Sursă de energie. Combustibil. Ajutor pentru inspirație. Suport emoțional. Motiv de întâlnire. Tabiet. Limbaj nonverbal. Plăcută dependență. Declarație de dragoste. Sunt anumite momente în care cafeaua echivalează cu fiecare descriere de mai sus; în restul timpului, pentru majoritatea oamenilor este, pur și simplu, o idee bună!
Deși nu mă număr printre consumatorii (avizi sau avizați) de cafea, îmi place să învăț lucruri noi și să descopăr informații interesante, așa că să nu vă mire subiectul acestui articol. Am participat pentru prima data la o degustare de cafea și am descoperit că această licoare poate fi mai mult. Poate avea mai multe gusturi și mai multe calități. Poate însemna armonie și excelență. Bine am venit în lumea cafelei de specialitate!