Se afișează postările cu eticheta catalonia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta catalonia. Afișați toate postările

12 septembrie 2012

Catalonia, un nou stat in Europa

          Un număr mare de manifestanți a ieșit ieri, cu ocazia Zilei Cataloniei, pe străzile Barcelonei pentru a cere un nou pact fiscal cu guvernul central și pentru a scărpina o mai veche mâncărime - independența regiunii (În funcție de sursă, numărul variază între șase sute de mii și două milioane de participanți). Sub sloganul Catalonia, un nou stat in Europa, mișcarea protestatară a atins un maxim istoric, adunând mai mulți manifestanți decât toate celelalte proteste organizate vreodată în acest scop. Dacă până acum separarea de Spania era un scop în sine, de această dată s-au invocat motive economice pentru declanșarea protestului. Conform CNN Mexic, Catalonia este - neașteptat, aș spune - regiunea spaniolă cea mai îndatorată, volumul datoriei sale în primul trimestru al lui 2012 fiind de aproape 30% din cele 145.000 milioane euro datorate de toate cele 17 comunități spaniole la un loc.
            N-am privit deloc la televizor în ultima perioadă (mint, m-am uitat la Too Cute pe Animal Planet), dar aș fi curioasă să știu dacă ați ochit vreo știre despre aceste proteste pe vreun post românesc de televiziune. Nu de alta, dar mi se pare mai de menționat decât "leapșa pe coco, rațele și vânătorii" din ograda internă...