Aș putea începe articolul acesta spunând că întâmplarea a făcut ca, la cumpărături prin mall fiind, să observ două manifestări de promovare a sportului, dar aș minți. Intenționat am suprapus runda de cumpărături cu două evenimente despre care citisem că au loc în același timp în Electroputere Mall și pe care voiam să le observ.
În ghidsportiv.ro am citit despre o acțiune de promovare a meciului de handbal feminin dintre SCM Craiova și Corona Brașov (meci ce va avea loc miercuri, 30 ianuarie, de la ora 17:30 la Sala Polivalentă). La această acțiune, care s-a desfășurat începând cu ora 11:30 în Electroputere Mall, handbalistele de la SCM Craiova, însoțite de staff-ul tehnic și mascota Simba, au împărțit pliante și au făcut poze cu publicul. N-am putut să mă abțin să nu mă apropii și să îi pun câteva întrebări lui Carmen Amariei, probabil cea mai cunoscută și titrată jucătoare din lotul SCM-ului.
După o scurtă introducere în care am schimbat politețuri (nicio minciună, i-am spus doar că am văzut-o la televizor evoluând în multe partide ale Oltchimului și echipei naționale, pentru care am aplaudat-o), am întrebat-o pe Carmen dacă, în cazul în care ar avea o revenire de formă la formația olteană, și-ar dori să fie rechemată la echipa națională. N-am putut să nu observ acel zâmbet suprimat pe care toți îl avem când vorbim despre ceva ce ne place, dar pe care handbalista l-a transformat repede într-o mină profesionistă, spunând că abia a ajuns de 2 săptămâni la Craiova și că încă se acomodează. De asemenea, mi-a mai vorbit și despre faptul că ea are, deja, o vârstă (34 de ani), în comparație cu fetele de la națională, care sunt cu 10 ani mai tinere. Și chiar dacă 24 de ani pare o vârstă a tinereții, Carmen și-a exprimat încrederea în experiența pe care fetele lui Tadici o vor căpăta în următorul ciclu olimpic (până la Olimpiada din 2016). Mi-a spus că e de părere că decizia antrenorilor de la echipa națională de a întineri lotul este una normală, pe care o înțelege și o aprobă, și a încheiat cu o expresie care mi-a plăcut întotdeauna și pentru care îmi scot pălăria: viitorul e al tinerilor! Am îndrăznit să o rog să-mi permită să-i fac o fotografie și ne-am despărțit cu o strângere de mână (și cu promisiunea mea, făcută în gând, că ne vom vedea pe Polivalentă). Și dacă n-o fi să ajung miercuri la meci (nimic mai important ca ziua Oanei :D), cu siguranță o să fiu alături de handbalistele de la SCM Craiova cu proxima ocazie!
A doua manifestare sportivă care a avut loc cu începere de la ora 11:00 în Electroputere Mall este Cupa Craiova.ro la table, prima competiţie de table şi backgammon din 2013. Această a treia ediție a evenimentului organizat de Clubul Sportiv Fair-Play Craiova a strâns un număr mare de participanți, dar și o audiență numeroasă, formată din susținători ai participanților, jurnaliști, fotografi și curioși. Dacă sunteți pasionați și vă pricepeți la table și backgammon, dar nu ați ajuns astăzi în mall, trebuie să știți că Trofeul Cubul de Aur la Backgammon se desfășoară mâine, deci mai aveți o șansă. Pentru mai multe detalii, click aici.
Hai, Craiova!
Bravo! Frumos articol. Si frumos din partea ei ca a venit la Craiova. Abia astept s-o vad la Polivalenta, dar nu cred ca pot nici eu miercuri. Vorbim duminica pentru ca am o propunere si pe zona asta.
RăspundețiȘtergereMerci! :) Vorbim maine.
ȘtergereSe cam simti prezenta ei in echipa Craiovei! Vazusi un meci super! Ai de la mine o nominalizare dar si o leapsa sportiva.
RăspundețiȘtergereTe bagi la leapsa sau la un comentariu?