Vive la République! La République de Moldova ne-a mai încântat o dată cu reușitele sale delicii oenologice, după ce ne mai cucerise o dată pe final de martie. Atunci am luat pentru prima dată contact cu vinurile de la Rădăcini Wines într-un context aparte, de Ziua Basarabiei. De data aceasta le-am asociat gustoaselor brânzeturi de la Delaco într-un nou eveniment-fanion al bloggerilor olteni, Brânzeturi cum se cuVin. Cum ne-am distrat, ce-am degustat și ce-am învățat, aflați detaliile citind articolul în continuare! 😊
Ediția #44 a evenimentului Brânzeturi cum se cuVin (și numărul #23 la care particip eu) a fost organizată de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro la Trattoria Il Calcio din Craiova. Fiind, deja, în cadru familiar, ne-am răsfățat cu povești interesante de la gazde simpatice și primitoare. Ca de obicei, colegul Daniel Botea a prezentat evenimentul și formatul, dar și brânzeturile de la Delaco, el fiind degustător autorizat de brânzeturi.
Despre cramă ne-a vorbit Crina Scorțanu, directorul național de vânzări Rădăcini Wines, aflată deja la a doua din multe, sperăm noi, descălecări oltenești.
Crina Scorțanu - Rădăcini Wines (sursă foto: Daniel Botea) |
Prietenii noștri Lenu și Narcis Neagoe și-au împărțit sarcinile și poveștile vinicole în funcție de existența (sau nu a) bulelor în pahare! Cum Lenu a emis maxima “Bulele e viața mea!”, puteți ghici cine a fost responsabil de ce tip de vin. 😊
Pe ordinea de zi am avut 5 asocieri de vin și
brânzeturi, după cum urmează:
1. Spumant Roze Métier metoda tradițională + Camembert
Ile de France
Am început degustarea, cum ar zice
cercetătorii englezi, “with a bang”, cu un spumant rose brut, obținut prin
metoda tradițională* din Pinot Grigio (55%) și Sauvignon Blanc (45%). Din
părinți câștigători, ce copil putea să iasă?
Iată că Pinot Grigio a împrumutat spumantului corpul
lejer și proaspăt, cu note puternice fructate și florale, în timp ce
Sauvignon-ul a contribuit cu caracterul său ușor citric, răcoritor, mai acid. Rezultatul
este spectaculos, intens și pasional, proaspăt și fructat, așa cum îi stă bine
unui rose sparkling. Bine făcut, extrem de plăcut, cu 12% alcool, spumantul roze
Métier al celor de la Rădăcini Wines m-a cucerit de la prima înghițitură!
I s-a asociat o brânză ce nu mai are nevoie de
nicio prezentare: Camembert! Moale, cremoasă, această Regină a brânzeturilor
franțuzești a adus la masa de joc propriile calități și arome, precum cea de
ciuperci, provenită din coaja cu mucegai alb comestibil.
Degustate în sincron, la temperatura potrivită
(spumantul rece, brânza la temperatura camerei), înainte să se încălzească și
să-și piardă din proprietăți, cele două delicii „gastroenologice” s-au numărat
printre asocierile de top ale serii. Din aceste motive, asocierea intensă
dintre spumantul roze Métier pasional și Camembert-ul catifelat a fost și
preferata mea!
2. Rădăcini Merlot rose + British Cheddar Delaco
D’Excepție
Cu o culoare frumoasă, roz pal, și o aromă plăcută,
de piersică, Merlot-ul rose aproape ne păcălise că este un vin “cuminte”. De
unde?! Cele 13,5% alcool l-au transformat în pretendentul perfect pentru a se asocia
unul British Cheddar maturat, gras, cu la fel de multă personalitate.
3. Fiori Viorica
alb + Emmentaler Delaco
Dacă la degustarea trecută cu cei de la
Rădăcini Wines am încercat în premieră vinul Viorica în cupaj alături de
Riesling și Chardonnay, acum a venit timpul să-l lăsăm să strălucească singur.
Acest soi de strugure moldovenesc hibrid (din părinți francez - Seibel și italieni
– Muscat Aleatico) împrumută de la soiurile originale un pic de acid și un pic
de dulceață pentru un rezultat interesant, mai ales în asociere cu un Emmentaler
dulceag-fructat.
4. Vintage Cabernet Sauvignon + Grana
Padano Delaco D'Excepție
O combinație clasică, între 2 titani ai
vinurilor și brânzeturilor, de multe ori preferata mea în cadrul degustărilor
grație calității separate și asociate a celor două componente. Cabernet-ul din
gama Vintage de la Rădăcini ne-a încântat și acum cu noblețea sa și cu buchetul
fructat de prune uscate și cireșe negre, în timp ce Grana Padano mi-a amintit,
cu cristalele ei de fericire, de ce este în top 3 brânzeturi pe care le ador.
5. Spumant Roze dulce + Gorgonzola
Delaco D'Excepție
După ce am degustat spumantele de la Rădăcini,
acum tind să-i dau dreptate lui Lenu – da, viața cu bule e mult mai
spectaculoasă! Spumantul Roze din Merlot, cu bule persistente și gust dulce, e
perfect să închidă o masă, în special dacă îl asociem cu o brânză intensă,
picantă, așa cum este Gorgonzola italiană cu mucegai albastru.
Ce am mâncat la Brânzeturi cum se cuVin #44
Deși vinurile și brânzeturile sunt vedetele incontestabile
și punctele de focus ale serii, nu pot să nu menționez de fiecare dată și
preparatele italiene cu care ne răsfățăm în ambientul aparte al Trattoriei IlCalcio din Craiova. De data aceasta am testat un risotto arborio mantecato con
i funghi porcini e spianata, un preparat gustos, cremos – și ușor picant.
Ce am învățat la Brânzeturi cum se cuVin #44
Recunosc, 99% din notițele mele de la degustare
au legătură cu spumantele, metodele de obținere și alte insight-uri pe care ni
le-a împărtășit Lenu.
Ca orice lucru, și vinurile spumante se pot produce în diferite moduri, cum ar fi prin metoda tradițională (sau metoda Champegnoise), metoda Charmat (Martinotti sau rezervorului), metoda rusească, metoda ancestrală etc. Metoda tradițională presupune ca fermentarea să aibă loc în sticlă, în timp ce metoda Charmat, specifică Prosecco-ului, presupune ca cea de-a doua fermentare să aibă loc în tancuri sau cisterne din inox sau oțel inoxidabil. Desigur, sunt mai multe diferențe tehnologice între aceste metode, dar nu vom intra în detalii (pe care nu le stăpânesc). :P
De asemenea, am aflat despre Dom Perignon, călugărul
benedictin despre care se spune că ar fi descoperit șampania, că, de fapt, a fost
adus la abația Hautvillers tocmai pentru a scoate bulele din vin sau pentru a
opri a doua fermentație a acestuia.
Seara a continuat cu tot felul de povești care
au însuflețit atmosfera foarte plăcută (desigur, și vinul din pahare a
contribuit semnificativ). Nu pot decât să vă recomand să încercați să recreați și
voi asocierile culinaro-bahice de care ne-am bucurat pentru a vedea dacă vă dă
la fel la calcule. Cu speranța că am reușit și acum să vă trezesc curiozitatea
cu privire la brânzeturile și vinurile pe care le-am degustat, vă urez poftă
mare și noroc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu