Nu plec nicăieri vineri, pe 13 martie (așa zi fatidică!), ba din contră, dacă aș fi avut vreo plecare programată, aș fi anulat-o. Vineri, 13 martie, va fi un fel de Rusalii, se întâmplă a doua coborâre a Sfântului Make asupra ucenicilor săi craioveni într-ale folk-ului. Renunțând la metafore, parabole și alte ascunzișuri și apucând calea cea dreaptă, vă anunț cu entuziasm o faptă muzicalo-culturalo-blogosferică considerată de criticii de specialitate (cercetători britanici, desigur), de neratat!
Astăzi, Maria Tănase împlinește 101 ani. Acum două seri am sărbătorit-o la Craiova, ascultându-i câteva piese în cadrul spectacolului Colors of Maria, al doilea capitol al evenimentului muzical Roots Revival Romania. Un spectacol inedit, magnetic pe alocuri, tulburător în câteva momente, Colors of Maria a fost un tribut adus splendorii Mariei Tănase. Pe scena Naționalului craiovean au urcat 7 artiști din 6 țări diferite ce au combinat jazz-ul cu folk-ul tradițional și improvizația cu folclorul românesc autentic pentru un rezultat neconvențional.
După o lungă pauză
pe blog (vacanță peste tot, deh!) și, mai ales, după Sfânta Maria Mică, revin
cu un articol în care vă recomand un eveniment interesant dedicat păsării
măiastre a muzicii românești, Maria Tănase. Roots Revival Romania – Colors of Maria este un turneu național care va
aduce în 10 orașe culturi diferite, interpretări inovatoare și aceeași
splendoare a artistei. Turneul debutează pe 23 septembrie la Craiova,
orașul celui mai mare festival dedicat Mariei Tănase.
Vunk e una din acele trupe pe care le știi de mult și despre care până de curând credeam că nu mai are cum să se reinventeze. Uite că în ultimii doi ani, însă, băieții au reușit să o facă și încă în stil mare, aducând un suflu nou, ușor mai comercial, scoțând câteva hit-uri (sigur ați cântat și voi Pleacă sau Așa și), organizând un mega-concert, având o prezență foarte vivace în online, scoțându-și oamenii mai mult la înaintare și individual (vezi Cornel Ilie - scrisoare ca-ntre colegi, piesă cu Loredana Groza, co-antrenorul ei la Vocea României, sau Gabi Maga - piesă cu Cosmin Tudoran) și, mai mult decât orice, păstrându-și bunul simț care cred că le-a caracterizat de la început atitudinea în scena muzicală românească.
Pentru craioveni, ziua de 26 octombrie, în care se sărbătorește Sf. Dumitru, ocrotitorul municipiului, coincide cu sărbătoarea orașului. Începând de anul acesta, însă, municipalitatea a schimbat data tradiționalelor Zile ale Craiovei, ale căror manifestări le-a mutat în luna mai, punând în loc în octombrie Festivalul Haiducilor. Sub un scop nobil, Fundația Gazeta de Sud a exploatat situația și organizează în aceeași perioadă Festivalul Craiovei, ediția I, sub titulatura căruia reunește mai multe evenimente și activități culturale. Și această coincidență intenționată pare a se înscrie în lista șicanelor și divergențelor dintre Primărie și GDS, dar astăzi vreau să văd doar partea plină, culturală și de divertisment, a paharului. Mai jos vă las cu programul manifestărilor celor două festivaluri.
Duminica pe răcoare, ne-am strâns iară la cântare. A doua zi de concerte din cadrul evenimentului Zilele Prieteniei Bergenbier ne-a găsit în aceeași formulă de 4: eu, Anda, Dragoș și Daniel. Am revenit pentru că ne-a plăcut prima zi, așa cum puteți citi din relatările de mai jos:
Dacă pentru titlul de Capitală Culturală Europeană trebuie să mai așteptăm, ieri și azi Craiova s-a transformat în Capitala Prieteniei, găzduind concertele din cadrul Zilelor Prieteniei Bergenbier. A fost un bun motiv pentru o parte a blogosferei craiovene să strângă rândurile, la start aliniindu-mă alături de Anda, Dragoș și Daniel. Petrecerea noastră a început în 4 pe o terasă de pe esplanada teatrului, mutându-se apoi alături de zeci (apoi sute și, în final, cred că de mii) de oameni în Piața Mihai Viteazul.
