Se afișează postările cu eticheta opera si teatrul dramatic ioan holender. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta opera si teatrul dramatic ioan holender. Afișați toate postările

25 noiembrie 2015

Pe scena cu Ioan Holender

Mi-am ocupat cuminte locul în sala "I. D. Sîrbu" a Naționalului craiovean. De fapt, pe un scaun așezat pe scenă, foarte aproape de fotoliul pe care urma să se așeze invitatul celei de-a 35-a ediții a "Întâlnirilor SpectActor". Parcă prea aproape e scaunul, prea luminat e locul, mi-amintesc că am gândit atunci. Nicolae Coande, moderatorul evenimentului, măsura scena în lung și în lat, vorbea cu spectatorii, dădea indicații cu privire la locurile din sală. Am intuit la dumnealui o emoție și o neliniște care se manifesta activ, spre deosebire de a mea, pe care încercam să o ascund în mine. Mi se întâmplă des să am emoții atunci când știu că urmează să văd, să ascult sau să întâlnesc oameni mari, pe care îi respect. E ca și când un praf din gloria lor te murdărește puțin pe haină și devii și tu, brusc, un pic mai bun. Ești puțin copleșit.
Ioan Holender la Întâlnirile SpectActor de la Craiova. Foto: Florin Chirea


14 noiembrie 2015

Ioan Holender vine la Întâlnirile SpectActor

Acum un an și jumătate scriam pe blog despre Întâlnirile SpectActor, o serie de evenimente culturale inițiate și găzduite de Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova ce aduce în fața publicului craiovean personalități ale vieții culturale românești. Nu mai știu când am auzit prima dată despre acest eveniment, nici când mi-a intrat în cap că trebuie să ajung la aceste manifestări (de fapt, asta știu: când invitatul lunii a fost Nae Caranfil, ce tocmai terminase de regizat "Closer to the Moon"), dar, ca un făcut, mereu se suprapuneau peste ele plecări din țară sau din oraș, alte evenimente sau interveneau obstacole care mă împiedicau să particip. Să sperăm că am scăpat de ghinion și mâine îmi ocup locul în sala "I. D. Sîrbu" a Naționalului nostru la întâlnirea cu Ioan Holander.