Despre Festivalul de Rock, Jazz, Folk de la Craiova

     La ultima seara a Festivalului de Rock, Jazz, Folk de la Craiova am fost invitata de Anda si nu am facut deloc rau ca am acceptat. Desi ar merita sa scriu o postzilla despre concert, planul e sa ma rezum la momentele-cheie, dar sunt atatea intamplari de care imi amintesc cu placere incat cred ca nu voi reusi...Sa vedem ce-o iesi!
     Ne-am strecurat inainte de 7 si ne-am ocupat locurile (prea inguste) de la loja din dreapta, dar a durat destul de multicel pana sa se umple sala si sa inceapa concertul. Pe scena au urcat Gabriel Vladut si Nikos Temistocle, care au fost moderatorii festivalului pe durata intregii seri, alaturi de Dorin Margarit, directorul Casei de Cultura a Studentilor din Craiova si Florin Sisu, redactor muzical la Radio Oltenia Craiova, care au spus cateva cuvinte despre istoria Festivalului.
     Inainte de "greii" pe care ii astepta toata lumea cu infierbantare au urcat pe scena Bodgan Grosu (si prietenii) si fetele de la "Haisis" (acum, cercetand pentru acest articol, aflu ca trupa se numeste "High Seas", nu "Hi, Sis" sau "High Sis", cum am banuit aseara), ambele surprize foarte placute pentru mine. 
     Nicu Alifantis si Alexandru Andries au emotionat, entuziasmat si impresionat publicul craiovean cu piese, 2 voci si 2 chitare minunate. Prieteni si dincolo de scena, cei doi au facut un tandem omogen, iar publicul a fost al treilea "cantaret", facandu-le competitie serioasa celor 2 de pe scena. Personal nu eram foarte familiara cu melodiile lui Andries (nu o stiam decat pe "La televizor"), dar pe Alifantis l-am ajutat cu vocea cat am putut, mai ales la "Emotie de toamna", "Umbra", Piata Romana nr. 9" sau "Ce bine ca esti".
     Daca pana aici totul a fost "obisnuit", trebuia sa o fi vazut pe Anda cum radea de ochii mei cascati progresiv pe masura ce isi faceau intrarea cei de la Cargo. Si nu pentru ca ar fi de pe alta planeta, dar forta emanata de ei parea ca are efecte supranaturale si asupra unei parti considerabile din public. Rockerimea infierbantata a Craiovei e acaparat portiunea din fata scenei si de aici provine uimirea mea, preponderent anatomico-medicala. Toti pletosii au inceput sa efectueze, in mare, trei miscari, dintre care doua din cap. Prima miscare din cap este cea supranumita (de mine) miscarea mixerului, in care capul se roteste ca si cum ar urma dunga imaginara a unui cerc desenat pe o foaie mentinuta in plan vertical (doar ca mixerul urmareste dunga imaginara a unui cerc desenat pe o foaie mentinuta in plan orizontal, dar va dati voi seama la ce ma refer). Pentru a doua miscare din cap nu am gasit o denumire reprezentativa, dar este vorba de fata-spate sau inainte si-napoi. Ambele miscari din cap m-au facut sa tremur de frica pentru ca aveam senzatia ca din moment in moment urma sa li se desprinda dura mater-ul si sa vezi atunci distractie! A treia miscare era una corporala browniana, supranumita pogo sau moseala. In invartecusurile lor, unul dintre rockeri a dat cu parul peste tigara altuia si cateva secunde am putut sa vad urme incandescende urcand agale catre crestetul capului sau. Apoi si-a mai vanturat pleata de cateva ori si s-a stins jarul. Dar asta a fost spectacolul din multime. Sus, pe scena, nici baietii de la Cargo nu s-au lasat mai prejos. Si-au fluturat degetele mijlocii, au antrenat publicul, i-au rugat sa cante "mai cu suflet", aratand reprezentativ catre zona inghinala si au facut cate si mai cate trasnai. Au si cantat, ce-i drept; cunoscatorii zic ca bine. Eu nu neg, ba chiar intaresc, zicand ca mi-a placut concertul si atmosfera pe care au reusit sa o creeze. Desi la inceputul concertului am declarat ca nu stiu decat o singura melodie de la Cargo, si anume cea mai lenta ("Daca ploaia s-ar opri"), pe masura ce ascultam melodiile mi-am dat seama ca mai stiam si cateva din cele mai zbuciumate (gen "Nu pot trai fara tine" sau "Baga-ti mintile-n cap). Am iesit inainte de bis, ca sa evitam ambuteiajele care cu siguranta s-ar fi creat la final, dar am plecat cu zambetul pe buze. Me liked it! :)