Line-up-ul concertului de ieri i-a inclus pe:
1. We Singing Colors - Andrei (de la The Amsterdams) și Roxana; sound proaspăt.
Renumită instituție muzicală românească, Filarmonica Oltenia a avut, în ultima perioadă, o fantastică deschidere către publicul larg, dărâmând mitul potrivit căruia muzica clasică se adresează, e accesibilă și poate fi înțeleasă doar de anumite categorii sociale. Această schimbare coincide cu numirea ca director al Filarmonicii a (simpaticu)lui Vlad Drăgulescu, actor și cunoscut (cel puțin de către mine ca și) promotor al teatrului altfel prin intermediul asociației I. S. Drăgulescu și al companiei de teatru Teatrulescu. Ideile noi, proaspete, cu care a venit Vlad și proiectele pe care le-a propus au adus, în fine, numele Filarmonicii pe buzele oamenilor, pe ecranele televizoarelor, în paginile ziarelor, la radio, pe afișe și uite că și pe bloguri.
Așa sună un vers dintr-un cântec al unui binecunoscut cântăreț folk contemporan, Marius Make Matache pe numele și porecla lui, care ne-a cântat și ne-a încântat aseară la Craiova. Și cam așa a decurs și seara-noaptea trecută, printre prieteni (artiștii, gazdele de la Vertigo Cafe & Events, colegii bloggeri, prietenii mei și prietenii prietenilor mei, care, prin extensie, îmi sunt și ei simpatici).
Tot ascultând zilele astea piesele de pe albumul lui Make, l-am regăsit pe Make cel haios și pe Make cel romantic, dar parcă cel mai tare mi s-a întipărit pe scăriță sunetul lui Make cel original. Les connoisseurs vor aprecia versurile suprarealiste, dar și trimiterile la cubistul Picasso și post-impresionistul van Gogh. Melodia aleasă este una ce se leagă organic de evenimentul săptămânii la Craiova, concertul lui Make de la Craiova. Nu uitați că pe blogul meu puteți găsi un concurs cu premii constând în bilete la concert și CD-uri Marius Matache.
Să îl definești pe prietenul Marius Matache e greu. Că e blogger, profesor, folkist, cercetător, toate pălesc atunci când îl cunoști și te învăluie cu buna lui dispoziție, cu optimism și sete de viață. Și descoperi omul. Cred că nici nu știam că e muzician atunci când ne-am întâlnit pentru prima dată la tweet meet-ul de la Craiova și am decis, împreună cu Oana, să înființăm primul fan club Make2000.
Între timp ne-am mai întâlnit de câteva ori bune prin țară, am avut șansa de a-l asculta într-un fenomenalconcert privat alături de tovarășul Vlad Dulea, i-am urmărit activitatea pe blog și ne-am intersectat destul de des pe rețelele sociale. Noroc cu internetul ăsta, am aflat și eu, spre sfârșitul anului trecut, că vorba aceea cu "Lucruri bune li se întâmplă celor care așteaptă" are un sâmbure de adevăr. Căci după ani de încercări și de sărituri peste obstacole, prietenul Make a reușit să scoată primul CD, "Hoinar prin Piața Matache".
Vă spuneam aici că eu și Oana ne-am deplasat marți spre miercuri din capitala Olteniei în cea a Ardealului pentru a-i vedea pe cei de la Roxette în concert pe Cluj Arena. Experiență memorabilă și foarte plăcută, presărată cu momente mai frumoase și mai puțin drăguțe, așa cum se întâmplă mai mereu acolo unde e multă lume de toate soiurile. Deși accesul pe stadion s-a făcut începând cu ora 17, pe la 18:30, când am intrat noi, abia păreau să se fi strâns câteva sute de oameni. Nu se vedea aproape nimeni în tribune, iar la nivelul gazonului doar ce începuse să se mai anime locul cu oameni care făceau ture între cabinele unde se vindeau jetoane pentru cumpărat apă/suc/bere/snacks-uri și corturile în care se vindeau ronțăielile cu pricina sau cu spectatori relaxați ce se așezaseră comod pe jos, pe plasticul ce acoperea iarba. Plana asupra noastră sentimentul că nu prea s-au vândut biletele și că vom avea parte de un stadion golaș, mai ales că la gazon erau amenajate două zone: selectul Golden Circle, zona din fața scenei, ce nu mi s-a părut mai spațios decât țarcul caprelor lui tataie de la țară, și mai accesibilul Gazon, care abia se întindea până la mijlocul terenului de fotbal. Pe la 19 au început să cânte cei de la Les Elephants Bizzares, care au animat atmosfera cu o muzică ritmată și veselă, dar al căror concert a fost parcă prea scurt față de cel al celor de la Grimus, ce au urmat, și care m-au iritat puțin cu nevoia lor obsesivă de a fi aplaudați de publicul încă amorțit. În jurul orei 21:15 și-au făcut apariția mult așteptații Marie Friedriksson și Per Gessle, însoțiți pe scenă de câțiva colegi (backing vocalist, chitară electrică, tobe, clape și ce-o mai fi fost pe acolo). Deja se umpluseră tribunele, iar la gazon aproape că nu mai puteai să te miști, atât de compact se strânseseră rândurile pentru a fi cât mai aproape de artiștii pentru care unii dintre noi străbătuserăm aproape toată țara (S-au anunțat 22.000 spectatori până la final!). S-a început cu hituri, s-a continuat cu piese mai lente, unele mai cunoscute, altele mai puțin, pe unele le-a cântat Marie, pe altele relaxatul Per, pe majoritatea împreună. Pe unele împreună cu publicul, care s-a descurcat onorabil la câteva refrene, dar care a dat un rateu fabulos la "It Must Have Been Love", când Marie ne-a lăsat să cântăm, am zguduit stadionul cu „It must have been love / But it’s over now”, după care s-a lăsat o liniște semi-penibilă, urmată de un hohot general de râs. Pe la ora 23 deja mă dureau pulpele de la țopăit, brațele de la aplaudat și gâtul de la cântat ceva resturi de versuri pe care le mai știam la nemuritoatele "Joyride", "Sleeping in My Car" (favorita publicului), "The Look" sau "She’s Got Nothing On (but the Radio)" (favorita mea). Un alt moment demn de menționat a fost prezentarea colegilor care i-au însoțit pe cei de la Roxette pe scena de pe Cluj Arena, când nenea cu chitara electrică ne-a lovit la suflețel cu o "Ciocârlie" de mi se zburlise pielea pe mine, în aplauzele frenetice ale publicului. Mi s-a mai părut interesantă și explozia de baloane perfect sincronizată cu versul „In a wonderful balloon” din "Joyride", numai că mi-a părut rău de cei cărora le-au căzut în cap baloanele mari, inscripționate cu numele trupei, confecționate dintr-un plastic destul de dur. Am cântat, am dansat, ne-am simțit bine, numai că, așa cum spuneam și la început, nu se poate să fie totul bine acolo unde e multă lume. Nu știu cum și prin ce noroc noi am nimerit în spatele unei familii cu 2 copii mici pe care i-au luat părinții pe umeri la începutul concertului. Nu numai că la început nu vedeam nimic, dar mai și dansau într-un mod periculos, încât aproape că m-au nimerit câteva șuturi și coate împărțite generos de puștiul cocoțat în cârca tătâne-so. N-a fost bai, până la urmă, că ne-am făcut, cu greu, loc mai într-o parte, dar nu m-am putut abține să nu scriu aici despre felul în care unii renunță la un minim de bun simț și despre cum îi doare la bască de binele altora atâta timp cât lor le merge treaba. Revenind la concert, încă de la primele versuri m-a făcut Oana atentă la Marie cea îmbătrânită atât fizic, cât și vocal. Foarte statică, destul de răgușită, fără să poată să ducă singură majoritatea notelor și contând destul de mult pe backing vocalist-a ei (care, de altfel, s-a descurcat de minune). Zice Oana că dacă aduni 54 de ani cu un cancer la creier și ceva probleme medicale (Marie nu vede cu ochiul drept), nu e de mirare, și eu o secondez susținând că dacă așa o să arăt și eu în pantaloni de piele la 54 de ani... :) Per total experiența a fost fantastică (ar fi fost și mai și dacă ar fi cântat și mult-așteptata "Milk and Toast and Honey") și sper că la fel au simțit Oana (cea căreia trebuie să îi acord meritul de a fi inventat expresia „Badass Roxette”), Iola-baby (minunata noastră gazdă la Cluuuj) și Ana-Maria (merituoasa câștigătoare a celor 2 bilete la concert oferite de My Destination Romania)! Până la următoarea întâlnire muzicală, vă las în compania celor de la Roxette:
Later edit: Câștigătoarea celor 2 bilete la concertul Roxette este ... ta-daaam ... Ana-Maria Deac, care ne-a încântat cu imortalizarea unui răsărit la Marea Neagră, pe care vă invit să îl admirați aici. :)
My Destination Romania îți oferă șansa de a câștiga 2 bilete (sectorul Gazon) la concertul Roxette ce va avea loc la Cluj, pe Cluj Arena, în data de 19 iulie! Dacă vrei să îi vezi și să îi auzi pe Marie Fredriksson și Per Gessle de la fața locului, ia-ne biletele!
Ca să intri în competiție, trebuie să fii fan al paginii de Facebook My Destination Romania și să trimiți cea mai frumoasă fotografie făcută de tine oriunde în România (o fotografie / fan) la adresa de email romania[arond]mydestination[punct]com până duminică, 15 iulie, la ora 23:59.
Noi vom strânge toate pozele și le vom posta într-un album pe Facebook, urmând ca luni, 16 iulie, juriul format din doamna Cristina Popa Nistorescu, director My Destination Romania, și dumneaeu, editor My Destination Romania, să decidă câștigătorul competiției. Stabilirea acestuia se va face pe baza a 3 caracteristici ale fotografiilor trimise: frumusețea locurilor din imagine, calitatea/claritatea imaginii și impactul asupra privitorilor.
Câștigătorul va fi anunțat în data de luni, 16 iulie, atât pe email cât și pe pagina de Facebook a My Destination Romania.
Ultima zi din aprilie a fost una semi-nebună, căci am plecat de la serviciu la un grătar, doar că să fug de la grătar în Play, la invitația Corinei, la concertul Proconsul. Ca de obicei, barul a fost arhiplin pentru ultimul concert anunțat în această primăvară, în ciuda prețului biletului de intrare, care a fost aproape dublu față de cele cu care ne obișnuisem deja. Lucru explicabil, ținând cont că veneau cei de la Proconsul, și nu un no-name oarecare. Inexplicabil, dacă ne gândim la istoria și activitatea recentă a trupei. Dar deja am disecat prea în amănunt problema și să continuăm povestirea, zic...
Ne-am luat cuminți locul la o masă prea în spate pentru gustul nostru, de unde numai în picioare puteam vedea "scena", dar ce sacrificii nu facem noi pentru artă... Trupa a apărut fașionabil de târziu, cam la o jumătate de ceas de la ora anunțată pe afiș, și încă de la primele melodii "de încălzire" vocea lui Bodo a făcut localul să răsune. Și, pe lângă a lui, glasurile adunate ale tuturor celor prezenți, care au creat o atmosferă excelentă, cântând și dansând încontinuu.
Melodiile românești au fost curând înlocuite cu cover-uri după piese celebre, precum Let Me Entertain You, Baila Morena, With or Without You sau Personal Jesus. Vocea lui Bodo a primat iarăși, făcând în repetate rânduri să mi se zburlească pielea pe mine. Cu toate astea, niciodată cântecele altuia, cântate în altă limbă, nu vor suna la fel de bine ca cele proprii, interpretate în limba ta, așa că ne-a fost greu să înțelegem de unde preferința pentru acele melodii, când au rămas necântate câteva piese Proconsul foarte cunoscute, cerute de public. Dintre piesele consacrate ale trupei, am fredonat și eu Cerul, De la ruși vine ploaia, Mi-ai luat inima, Zbor, Nu mi-e bine fără tine sau Ce dacă mă doare. Și poate și altele, dar nu mi-am notat tot set-list-ul și am uitat.
Atmosfera extraordinară a fost completată de public. Dacă de obicei pe la concerte domnișoarele și doamnele sunt mai cântăcioase, de data asta am văzut și o grămadă de domni respectabili cântând cu gura până la urechi sau mișcându-se lasciv (vezi minutul 4:55 din filmulețul de mai jos). Și aici, dovada unei seri excelente:
Au trecut cam două săptămâni de când Craiova și-a pus hainele de sărbătoare pentru a nu-mai-știu-câta ediție a Zilelor Orașului. Șase zile pline de evenimente de tot felul, pe cele mai interesante (după părerea mea) recomandându-le la timpul potrivit aici. Pe lângă baia de mulțime și fumul de grătar care m-au însoțit în fiecare dintre aceste zile, am reușit să ajung și la loc mai ferit, mai elegant și mai cult, luând parte la câteva dintre cele mai interesante activități propuse.
Despre piesele de teatru am scris pe larg aici și aici, dar am păstrat un pic de loc și pentru un concert foarte inovativ care a avut loc la Filarmonica Oltenia. Cinci oameni, desprinși, parcă, dintr-o eră trecută, au urcat pe scenă ca să ne arate o altă imagine a lumii, una a vremii de dinainte. Imago Mundi se numește trupa care ne-a purtat nu doar în secolul al șaptesprezecelea, ci, mai mult decât atât, în aproape toată istoria muzicii tradiționale românești, deschizând pentru noi "Cartea Științei Muzicii". Și dacă ar fi fost doar atât, poate nu ar fi fost atât de spectaculos. A fost inovație, a fost creativitate, a fost originalitate. A fost altceva.
Au fost instrumente dintre cele mai diverse, de la oboi la cobză, de la vioară la flaut, de la chitară la tamburină. Combinații dintre cele mai diverse, plus un strop de nebunie: fluiere (și mă refer la ălea de arbitru), zdrăngănitoare pentru copii și chiar un instrument-minune al cărui nume cred că nici ei nu îl știau (un fel de tub care conținea ceva ce suna ca și cum ar fi fost apă cu pietre sau scoici). A fost diversitate, atât a mijloacelor, cât și a rezultatelor. Ne-au (în)cântat (cu) geamparale, ne-au colindat, ne-au liniștit cu cântece de leagăn și ne-au lăsat să plecăm știind că există alternativa. Rară, discretă, care niciodată nu va fi gustată de toată lumea. Dar măcar există. :)
Mâine, 25 octombrie, încep manifestările prilejuite cu ocazia Zilelor Craiovei 2011, care vor dura până duminică, pe 30. Orașul a fost deja împânzit de bannere (vezi poza) și steaguri pe stâlpii de curent, ca să știe tot craioveanul că, deși pâine (în cazul meu apă caldă) n-are, măcar are circ. Deși, ca de fiecare dată, programul este unul foarte stufos, manifestările cu adevărat deschise publicului (exclud de aici pensionarii) sunt limitate ca număr. Și nu pentru că ar fi puține, în esența lor, ci pentru că foarte multe se suprapun. Ceea ce e oarecum logic, dacă stau câș, fiindcă e imposibil să bagi toată populația Craiovei la o piesă de teatru, spre exemplu. În fine...
Programul complet îl găsiți, cel mai sigur, aici, pe pagina Primăriei. Dacă permiteți nu o recomandare, fiindcă e cam tardiv pentru așa ceva (căci degeaba vă recomand eu dacă nu mai este bilete), ci o clasificare a activităților la care ar fi meritat să ajung(eți), asta e lista:
25 septembrie - ora 19:00 - "Lacul Lebedelor", de P.I. Ceaikovski - Spectacol de balet în 4 acte al Teatrului Rus de Operă şi Balet din Odessa, Ucraina - la Teatrul Naţional "Marin Sorescu"
26 septembrie - ora 19:00 - "Revista Revistelor"- Spectacol al Teatrului de Revistă Constantin Tănase, cu: Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, ş.a. - la Teatrul Liric "Elena Teodorini"
27 septembrie - ora 19:00 - "Vremea nemâniei" - Concert extraordinar Tudor Gheorghe la Filarmonica Oltenia Craiova sau "Sâmbătă, Duminică, Luni", de Eduardo De Filippo - Spectacol al Teatrului Naţional Bucureşti, cu: Matei Alexandru, Ileana Stana-Ionescu, George Motoi, Costel Constantin, Traian Stănescu, Cecilia Bârbora, ş.a. la Teatrul Naţional "Marin Sorescu"
28 septembrie - ora 19:00 - "O scrisoare pierdută", de I. L. Caragiale - Spectacol al Teatrului de Comedie Bucureşti, cu: Marcel Iureş, George Mihăiţă, Marius Florea Vizante, Valentin Teodosiu, Dorina Chiriac, ş.a. la Teatrul Naţional "Marin Sorescu" sau "One Man Show" - Spectacol cu Horaţiu Mălăele la Teatrul Liric "Elena Teodorini"
29 septembrie - nimic foarte tentant și îmi calc pe inimă că scriu asta, dar să zicem Concert extraordinar Holograf, Voltaj, Zdob și Zdub, Anda Adam în Parcul Tineretului
30 septembrie - ora 19:00 - "Boema", de Giacomo Puccini - Spectacol de operă la Teatrul Liric "Elena Teodorini" sau "Tartuffe", de Moliere - cu: Ilie Gheorghe, Tamara Popescu, Valentin Mihali, Nataşa Raab, Ştefan Cepoi, Valeriu Dogaru, Dragoş Măceşeanu, ş.a. la Teatrul Naţional "Marin Sorescu"
+ de vizitat, când aveți timp, de vineri de la 11:00 până duminică la aceeași oră, nemuritorul Târg al Meșterilor Populari. Pe esplanada Teatrului.
Distracție plăcută, craioveni, și... La mulți ani! :)
Pentru că aici ne simțim noi cel mai acasă, ieri am fost cu gașca de fete în Wave84, la concertul trupei Dekadens (Wordpress și MySpace). Chiar dacă a început fashionably late, lumea strânsă în club i-a întâmpinat pe cei patru artisti (Doru - tobe, Vava - chitară bass, Andreea - voce și Janin - chitară) cu mult entuziasm. Doza de originalitate a trupei a fost condimentată de apropierea de public, și el special: deliciul a fost făcut de un puștiulică (cel mai îndrăcit dansator) și de o mireasă furată și adusă în club de nuntași.
Deși aș putea acuza câteva lucruri (printre care oarecum ciudata și repetata somare a publicului de către Janin să facă liniște), îmi place să văd partea plină a paharului și concluzionez că a fost un alt concert genial pus la cale de deja prietenii noștri din Wave. Keep it up, guys!
Vă las în compania a două filmulețe (piesele Fix Me Up și Kids) și a câtorva imagini de la concert:
Mare mi-a fost surpriza ca săptămâna trecută să zic Alexandrina Hristov și mulți să dea din umeri. Mie o săptămână mi-a luat doar ca să mă pregătesc psihic pentru concertul de aseară, despre care, deși am plecat cu zâmbetul pe buze de la el, parcă mai am și câte ceva de comentat.
În jurul orei 22, Cafe Teatru Play era deja neîncăpător. Alexandrina s-a strecurat printre mese și și-a ocupat locul la pian cu ușurința cuiva obișnuit cu scena și cu microfonul, dar și cu sfiala unui om modest. Prezență elegantă, impresionantă prin simplitate. Familiară cu publicul, ca și cum, la un karaoke între prieteni, ar fi venit rândul ei să iasă în față. Publicul cuminte și ascultător, pe alocuri prietenos și glumeț, la final vulcanic prin ropote de aplauze.
Română, franceză, rusă, toate se îmbinau într-o armonie pentru care biletul tăiat la intrare părea derizoriu de ieftin. O voce de aur. O voce care și-a găsit locul și care îl exploatează la maxim. Știe perfect ce fel de muzică i se potrivește. De fapt, e oarecum invers. Ea inventează muzica astfel încât să îi vină ca o mănușă. Am auzit voci criticând faptul că melodiile sună la fel. Nu le contrazic, și eu am trăit cu sentimentul că am auzit (cu mici excepții) o melodie pe repeat. Dar melodia aia a fost sublimă. :)
În final, deși fără cusur ca artistă, Alexandrina ne-a intrat pe sub piele cu umanitatea ei. Oamenii uită, iar ea ne-a repetat de câteva ori bune că nu știe ce să ne mai cânte, astfel încât multe piese au fost on request. Noroc de un public connaiseur, noroc de o artistă cu voce de diavol. Sau era spiriduș?
În club Wave 84 din Craiova am fost prima dată pe 14 martie. Țin minte pentru că a fost Skirt Day și am mers în fustă la servici, iar de acolo – direct în club. Bine, eram puțin (mai mult) în neconcordanță cu specificul localului, care e un pic întunecat, un pic rock, dar m-am simțit bine. Concertul de atunci (al slovacilor de la The Swan Bride) a fost pe gustul meu și nu prea, dar mi-a plăcut atmosfera. Publicul a fost prietenos, civilizat, s-a aplaudat și s-au apreciat eforturile celor din Wave, care aduc, prin concertele promovate, un suflu nou în ceea ce privește viața muzicală a urbei noastre. Ieri am fost iarăși, așa cum poate ați aflat deja de la Oana sau de la Anda, care au fost mai rapide decât mine în a posta impresii de după. Wave mi-a plăcut și mai mult (sau din ce în ce mai mult). De la băiatul care ne-a dat biletele la intrare, la barman și până la patron, toți te fac să te simți printre prieteni. Și așa m-am și simțit. Sau ca acasă, nu sunt decisă. În tandem cu spectacolele din Play și Scena 8, concertele din Wave vor intra în calendarul meu săptămânal – am decretat! :)
Și după ce că mă distram eu with ma gurls, și ne binedispuneam noi, și ne simțeam bine noi trei și cocktailurile noastre, au mai venit și timișorenii de la Persona și au făcut atmosferă. De mult nu mi-a mai venit să mă bâțâi la un concert, dar oamenii ăștia mi-au dat kilometrajul la bătut din picior peste cap, dacă pot să zic așa. Deși toți patru băieți au fost foarte simpatici (afinitatea mea a mers către Horațiu, băiatul cu tobele), trebuie să îi dau Gabenului (solistul) ce-i al Gabenului, adică să recunosc că a fost mega-șarmant, că a cântat frumos, că a zâmbit și mai și, și, nu în ultimul rând, că spaniola lui m-a dat pe spate! :)) Și pentru că noi pentru muzică venisem, să pun și un filmuleț cu piesa care mi-a plăcut mie cel mai mult, King in my kingdom:
Fie Wave-ul cât de mic, noi tot ne distrăm un pic! :)
Cadoul de la tata de 8 martie a venit cu puțină întârziere și a constat în bilete la concertul de laFilarmonica din Craiova al lui Ducu Bertzi alături de Mihai Neniță (vioară). Paradoxal, cumva, am aflat că avem bilete exact în ziua în care presa vuia despre colaborarea pe care folkistul a avut-o cu Securitatea. Am ezitat puțin. Părea plauzibil ca, în urma scandalului, să își anuleze concertele. Încercam să-mi proiectez în minte concertul și nu reușeam să o fac fără să îmi imaginez roșii / ouă zburând către scenă, minim remarce întepătoare venind dinspre public. Pe altă parte, însă, prețul și locul unde avea loc concertul păreau garanții că audiența va fi un pic filtrată. Orice se putea întâmpla, însă, așa că am pornit-o către spectacol fără nicio așteptare, dar cu o oarecare curiozitate.
În jurul orei stabilite, Ducu și Mihai au intrat pe scenă. Au început direct, fără o introducere prea lungă. Primele două piese le-am ascultat gândindu-mă la unul dintre următoarele lucruri: ce acustică proastă are Filarmonica, stăm noi prea aproape de boxe, Ducu Bertzi cântă cu gura prea aproape de microfon, chitara se aude prea tare, vioara se aude prea încet înspre deloc. Ulterior, și la îndemnul unor voci din public, situația s-a remediat.
Ducu Bertzi, într-o cămașă înflorată, cu chitara după gât. Voce clară, puternică; chitara-i prietenă. Atitudine rezervată. Nu e show-man, deși în a doua parte a spectacolului a interacționat mai mult cu publicul, apropiindu-și-l și antrenându-l. A cântat melodii noi, de pe ultimele sale albume, dar și piese care le trezeau amintiri celor de vârsta părinților mei și, motivul pentru care majoritatea veniseră la concert, pietre de hotar, precum "Floare de colț", "M-am îndrăgostit numai de ea" sau maramureșeanca lui "Omul pădurii (Hai, țurai și țurai)". Sala a cântat cu el și a ținut ritmul prin aplauze. Cu mâna pe inimă, cât de securist sau turnător o fi fost, m-au durut palmele la final... :)
Cât despre Mihai Neniță, pe care nu întâmplător l-am lăsat la final, a fost, cel puțin pentru mine, senzația serii. A urcat pe scenă îmbrăcat în blugi și într-o cămașă prin care îi ieșea (cel puțin amuzant) burtica, cu vioara albastră în mână. A fost condamnat să stea pe taburetul pianului (fără spătar), pe care s-a sucit și frământat în ritmul melodiilor. Definiția omului care își simte și trăiește muzica, Mihai mânuia arcușul, ciupea coardele în timp ce se încrunta, încorda, ridica picioarele de pe podea și făcea o grămadă de gesturi care, luate separat de contextul spectacolului, ar fi putut face singure un show de divertisment. Prin asta mi-a atras atenția asupra sa, astfel încât o bună bucată din timp am perceput-o ca pe concertul omului cu vioara, pe fundalul căruia se auzea Ducu Bertzi cântând. Lăudat de colegul de scenă, Mihai a avut un moment solo în care și-a demonstrat valențele de violonist, dar și de pianist și, mai impresionant, de om-spectacol. A smuls zâmbete, râsete și aplauze frenetice când, în delirul muzical pe care îl crease de unul singur, și-a plasat arcușul între picioare și a cântat impecabil frecând vioara de el.
După mai bine de o oră și jumătate, cei doi menestreli și-au luat "pe curând, la revedere" de la publicul craiovean. Un spectacol la care nu numai că nu regret că am mers, dar la care aș reveni cu plăcere de nenumărate ori.
Vă las o mostră de Ducu & Mihai, din 2009, de la Sala Palatului. "Pe cine și câte cărări".
.jpg)
