se alege cu porecla Pazvante Chiorul.


Pentru mine, punctul culminant al infoturului la Vidin l-a constituit turul de oraș pe care l-am făcut alături de directoarea Muzeului de Istorie din Vidin. În cuvintele ei, trecutul a prins viață, iar poveștile și legendele legate de clădirile și monumentele orașului au ieșit la suprafață. Deși eram a cincea oară în oraș, l-am privit cu alți ochi. Da, a fost frig; da, a fost ceață; dar au fost cele mai interesante două ore și jumătate pe care le-am petrecut în Vidin până acum. (Sper că așa simt și turiștii mei la finalul tururilor ghidate pe care le fac la Craiova Guided Tours :D ) Când am început să scriu acest articol, voiam să vă prezint clădirile vizitate și poveștile lor, dar simt că, pentru asta, e nevoie să scriu alt material, așa că mai aveți de citit. Pentru că așa descoperi Vidinul, trebuie să sapi un pic... :)


Cu ce vreau să rămâneți după ce citiți acest articol: dați-i o șansă Vidinului! În caz de nevoie, pot să vă recomand trasee, obiective, hoteluri sau să vă pun în legătură cu oamenii potriviți. Pe mine știți cum să mă găsiți!  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu