Mai exista speranta pentru Baile Herculane?

Până anul trecut, de 1 decembrie, când într-un tur de colț sud-vestic al țării (cu puțină ieșire în nord-estul Serbiei) ne-am plimbat și pe la Băile Herculane o oră, nu mai fusesem în celebra stațiune de mai bine de 15 ani. Dacă atunci starea stațiunii era destul de gravă, degradarea completă în care se scălda centrul istoric al stațiunii acum mai puțin de jumătate de an era deja de o severitate extremă. Și totuși, mai există speranță pentru Băile Herculane?

Situația acum 15 ani

Stațiune funcțională, cu majoritatea hotelurilor și ștrandurilor deschise și populate, deși în ele nu se mai investise de (zeci de) ani buni. De la cele trei hoteluri (Dacia, Diana și Minerva) de la intrarea în stațiunea propriu-zisă și până la Hotel Roman, găseai locuri de cazare decente de la 1 la 3 stele, pline de turiști. Băile Neptun erau deschise, iar noi mergeam la ștrandurile Cerna și 7 Izvoare. Ne cazam la Apollo (deși atunci era declasificat de la 2 stele la 1 stea și se apropia de obștescu-i sfârșit), unde aveam room service și mâncam cele mai bune prăjituri din amintirea noastră. Ai mei făceau revelioane la Grota Haiducilor și-și încărcau bateriile plimbându-se prin parcul central din fața Cazinoului, locul nostru preferat de jucat badminton și alergat în jurul arborilor sequoia.

Situația în decembrie 2012

Am revenit în Băile Herculane cu dor și drag și nu mică mi-a fost dezamăgirea. Față de amintirea mea, am suferit șoc după șoc să văd chioșcurile ce sugrumă eleganta gară din Herculane și salba de vile, pensiuni și hoteluri care mai de care mai hidoase care se lăbărțează de la gară către centrul stațiunii. Nici hotelurile Dacia, Minerva și Diana, altădată bastioane în munți ale turismului balnear, nu mi-au mai părut acum decât niște cruci la intrarea într-un cimitir. Am parcat mașina în spatele Cazinoului, loc care, în ciuda dărăpănăturii în care se află și a stării avansate de degradare a picturilor de pe tavan, emană încă un aer de eleganță habsburgică. Parcul, gol și trist, e încă străjuit de clădirile impozante ale hotelurilor Decebal (în renovare; după cum ne-a spus o doamnă de pe stradă - singura în afară de noi patru, a fost cumpărat de un grec care investește în el) și Traian (casă bântuită). 
Vis-a-vis de Decebal, Vila Elisabeta - loc încărcat de istorie - fusese renovată, dar nefinalizată, lăsată la gri. Peste Podul de Fier (prin ale cărui scânduri de lemn ziceai că imediat îți trece piciorul și pici în Cerna), Băile Neptun zac ca exemplu clar al tâmpeniei poporului român - dotate cu geamuri termopan acum câțiva ani, sunt momentan închise și dărăpănate, cu laterala dinspre Rotondă prăbușită aproape de tot). Nici Podul de Piatră, cu al său pasaj acoperit, nu arăta prea bine. După el, Baia Hebe și Hotel Apollo sunt alte locuri de groază, la ale căror geamuri sparte orice minte bogată poate dibui fantome. Peste stradă, lucrurile nu sunt chiar așa grave. Clădirea Poștei și Hotel Ferdinand au clădiri reparate, cu fațade renovate, ca două oaze de speranță deșartă în mijlocul prăpădului. Până și marele Hercule arată bolnav de febră, stând neîncetat în fața fostei Săli de Mese, acum umbră a unui edificiu măreț din care nu au mai rămas decât semnele care îi roagă pe puținii turiști curioși să nu intre de nu vor să le cadă clădirea în cap. 
După Sala de Mese, Pavilionul nr. 5 (în renovare) și biserica catolică (renovată) par desprinse din altă poveste. O surpriză plăcută a fost și drumul care le unește de Hotelul Roman, numit Drumul Roman, reabilitat cu bani europeni, dotat cu băncuțe, coșuri de gunoi, balustradă și tablouri sculptate cu scene romane.

Deși punctual unele lucruri erau de apreciat, sentimentul general era de oraș părăsit și bombardat, lucru care m-a întristat, mai ales că amintirea mea era mult mai aproape de imaginea unui Karlovy Vary decât de a unui Cernobîl. 

Situația în aprilie 2013

Stațiunea Băile Herculane și turiștii săi s-au mutat cu câțiva kilometri mai în față, alegând în locul zonei centrale să stea în noile pensiuni de la intrarea în oraș. Noua zonă zero a stațiunii nu mai este acum parcul de la Cazinou, ci intersecția din fața hotelurilor Dacia, Diana și Minerva, unde s-au construit câteva supermarketuri de debara (gen bazar turcesc la scară mini), un restaurant-pizzerie destul de decent (Cristal, parcă. De afară arată dubios, dar la interior e ok, au mâncare destul de bună, prețuri mici și servire foarte rapidă) și câteva chioșcuri cu suveniruri și chinezării. Personal, mie toată zona de la gară până aici mi se pare un fel de anticameră de mâna a doua la adevărata stațiune, mai mult parte din orașul Băile Herculane și niciodată atrăgătoare pentru turiștii străini, așa că nu o să îmi dezvolt impresia prea mult.

Continuând drumul către centrul istoric, am mai observat câteva lucruri care îmi scăpaseră astă-iarnă, cum ar fi faptul că s-au renovat și hotelul și ștrandul Cerna. La ansamblul Cazinoului lucrul era în toi, și nu pot decât să sper că se vor salva aspectul și picturile de pe tavan și cupole, o operă de artă în sinea lor. Părculețul era mai viu de data asta (probabil apanajul naturii înverzite) și populat de familii cu copii, cupluri de îndrăgostiți și grupuri de copii care băteau mingea.

Spre deosebire de luna decembrie, acum am continuat drumul mai departe de Hotel Roman, ajungând până la ștrandul 7 Izvoare, care era închis. Pe drum, însă, puzderie de oameni la slip și costum de baie coborau la Izvorul Scorillo. Nu știam ca acest izvor termal să fie valorificat, dar nici nu am oprit în aglomerație să coborâm pentru a vedea cum este amenajat. Până la barajul de pe Cerna, ne-am clătit ochii cu frumusețea și curățenia pesajului, care parcă a mai îndulcit impresia generală asupra stațiunii.

Băile Herculane a fost una dintre cele mai frumoase stațiuni din Europa și are potențial să redevină ceea ce a fost. S-a greșit enorm lăsând-o să cadă în paragină (bine, nu s-a greșit, au fost alte interese la mijloc), dar nu pot să nu alimentez acel licăr de speranță care se ivește în suflet de fiecare dată când văd o clădire sau un drum reabilitat sau în renovare. Nu știu dacă să merg pe mâna investitorilor privați sau să cred într-o gestionare a autorităților publice care să acceseze fonduri europene pentru reabilitarea și modernizarea stațiunii. Salut oricare variantă ce dă roade. Voi ce credeți, mai există speranță pentru Băile Herculane?

PS: Poze luminoase am pus aici.