Pe scena cu Ioan Holender

Mi-am ocupat cuminte locul în sala "I. D. Sîrbu" a Naționalului craiovean. De fapt, pe un scaun așezat pe scenă, foarte aproape de fotoliul pe care urma să se așeze invitatul celei de-a 35-a ediții a "Întâlnirilor SpectActor". Parcă prea aproape e scaunul, prea luminat e locul, mi-amintesc că am gândit atunci. Nicolae Coande, moderatorul evenimentului, măsura scena în lung și în lat, vorbea cu spectatorii, dădea indicații cu privire la locurile din sală. Am intuit la dumnealui o emoție și o neliniște care se manifesta activ, spre deosebire de a mea, pe care încercam să o ascund în mine. Mi se întâmplă des să am emoții atunci când știu că urmează să văd, să ascult sau să întâlnesc oameni mari, pe care îi respect. E ca și când un praf din gloria lor te murdărește puțin pe haină și devii și tu, brusc, un pic mai bun. Ești puțin copleșit.

Ioan Holender la Întâlnirile SpectActor de la Craiova. Foto: Florin Chirea

Domnul Ioan Holender s-a așezat pe fotoliul care i se pregătise înainte ca toți spectatorii să-și ocupe locurile în sală. Cu o privire iscoditoare a dat ocol de câteva ori sălii, parcă vrând să vadă cine a venit să-l asculte. I-am urmărit și eu privirea. Multe capete cu păr alb. Prea multe, parcă. Multe figuri cunoscute sau vag cunoscute, oameni de cultură, oameni aduși de interes sau curiozitate sau oameni în căutare de praf de glorie pe care să și-l întindă singuri pe haine. Că mi s-o fi părut mie, nu știu, dar parcă mi-a zâmbit când m-a văzut, făcută mică-mică pe scaunul meu de pe scenă, și a dat aprobator din cap a “mă bucur că-s și tineri în sală.” Am observat și eu câțiva pe care îi tot revăd cu drag la evenimente culturale, nu neapărat mondene. Noi o să fim bătrânii care o să ne salutăm prin sălile de spectacole din Craiova peste 50 de ani.

Întâlnirea a debutat cu o scurtă prezentare făcută de directorul Teatrului Național "Marin Sorescu" din Craiova, Mircea Cornișteanu, și a continuat cu una mai lungă făcută de Nicolae Coande, secretarul literar al instituției, inițiatorul și moderatorul "Întâlnirilor SpectActor". Ioan Holender a rămas tăcut și elegant în fotoliu, având mina demnă a omului obișnuit să stea în lumina reflectoarelor și să audă vorbindu-se despre el. Dacă m-ar ajuta vocabularul, aș desena în cuvinte câtă eleganță emana acest om doar stând acolo, respirând și dând uneori din cap pentru a confirma cele spuse sau citite de dl. Coande despre viața și cariera sa. Dar nu mă ajută, așa că trebuie să faceți un efort de imaginație și să îl vedeți cu ochii minții. Cui m-a întrebat după eveniment cum mi s-a părut Holender i-am spus că l-am asemănat unui lord, învățat să facă paradă în fața supușilor săi. Numai că Holender n-a făcut paradă și eu m-am simțit supusă doar pentru că sunt suficient de deșteaptă ca să știu cât de multe lucruri nu știu.

Ioan Holender. Foto: Florin Chirea

Când a început să vorbească, vocea lui a sunat a tutun bun, a discuții elevate și a viață împlinită. N-a ținut o conferință despre „Opera și teatrul dramatic”, ci ne-a vorbit despre viața și activitatea sa. A știut să nu intre prea mult în detalii tehnice – până la urmă, avea în față un public de neinițiați -, dar nici să nu ne priveze de informații. A spus lucrurilor pe nume cu o degajare născută din lipsa de obligații sau datorii morale față de nimeni, ca un self-made man ajuns la o vârstă venerabilă care nu se teme să critice președinți, să supere oficialități sau să își spună părerea. Ne-a făcut să zâmbim și nu s-a sfiit să demoleze mituri sau să fie tranșant cu privire la anumite subiecte care împart opinia publică în două. Nici când a trebuit să răspundă la întrebări din public nu a iertat – că a fost vorba de nivelul culturii și al finanțării culturii în România, de Andre Rieu, de competiția pentru desemnarea Capitalei Europene a Culturii 2021 sau de felul în care se poate transforma cultura în bani. Răspunsurile lui, tăioase și practice precum o viziune managerial-antreprenorială, au fost livrate într-o română liniștită, curată, frumos curgătoare și limpede ca cristalul. Aș fi avut și eu o întrebare să-i pun, dar i-am intuit răspunsul din vreme și n-am mai considerat că e cazul. Îmi pare rău, acum aș fi băgat două degete în praful de glorie și v-aș fi întrebat dacă mă vedeți strălucind.

Holender este o personalitate internațională și șansa de a-l fi văzut, ascultat și întâlnit m-a făcut să radiez pe dinăuntru. E mereu reconfortant să asculți o persoană (și să mă iertați dacă nu e elegant, dar aș adăuga "de 80 de ani") cu o gândire proaspătă și, în ciuda unei vieți pline, cu privirea ațintită spre viitor. Mulțumesc, deci, lui Bogdan și colegilor lui de la TNC, care mi-au asigurat un loc pe scenă, aproape de Ioan Holender. Răspuns: Da, m-am îndrăgostit! :)