Din bătrâni se povestește că așa cum începi săptămâna, luna sau anul, așa o ții până la final! Brumarul meu a început destul de cultural (chiar viticultural, aș putea spune), ținând cont că pe 1 ale lunii am mers alături de colegii bloggeri într-o expediție de “studiu” al pasiunii autentice pentru vinuri locale de calitate! Mai precis, Crama Vinaltus a fost gazda celei mai recente ediții a evenimentului nostru de suflet, Brânzeturi cum se cuVin, în care am avut șansa să asociem vinuri i.u.s.o. și i.u.s.r cu brânzeturi de soi românesc și internațional de la Delaco. Ce-am gustat, degustat și povestit, dar și dezlegarea misterioaselor acronime ale vinurilor Vinaltus, aflați citind în continuare!