16 mai 2022

#prinHD 2022: de la Casutele din Poiana Rachitelii pe Drumul celor 3 Izvoare

Numărul 3 îmi poartă noroc, așa că cea de-a treia vizită #prinHD, la invitația colegului Călin Bobora, nu putea să fie altfel decât la superlativ. Începutul lunii mai a coincis cu un nou descălecat blogosferic, gașca de bloggeri olteni părăsind temporar Cetatea Băniei pentru a descoperi locuri noi din Ținutul Pădurenilor. Ca de fiecare dată când am ajuns în această zonă a țării, am fost întâmpinați cu brațele deschise, cu prietenie și cu generozitate. Ce a fost diferit, însă, la această excursie a fost faptul că am putut să dăm și noi ceva înapoi comunității care ne-a primit.

Vă invit să citiți în continuare despre expediția noastră în comuna Cerbăl, județul Hunedoara, despre minunatul complex agroturistic Căsuțele din Poiană din satul Poiana Răchițelii, care ne-a găzduit timp de 2 nopți, dar și despre aportul nostru la configurarea și marcarea traseului turistic Drumul celor 3 izvoare.

Ca să fiu în ton cu muzica vremurilor noastre: Țară veche, țară nouă, / Parcă-i una, parcă-s două. De fiecare dată când las în urmă defileul Jiului și Meridionalii, parcă aș intra într-o altă țară: una cu peisaje aparte, cu o istorie diferită, cu etnografie și gastronomie specifice. Ținutul Pădurenilor, cu satele lui răsfirate printre înălțimile Munților Poiana Ruscă, este spațiul pe care-l descopăr în fiecare an, comună cu comună, sat cu sat. Drumul de 4,5-5 ore de la Craiova trece repede în compania potrivită, mai ales în ultima sa parte, după ce lăsăm în urmă Hunedoara și descoperim peisaje care ne țin ochii pironiți pe geam.


De data aceasta, punctul terminus al drumului nostru în Pădurenime a fost Pensiunea Căsuțele din Poiană, care se află în comuna Cerbăl, în satul Poiana Răchițelii. Aflată la strada principală, pensiunea este ușor de identificat, mai ales dacă vă uitați după acest semn de la intrare.


Sigur, dacă vă așteptați la o pensiune, veți fi surprinși, deoarece Căsuțele din Poiana sunt, de fapt, un complex agroturistic cu 30 de locuri de cazare cu băi și bucătării, mult spațiu în aer liber, ciubere încălzite, balansoare, foișoare și tiroliană, precum și un spațiu de campare.


Camera în care am dormit

Decorațiuni rustice



Locul e de vis, dacă sunteți iubitori de natură și verdeață și cântat de păsărele, clinchet de talangă, cucurigat matinal și wi-fi rarefiat. Întregul complex este construit pe baza a două vechi gospodării pădurenești, iar căsuțele în care se doarme sunt, efectiv, casele și anexele acelor gospodării, păstrate pe cât de autentic se poate, dar oferind și condiții bune de cazare. Da, noi am dormit și am mâncat în fostele șuri, modificate în prezent prin adaosuri decente, de bun gust, ce le-au adus în modernitate.







Dacă tot am zis de masă, ne-am delectat rustic cu bunătăți de-ale locului, precum virșli, salam de vânat, slană, brânză, ceapă verde și legume. Într-una din seri le-am udat cu vinuri oltenești de Sâmburești, iar setea ne-am stins-o cu apă de la partenerul de hidratare AQUA Carpatica.




În afară de somn și masă, cel mai mult timp l-am petrecut în aer liber, în ciubărul cu apă încălzită (știți cum merge noaptea, pe răcoare?!), în hamace sau în leagănele ce împânzesc curtea generoasă.





Iar priveliștea... offf, ce rost are? Mai bine-mi spuneți și vă dau pin pe hartă, numărul de telefon să anunțați că veniți și cu asta basta! 



După o primă seară și dimineață pe care mi le-am petrecut fascinată de căsuțe și de curte (pe care cred că tot n-am reușit să le fotografiez în întregime sau să ajung la marginea proprietății), a venit momentul să ne răsplătim gazda, pe domnul primar Mircea Costa, prin contribuție „în natură”. Zic „în natură” pentru că ne-am luat hainele de scandal, bocancii, mănușile, vopsea, pensule, topoare și alte ustensile și am pornit de la biserica din Poiana Răchițelii pe Drumul celor 3 Izvoare, atât pentru a descoperi și admira acest traseu turistic nou înființat, cât și pentru a-l marca pentru turiști ce vor veni în zonă pe viitor.




Dacă de făcut drumeții am mai făcut, iată că e prima dată când contribui cu mânuțele astea două la configurarea și marcarea unui traseu turistic prin pădure!

Foto: Marian Buzărnescu

Dacă ajungeți prin zonă, e bine de știut că puteți face o super plimbare în natură pe traseul Drumul celor 3 Izvoare, de la biserică până la Muzeul din Poiana Răchițelii. Urmați marcajul dungă albastră pe fundal alb și sunt cam 2 ore de mers, la care se mai pot aduna câteva ore de admirat peisajul, odihnit într-unul din hamacele sau pe băncuțele montate, făcut sute de poze și bucurat de aerul curat.





Recunosc, eu am mai „plimbat mapa” (în prima parte a traseului am fost responsabilă de ținut șablonul pentru marcaj), am mai muncit, am mai tras mâța de coadă, am mai admirat împrejurimile, am mai făcut poze, am mai glumit, dar per total am fost mândră că am contribuit la ceva util, ce sper să dăinuie. Și ce sper să aveți șansa să descoperiți și voi! 😊

#prinHD, ediția de primăvară 2022 - eveniment organizat de Călin Bobora și Asociația Media pe bune, susținut de primarul comunei Cerbăl, Mircea Costa, și pensiunea Căsuțele din Poiana Răchițelii.
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu