Prin martie am promis să postez o serie de articole despre
alegerile europarlamentare 2019, dar, ca de obicei, viața a avut alte planuri
cu mine (tot felul de deplasări în țară și străinătate, deadline-uri și alte
asemenea). Am apucat să scriu un articol introductiv despre Uniunea Europeană și
a rămas că voi scrie și despre Parlamentul European (roluri, competențe,
structură). Așa că, dacă ești în căutarea unui rezumat despre PE, ca să
înțelegi ce votăm mâine, găsești ceva informații mai jos.
Ce este Parlamentul European?
Parlamentul European este corpul legislativ al Uniunii
Europene, alcătuit din 751 de deputați aleși în cele 28 de state membre ale
Uniunii Europene extinse. Din 1979, deputații sunt aleși prin vot universal
direct pentru o perioadă de cinci ani.
Parlamentarii aleși au ca principală sarcină reprezentarea
cetățenilor la nivelul UE și apărarea intereselor acestora pe lângă conducerea
și instituțiile Uniunii. Parlamentarii se implică în dezbateri publice și joacă
un rol esențial în elaborarea politicilor UE, având următoarele puteri:
- putere legislativă – PE ia decizii, împreună cu Consiliul UE, cu privire la actele legislative care influențează viața de zi cu zi a cetățenilor Uniunii în privința economiei, mediului, protecției consumatorilor etc. Statele membre își păstrează dreptul de veto în domenii precum apărarea, afacerile externe, impozitarea sau securitatea socială și decid singure asupra educației și culturii (deși beneficiază de diverse măsuri de sprijini din partea UE).
- puterea bugetară – La nivelul UE, competențele bugetare sunt împărțite între PE și Consiliu. Împreună, aceste instituții adoptă cadrul financiar multianual, examinează și aprobă bugetul anul pentru anul următor etc
- puterea de control – PE monitorizează utilizarea corectă a fondurilor UE, alege președintele Comisiei, supraveghează activitatea comisarilor și acționează pentru îmbunătățirea transparenței guvernării zonei euro.
Structura Parlamentului European
Numărul europarlamentarilor din fiecare țară este, în mare,
proporțional cu populația țării, dar nicio țară nu poate avea mai puțin de 6 sau
mai mult de 96 reprezentanți, iar numărul total nu poate depăși 751 (750 +
Președintele).
Având în vedere retragerea Regatului Unit din UE, a trebuit
să se analizeze modul de redistribuire a celor 73 de locuri. În urma unei propuneri
prezentate de Parlament, Consiliul European a adoptat o decizie de stabilire a
componenței PE după alegerile din 2019. Numărul total de locuri a fost redus de
la 751 la 705, cota unora dintre statele membre crescând. Numărul deputaților
care urmează să fie aleși din fiecare stat membru pentru Parlamentul European
este următorul:
Cu toate acestea, în cazul în care Regatul Unit va fi în
continuare un stat membru al UE la începutul legislaturii 2019-2024 (și anume
în iunie 2019), numărul de deputați în Parlamentului European pentru fiecare
stat membru va fi cel anterior, până în momentul în care retragerea Regatului
Unit din Uniune produce efecte juridice.
Membrii Parlamentului European sunt grupați după afilierea
politică, nu după naționalitate. În prezent, există 8 grupuri politice în
cadrul Parlamentului European. Numărul minim de deputați necesar pentru a
constitui un grup politic este de 25. Cel puțin o pătrime din statele membre
trebuie să fie reprezentate în cadrul grupului. Un deputat poate aparține unui
singur grup politic. Unii deputați nu fac parte din niciun grup politic, ei
fiind, în acest caz, deputați neafiliați.
Grupurile politice existente în prezent sunt:
- Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)
- Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din PE
- Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni
- Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa
- Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică
- Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană
- Grupul Europa Libertății și Democrației Directe
- Grupul Europa Națiunilor și a Libertății
Cum funcționează Parlamentul European?
Dacă am timp până mâine, următorul articol din seria Alegerilor europarlamentare 2019 va fi despre Alegerile Europene din 2019. Până data viitoare, rămâneți informați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu