19 noiembrie 2018

Mamma Mia la Craiova! - How can I resist you?

Mamma mia, here I go again / My, my, how can I resist you?” Exact, cum să reziști primului musical care ajunge la Craiova? Pe 23 decembrie, la Sala Polivalentă, se aude, se vede, se cântă și se dansează Mamma Mia!




M-am născut la 12 ani (și un pic) după ce Benny Andersson, Björn Ulvaeus și Stig Anderson au scris piesa „Mamma Mia”, care a deschis cel de-al treilea album ABBA. Dar muzica bună e nepieritoare, așa că n-a durat mult până să mă familiarizez cu melodiile celebrei trupei suedeze.


În 2012, când am vizitat Stockholm-ul, una dintre opriri a fost la Muzeul Muzicii. Acolo exista o aripă dedicată în întregime trupei ABBA, cu proiecții video și expoziții de obiecte sau piese vestimentare care au aparținut membrilor formației. Cei cu oareșce talent muzical se puteau urca pe o scenă unde, în lumina reflectoarelor, făceau karaoke pe piese ABBA. Nu există nicio dovadă foto-video că aș fi făcut și eu asta (dar, să fim serioși, n-are rost să neg)! :D



Popularitatea cântecelor ABBA a renăscut odată cu musical-ul „Mamma Mia!”, creat de dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer. Lansat la Londra în 1999, show-ul a ajuns rapid pe Broadway, unde a fost jucat timp de 14 ani.  

Fiindcă sunt fana numerelor și a statisticilor, trebuie să adaug că musical-ul „Mamma Mia!” a fost urmărit de 60 de milioane de oameni din 50 de țări. În fiecare zi au loc, undeva pe glob, cel puțin 7 reprezentații „Mamma Mia!".

În iulie 2008 a fost lansată o adaptare cinematografică cu același nume, cu o distribuție de milioane: Meryl Streep, Pierce Brosnan, Colin Firth, Stellan Skarsgård, Julie Walters, Dominic Cooper, Amanda Seyfried și Christine Baranski. Anul acesta a apărut și continuarea, „Mamma Mia! Here We Go Again”. 



N-am apucat să văd filmele până acum, dar de Crăciunul ăsta voi merge să văd musical-ul montat la Craiova, într-o adaptare 100% românească.

Și pentru că vă știu curioși, am răspuns eu în avans la întrebările pe care sigur le aveți:

Ce?

O poveste despre iubire, relații și prietenie!

Cine? 

Loredana Groza, Bianca Purcărea, Anca Țurcașiu, Anca Sigartău, Aurelian Temișan, Ernest Fazekas, Adrian Nour, Silviu Mircescu.

Când?

23 decembrie 2018, ora 19:00

Unde?

Sala Polivalentă din Craiova

De unde?

www.iabilet.ro, Flanco Craiova (Str. Frații Golești nr. 1), Flanco Craiova Auchan (Calea Severinului nr. 5A), Perfect Tour (Str. Eugeniu Carada nr.2)

În caz că sunteți extra-curioși, vă spun și motivele pentru care vreau să merg la spectacol:

  • N-am văzut niciodată un musical live. Am ascultat un musical („The Book of Mormon” – merci, July!), am văzut câteva la cinema / televizor („La La Land”, „Frozen”, „Sweeney Todd” și „Les Misérables” îmi vin acum în minte), dar n-am fost la unul.
  • Muzica celor de la ABBA. Abia aștept să ascult piese precum "Super Trouper", "Lay All Your Love on Me", "Dancing Queen", "Knowing Me, Knowing You", "Take a Chance on Me", "Thank You for the Music", "Money, Money, Money", "The Winner Takes It All", "Voulez-Vous", "SOS" și "Mamma Mia"! 
  • Vreau să o revăd pe Loredana. Știu cum cântă / joacă, o auzim / vedem mereu la radio, la TV sau prin concerte. Recunosc că am devenit fana ei pe veci după ce am văzut-o acum 3 ani în spectacolul „Reveria”, la Teatrul Național din Craiova. Elogiul pe care i l-am dedicat atunci, aici.
  • Garda veche, nepereche. Anca Țurcașiu, Anca Sigartău, Aurelian Temișan. Am crescut cu oamenii ăștia la televizor, mă duc de curiozitate, să văd dacă Țurcașia e la fel de slabă și frumoasă pe cât mi-o amintesc, Sigartău la fel de haioasă și Temișan la fel de înalt.
  • Nour. Adrian Nour. Nour care, în mintea mea, încă e (aproape) sinonim cu „La bohème”-ul lui Aznavour pe care l-a cântat în 2013 la Vocea României. Am tot pândit bilete la „Fantoma de la Operă” la București (unde Nour joacă Fantoma), dar niciodată n-am prins. Ar fi culmea să-l ratez când vine el la Craiova!

  • E în ajunul Ajunului! Ce moment mai bun să ai câteva ore de relaxare alături de prieteni sau familie? :) 

Tu ce planuri ai pe 23 decembrie? Hai să Mamma Mia împreună! 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu