Se afișează postările cu eticheta simt civic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta simt civic. Afișați toate postările

26 iunie 2012

Ne inrolam la colectare


          Nu știu dacă v-am mai povestit, dar prima dată când am văzut containere speciale pentru colectarea selectivă a deșeurilor era prin anul 2008, în Barcelona. Însă prima și prima dată nu au fost ele cele care mi-au sărit în ochi, ci coșurile de gunoi colorate din universitate, din casele oamenilor, din gări și stații de metrou. De fiecare dată când îmi cumpăram câte ceva de ronțăit de la automatele de la metrou, citeam cu atenție etichetele de pe coșuri, nu carecumva să le încurc și să mă fac de râs pe acolo. Și m-am învățat așa. Și mi se pare normal să colectez selectiv și să îi îndemn și pe alții să o facă, drept pentru care, pe lângă faptul că am mai scris despre asta aici și aici, mă înrolez și în Comandamentul Județean 2.0 de Colectare Selectivă și promovez acțiunea colecteazaselectiv.ro. Ceea ce mi se pare normal să vă îndemn și pe voi să faceți, mai ales că-i și rost de ceva premii. Dar să vă explic mai în amănunt...
          Campania de colectare selectivă (la care-s invitată să particip de către Chinezu) demarată de EcoRom în parteneriat cu blogosfera și, sperăm noi, cu impact asupra cititorilor noștri, are loc în perioada 25 iunie - 28 iulie. În acest interval de timp, noi (zic noi și nu voi pentru că mă bag și eu cu tot entuziasmul) trebuie să punem deșeurile pe căprării (dacă nu știți cum, aruncați o geană aici, în josul paginii) și să ducem pachețele de câte minim 10 deșeuri de ambalaje la punctele de colectare (adică la containerele speciale pentru colectare selectivă, colorate în galben - plastic și metal, albastru - hârtie și carton și verde - sticlă) din orașele care participă la campanie (a căror listă o găsiți aici). La punctele de colectare o să ne aștepte niște promoteri, care vor fi prezenți la datorie după următorul program: marțea și joia între 17:00 și 20:00 și sâmbăta între 10:00 și 13:00 în orașele București – sector 2 și sector 3, Alexandria, Satu Mare, Sibiu, Slobozia, Baia Mare, Craiova, Ploiești, Focșani și Roman sau lunea, miercurea și vinerea între 17:00 și 20:00 și sâmbăta între 10:00 și 13:00 în orașele București – sector 1 și sector 6, Arad, Deva, Mediaș, Sfântu Gheorghe, Târgu Jiu, Tulcea, Târgu Mureș, Zalău, Bacău, Brașov, Cluj, Constanța și Iași. În schimbul fiecărui pachețel de minim 10 deșeuri de ambalaje, promoterii ne vor da câte un tichet răzuibil, care poate fi necâștigător (și ne vom da seama după mesajul Continuă să colectezi selectiv inscripționat pe el) sau câștigător, și putem primi unul din următoarele premii: pix din carton reciclat, evantai, brățară reflectorizantă pentru bicicliști, minge de plajă, frisbee sau magneți de frigider. Pe lângă asta, toate tichetele răzuibile au câte un cod unic de identificare, pe care vă sfătuiesc să îl înscrieți pe site-ul colecteazaselectiv.ro sau prin SMS la 1899 pentru a participa la o tragere la sorți care are ca premiu decât un Ford Ka.
         Acesta a fost strigătul meu de luptă 2.0 pentru eliberarea de sub tirania gunoaielor. Pentru lupta pe teren, ne vedem la containere! :)

PS: Colegii de blogosferă care vor să se înroleze pot să o facă aici.