Delicii autentice pădurenești la punctul gastronomic local din Cutin, Hunedoara

“Potol, potol, potol, potol, / Stomacul meu e gol, / Și-o bere, și-o bere, / Sufletul meu cere.” În timpul excursiei #prinHD, colegul Daniel Botea ne-a învățat acest cântec studențesco-milităresc, pe care-l cântam de fiecare dată când se apropia ora mesei. Cu toate astea, când ne-am întors de la vizita la punctul gastronomic local din satul Cutin, comuna Peștișu Mic, mai degrabă am fi cântat “Cutin, Cutin, Cutin, Cutin, / Stomacul meu e plin!” Dar, pe lângă bunătățurile pădurenești din care ne-am înfruptat la fața locului, cu altceva am plecat de la primitoarea familie Mircea din Cutin: cu bucuria că oameni tineri revin în vatra satului pentru a reînvia tradiții unice și a le împărtăși cu generozitate cu oricine dorește să le descopere!

Sursă foto: Daniel Botea

După cum vă spuneam în articolul anterior despre excursia noastră prin Hunedoara Neștiută, 3 sate din componența comunei Peștișu Mic - Cutin, Dumbrava și Ciulpăz - fac parte din așa-numitul Ținut al Pădurenilor, o “enclavă” folclorică, etnografică și gastronomică aparte, cu propria identitate, puțin afectată de influențe externe și rămasă aproape neschimbată de-a lungul timpului. Când vii dinspre satul Nandru, destinația noastră, Cutin, este cel mai îndepărtat sat din pădurenime, fapt care a scos la iveală prima provocare!

De la Pensiunea Fan din Nandru, unde am avut sediul de campanie, până la punctul gastronomic din Cutin este un drum de vreo 6 km în urcuș. Soluția: deplasare cu ATV-uri puse la dispoziție de Marius Achim de la Achimoto! Noi, mai puțin aventuroși, am venit cu o soluție alternativă: să mergem pe ATV-uri, dar ATV-urile fiind ... așezate o platformă! Zis și făcut, unii și-au luat locurile pe ATV, iar câțiva ne-am înghesuit în cabina platformei. Bineînțeles că, până am ajuns la Cutin, a fost tot un râs și o distracție, astfel că la destinație am debarcat plini de entuziasm și bună dispoziție!

Primul lucru pe care l-am exclamat când am intrat în curtea încăpătoare a gazdelor noastre a fost: cât de multă iarbă – și cât de verde! (Noi, ăștia de la câmpie, avem o problemă cu iarba care se usucă și se îngălbenește mult prea repede!) Pomi înalți, un cățel sfios, retras în cușcă, un gard de lemn și-un braț de buturugi pentru ierni friguroase au întregit tabloul idilic al curții familiei Mircea din Cutin, completat de un leau care mi-a adus aminte de curtea străbunicilor din Mehedinți. (În zona aceea, leaul era o dependință a casei, care putea fi folosită pentru depozitarea diverselor obiecte, ca un șofru / șopron sau un pătul.) Desigur, casa și anexele nou ridicate aduceau ansamblului și o notă de modernitate și confort necesare pentru primirea oaspeților.

Cum am terminat de dat o roată de jur-împrejur cu ochii, cum ne-au ieșit în întâmpinare gazdele – 3 generații de pădureni veritabili: Ana Maria și Daniel Mircea, alături de părinți și de juniorii lor, Denis și Ianis! Prima surpriză plăcută, care ne-a și făcut să ridicăm obiectele aparatelor de fotografiat, au fost costumele pădurenești purtate de Ana Maria, Daniel și Denis, adevărate opere de artă pictate cu acul și ața!

Preferatul meu a fost costumul pădurenesc de femeie, superb, bogat decorat și foarte colorat (în roșu), un costum de femeie tânără sau mireasă (cu cămașă, catrânță, opreg, brâu, pieptar și batic), așa cum ne-a povestit Ana Maria Mircea. Era chiar costumul pe care-l purtase la nuntă! Aparent, femeile căsătorite sau văduvele trebuie să poarte costume în culori mai închise sau negre, ca să nu mai atragă atenția bărbaților asupra lor.

Și bărbații familiei – Daniel și Denis – ne-au încântat cu costumele lor, spectaculoase într-un mod mai discret: mai puțin colorate, dar cu cămăși elegant brodate în zona manșetelor, gulerului, deschiderii de la piept și poalelor. Recunosc, pentru mine jumătate din farmec l-au avut pălăriile, inspirate din cele ale pădurarilor sau vânătorilor de munte!

Și cum costumul tradițional neînsoțit de muzică populară parcă n-are același farmec, iată-l pe flăcăul cel mare al familiei Mircea, Denis, cântându-ne și încântându-ne cu înzestrarea lui la saxofon. Îl puteți asculta aici!

După atâta admirat, discutat, fotografiat și ascultat, cam venise ora mesei; și doar nu i-o spune degeaba “punct gastronomic local”! Gazdele erau deja pregătite – în timp ce ne întrețineau și ne făceau poftă de mâncare cu o tărie, ceaunul fierbea pe foc, umplând curtea de mirosuri apetisante.

Masa întinsă, plină de mâncare bună, cu prieteni vechi și noi aproape... nu-i așa că lucrurile simple fac viața mai frumoasă? Noi ne-am învrednicit la o porție sănătoasă de tocăniță de cartofi, alături de o mămăligă tradițională, dar și de-o pâine pe vatră, de nu știam cu care să ne-nsoțim mai degrabă.

Și nu carecumva ca dietele noastre să funcționeze, bunica ne-a mai pus dinainte și două farfurii cu plăcinte pădurenești pe care efectiv nu era politicos să le refuzăm! Problema a fost că, după ce-am mâncat o plăcintă cu brânză, am aflat că mai erau și plăcinte cu brânză și mărar. Și, ce să zic... gazdele au insistat! 😁

Sătui ca niște greieri borțoși, ne-am întins pe cergi pe iarbă, la soare, și-am făcut o mini-siestă în aer liber înainte să ne luăm rămas-bun și pe-data-viitoare de la gazde! 

Dacă aveți drum prin zonă (sau nu), mergeți în Ținutul Pădurenilor pentru o experiență minunată și autentică în mijlocul naturii. Cât despre familia Mircea, gazdele noastre primitoare, dați-le un telefon și treceți-le pragul!

“Cutin, Cutin, Cutin, Cutin, / Stomacul meu e plin!”, așa că soluția pe care am propus-o și pe care gașca a acceptat-o destul de ușor a fost să facem drumul de întoarcere spre pensiune pe jos. Mai știți acei 6 km de care vă spuneam la începutul articolului? I-am făcut la pas pe un drum minunat, într-un peisaj de vis, printre livezi roditoare, pășuni și păduri ruginii (normal, doar se spune că, dacă vrei să ajungi la pădureni, trebuie neapărat să treci printr-o pădure)!

Dar stați, că nu s-a terminat povestea pădurenilor! La pensiune ajunși, ne aștepta pentru discuții domnul Dorin Petresc, pasionat de istorie și arheologie, autor al monografiei satului Mănerău. Dânsul ne-a invitat într-o incursiune povestită în în etnografia Ținutului Pădurenilor, dar și în istoria zonei și a comunei Peștișu Mic. Nu ne-a venit să credem când am auzit că unele din satele prin care tocmai hălăduisem o zi întreagă erau atestate documentar din secolele 14-15 (ex: 1330 – Nandru, Josani), dar domnul Petresc ne-a adus și o hartă foarte-foarte veche, pe care le-am identificat cu ușurință.

Dintre poveștile pe care ni le-a împărtășit, cel mai tare m-a uns pe suflet cea conform căreia, la pădureni, femeia era stăpâna casei, bărbatul fiind mai mult plecat. Dovada statutului femeii stătea în decorațiile costumului popular, mai accentuate în zona brâului, nu a gâtului. Aici se purta un brâu cu inele (legenda spune că se adăuga câte un inel în amintirea fiecărui drăguț al femeii) sau un brâu cu bălți sau cu chei pe chici (despre care se spunea că avea rolul de a încuia fertilitatea). Apropo de fertilitate, se mai spune că pădurenii făceau maxim 2 copii, ca să nu împartă pământurile.

Alte informații interesante de la fața locului puteți afla dintr-o emisiune realizată chiar de domnul Petresc în Ținutul Pădurenilor în urmă cu câțiva ani:

Despre vizita la punctul gastronomic local din Cutin au mai scris și colegii mei:

Daniel Botea

Cristi Nedelcu

Diana Nedelcu

Marian Buzărnescu

Raluca Brezniceanu

Xaara Novack

***** Vizită din seria #HunedoaraNeștiută - Eveniment organizat de către Primăria Peștișu Mic în colaborare cu Pensiunea FAN și Călin Bobora.