Dacă ar fi să pun un afiș la intrarea pe domeniul Timian Chalet de lângă Miercurea Ciuc (Harghita), aș scrie pe el Stress free zone! Căci e imposibil să nu te conectezi imediat la starea de bine, de relaxare și de frumos din acest colț de Rai pe care familia Becze l-a creat din dorința de a oferi o viață mai bună, mai curată și mai sănătoasă copiilor. Iată, deci, exemplul de bună practică și dovada concretă că e suficientă o scânteie sau o idee ca să schimbi lumea. Bine, și multă, multă muncă, dar, atunci când rezultatul e atât de spectaculos, iar oamenii atât de pozitivi, efortul trece pe plan inferior.
Se zice că nu poți să nu te îndrăgosteşti de
un loc dacă auzi un localnic povestindu-l. Așa cum nu poți să nu vrei să
(re)vii la Timian Chalet după ce ai auzit povestea locului de la gazde; după ce te-au răsfățat cu delicii
culinare, multe dintre ele folosind ingrediente locale, din fermă proprie; după
ce te-ai relaxat în centrul spa, pe sunete tibetane, la un masaj balinez, la
saună sau în jacuzzi; după ce ai stat la un pahar de oareşce în jurul focului
sau după ce ai explorat înălțimile dimprejur într-un jeep sau la o plimbare de
iarnă cu sanie trasă de husky.