În partea I a scurtului ghid turistic despre Vidin am pus
accentul pe clădiri, monumente și obiective turistice emblematice ale orașului
bulgăresc. Acum e momentul să vă povestesc câte ceva despre edificii mai puțin cunoscute,
dar importante în "economia" (sau turismul) oricărui oraș. Continuați să citiți
pentru a afla istoricul și poveștile din spatele unor clădiri precum Clubul
Ofițerilor, Liceul sau Teatrul din Vidin.
Clubul Militar (azi Galeria
de Artă)
Clubul Militar (sau Clubul Ofițerilor) din Vidin este o
clădire impunătoare, a cărei fațadă principală este orientată spre Dunăre.
Astăzi, edificiul găzduiește Galeria de Artă a orașului, ce poartă numele lui
Nikola Petrov, cunoscut pictor peisagist și grafician bulgar, născut la Vidin.
Muzeul conține în jur de 1500 de lucrări ale unor artiști bulgari și
internaționali.
Povestea clădirii începe, însă, în 1892, când a fost
construită pe fundațiile uneia dintre porțile cetății din Kaleto cu fonduri ale
unităților militare, pentru a servi drept Club al Ofițerilor. Planurile
clădirii i-au aparținut arhitectului Karl Shirek. Acesta a imaginat un interior
somptuos, dominat de o sală de recepție de 136 mp, o sală de dans de 175 mp,
decorată cu sculpturi, oglinzi și mobile spectaculoase.
Edificiul a fost club militar până în 1963, fiind apoi transformat
în galerie de artă. Din păcate, după reorganizarea clubului, oglinzile,
canapelele și celelalte piese de mobilier au fost vândute, lojele au fost
îndepărtate, iar fațada afectată de diverse restaurări.
Clubul Ofiterilor - Galeria de Arta din Vidin, ianuarie 2019 |
Liceul “Țarul Simeon
Veliki”
În imediata apropiere a Conacului se remarcă o clădire de mari
dimensiuni, cu o fațadă omogenă, văruită roz. Acesta este Liceul “Țarul Simeon
Veliki”, care, conform unei tradiții de peste 130 de ani, rămâne una dintre
cele mai bune instituții de învățământ din zonă.
La mijlocul secolului al XIX-lea, la Vidin s-a înființat o
școală similară primei școli seculare bulgare deschise la Gabrovo în 1835. Până
în 1882, aceasta avea deja un curs complet de 4 clase și a fost declarată liceu
printr-o decizie a Adunării Naționale. Un an mai târziu, numărul studenților ajunsese
la 158, iar găsirea unui sediu potrivit pentru liceu a devenit o prioritate.
Acesta a fost găzduit în celulele din fața bisericii vechi Sf. Dimitar, apoi în
vechea școală turcă, în Școala de vinuri, în clădirea lui Stoyan Guzelski, în
cazarma în formă de cruce și în clădirea veche a oficiilor poștale, dar
niciunul din aceste edificii nu ofereau suficient spațiu și condiții propice
studiului. Alexandru Țankov, premier al Bulgariei (1923-1926) și fost absolvent
al liceului, a prevăzut în bugetul de stat 5 milioane de leva pentru construcția
unei clădiri a liceului din Vidin. Piatra de temelia a fost pusă în august
1925, dar lucrările au încetinit din cauza schimbărilor politice. Noua clădire
a fost inaugurată la 11 iunie 1931. Clădirea, construită după modelul școlilor
engleze, a devenit unul dintre simbolurile orașului Vidin.
Liceul Simeon Veliki din Vidin, iunie 2017 |
De-a lungul timpului, la clădirea inițială s-au adăugat noi aripi (aripa nordică între 1935 - 1938, aripa sudică între 1939 – 1943). De asemenea, numele și statutul instituției s-au schimbat (Liceul "Dimitar Blagoev" în 1950, apoi școală secundară mixtă, Liceu Politehnic în 1962 etc). Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea școlii a fost transformată într-un spital pentru al treilea Front ucrainean.
În 2017 s-au împlinit 135 de ani de existență a Liceului din
Vidin. Puteți vedea aici un scurt clip cu manifestările prilejuite de această
ocazie.
Teatrul din Vidin
Ideea de a construi un teatru în Vidin a aparținut
intelectualilor orașului, care au creat un fond de donații. Clădirea Teatrului
din Vidin, situată la intrarea în Parcul dunărean, a fost construită în 1891,
fiind prima clădire din Bulgaria construită special pentru acest scop.
Proiectul teatrului urma tradiția arhitecturii renascentiste bulgărești,
incluzând elemente similare Operei din Viena. Inițial, în interiorul teatrului
se găseau un salon cu 480 de locuri, galerii, o scenă mare și loc de orchestră.
În mijlocul acoperișului se afla o suprastructură pătrată cu patru ferestre,
pentru ca lumina să pice deasupra scenei.
În 1947 a avut loc o reconstrucție majoră a teatrului, în
urma căreia suprastructura pătrată a acoperişului a fost îndepărtată. Continuă
să se remarce, însă, fațada sa cu coloane și arcade triple și balcon.
Din 1952, Teatrul municipal din Vidin a devenit Teatru de
stat. Astăzi, pe lângă această instituție de teatru, clădirea găzduiește
centrul comunității Țviat, cu biblioteca și cinema. Acolo se mai desfășoară și festivități
și întâlniri ale administrației municipale.
Teatrul din Vidin, iunie 2017 |
Clădirea lui Toma Lozanov
Unul din cele mai interesante edificii din centrul Vidinului
este așa-numita clădire a lui Toma Lozanov. Născut în 1853, Lozanov a fost un
comerciant și întreprinzător bulgar și unul dintre cei mai bogați locuitori ai
Vidinului. El a cumpărat parcele în Vidin, construind aici numeroase clădiri.
Toma Lozanov a fost nu doar un foarte bun comerciant, ci și un binefăcător ale
orașului dunărean: a fost mandatarul unui centru comunitar, administrator al
bisericii și membru al consiliului director al școlii. A donat bani municipalității
pentru construcția clădirii Episcopiei, Școlii Eparhiale, bisericii
"Sfântul Nicolae", Școlii de Economie pentru Fete, a poștei și a băii
orașului vechi. O poveste fascinantă despre generozitatea lui Toma Lozanov spune
că acesta ar fi donat orașului 2 clădiri construite din averea sa. Municipalitatea
a scos clădirile la vânzare, una din ele fiind vândută pentru suma de 2,2
milioane de leva către Banca Agricolă Bulgară. Cealaltă clădire a fost
cumpărată de Toma Lozanov însuși, pentru a fi ulterior donată iar orașului.
Cladirea Toma Lozanov din Vidin, ianuarie 2019 |
Clădirea lui Toma Lozanov a fost proiectată de arhitectul Nikola
Neshov și construită în 1898 cu forță de muncă albaneză. Aspectul său exterior,
unghiular, atrage atenția trecătorilor. Construită pe colț, clădirea are două
fațade principale simetrice, decorate cu ghirlande și ornamente geometrice.
Colțul curbat al clădirii se remarcă printr-un balcon cu balustradă de fier și o
cupolă în vârf.
Din 1975, clădirea se află pe lista monumentelor de cultură
din Bulgaria. De-a lungul timpului, ea a găzduit Banca Cooperatistă Agricolă
din Bulgaria (BACB), consiliul municipal, o cofetărie și o librărie. În prezent
este sediul unui partid politic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu