Se afișează postările cu eticheta caldura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta caldura. Afișați toate postările

28 iulie 2012

Cum sa te racoresti vara

          Priveam săptămâna trecută un documentar la televizor (nu rețin, din păcate, pe ce post / later edit: Weird Science, pe Explorer) despre cea mai eficientă metodă de a te răcori vara, atunci când te afli înăuntru, într-o cameră fără instalație de aer condiționat. Se punea întrebarea dacă ventilatoarele și băutul de apă rece ajută într-un mod semnificativ la scăderea temperaturii corpului sau la crearea unei senzații de răcoare.
         Pentru început, trebuie să știm că, pe lângă căldura ambientală, corpul nostru emană și el căldură. Aceasta ne învelește într-un strat ce poate fi simțit la distanță mică de suprafața corpului, motiv pentru care apropierea de o altă persoană pe perioade mai lungi de timp poate provoca disconfort.
        Atunci când bem apă rece există, într-adevăr, o senzație de răcorire pe dinăuntru (urmată de eliminarea apei la exterior sub formă de transpirație), dar apa nu influențeaza cu nimic stratul de căldură de la suprafața pielii. Astfel, dacă avem două persoane în aceeași cameră neventilată și uneia îi dăm un pahar de apă rece, ambele persoane vor avea în continuare aceeași temperatură a corpului (chiar dacă persoana care a băut apa va avea o aparentă senzație de confort sporit).
         Ventilatoarele, după cum știm, produc vânt și nu frig, deci nu vor influența nici ele cu nimic temperatura camerei. Cu toate acestea, dacă așezi un ventilator în dreptul corpului, valul de aer care lovește suprafața corpului împrăștie stratul de căldură proprie ce ne învelește, scăzând astfel temperatura corpului și având un real succes în sporirea stării de răcoare și de confort. Reluăm experimentul cu cele două persoane, aflate de această dată în două încăperi diferite, într-una dintre ele fiind montat un ventilator. În ambele camere temperatura ambientală va fi aceeași, dar temperatura corpului persoanei către care este fixat valul de aer trimis de ventilator va fi mai mică decât a persoanei aflate în camera neventilată. 
       Chiar dacă ventilatorul pare să fie soluția cea mai bună în lipsa unei instalații de aer condiționat, prezintă următoarele inconveniente:
- pentru a fi eficient, trebuie să sufle în permanență către suprafața corpului;
- poate provoca dureri de cap, desfundarea sinusurilor, disconfort ocular;
- e bine să fie închis dacă lipsiți din încăpere, deoarece motorul ventilatorului poate contribui la creșterea temperaturii ambientale.
          Acestea fiind zise, mă duc să-mi deschid firmă de ventilatoare! :P


13 octombrie 2011

Ca in epoca de piatra

          Fiecare dintre noi suntem diferiți, fiecare avem tabieturi, preferințe, plăceri sau neplăceri fără de care nu putem trăi și pe care ceilalți le pot înțelege și accepta sau nu. Știu, spre exemplu, persoane care, fie iarnă, fie vară, fac două dușuri pe zi. Jos pălărie în fața lor. Mai cunosc și alte persoane, care, însă, nu suportă apa pe față. Nu e vorba de a-și neglija igiena corporală, ci doar de preferința personală de a folosi apă sau altceva (demachiant, geluri de curățare etc) pe post de înlocuitor al apei. Și e fix treaba lor. Eu, spre exemplu, suport apa rece pe față doar când e foarte cald afară. Cum s-a răcit un pic vremea, am trecut pe apă caldă. Pe față, pe dinți, pe corp, pisti tăt. Numai că, uneori, forțe exterioare mă împiedică să folosesc apa caldă. Nu vă imaginați acum forțe militare armate sau invazii ale extratereștrilor, deși pot zice că e extra-terestru (vocea lui Mo) ce s-a întâmplat ieri la Craiova.
          În pragul iernii, jumătate din oraș a fost debranșată de la agentul 007, pardon, termic. Și cică zilele următoare va fi debranșată și jumătatea cealaltă, să nu rămânem numai noi, ăștia, sărmanii, cu buza umflată. Se cere achitarea restanțelor către Complexul Energetic. Prieteni, despre ce datorii vorbim noi aici? Cumva despre aceleași datorii pe care le avea (o anumită parte din) populația Craiovei și acum o lună, și acum două luni, și acum ț luni? Și când zic populație, mă refer la acei care aveau aceeași datorie la întreținere și acum o lună, și acum două, și acum ț. Nu mă întreb de ce nu s-a oprit apa caldă peste vară, când mai mergea să faci un dușuleanu și cu apă rece. Nu întreb nici de ce se aplică o măsură atât de barbară la un nivel atât de larg. Dacă unii nu își plătesc cheltuielile la timp (indiferent de motiv, că nu vor, că nu au, că nu pot), de ce nu li se aplică o pedeapsă doar lor? Mă întreb de ce e nevoie să îmi taie și mie apa caldă, serviciu pentru care am o vagă senzație că părinții mei plătesc niște bani lunar sau la un alt interval, dar îi plătesc. De ce să sufăr eu pentru alții, că doar nu-s ferventă religioasă? Sau printr-un efect comunisto-epoca de piatră aplicat prost, suntem toți în aceeași oală, egali numai la cele rele? E ca și cum un țigan fură și omoară, și le tăiem mâinile la toți. A, da, stați, chiar așa e...
          Păi atunci cred că e ok. Îmi cer scuze că v-am deranjat. O să mă spăl în continuare cu apă rece pe față, deși îmi displace grav. Asta până când va veni ceva ordin de la primărie să se dea drumul la apă și căldură pentru bobor (c-așa e-n prag de știm noi ce), să se bucure și fața mea...


Sursă foto, aici.