De vreo 3 ani de
zile fac incursiuni (mai mult sau mai puțin) regulate în vestul țării, la
Timișoara, acolo unde s-a mutat Oana după ce a abandonat cuibul craiovean. Și
de fiecare dată am plănuit – fără să concretizez – să “sar pârleazul” 60 km mai
la nord, până în Arad, pe care îl văzusem doar o dată, noaptea, din autocar,
dar față de care mă încerca o mare curiozitate. Și iată că șansa mi s-a oferit
la sfârșitul lunii martie, atunci când Consiliul Județean Arad prin CNIPT Arad a
organizat un infotrip la care cu mare entuziasm m-am înscris și am participat.
Infotrip-ul a durat două zile, programul prevăzând o zi de vizite și degustări
de vinuri la cramele din județ și o zi de vizitare a orașului Arad.
Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare |