De multe ori, atunci când vorbim despre vinuri, facem referire la amprenta oenologului, la viziunea și mijloacele sale de exprimare a plăcerii prin gust și arome, aciditate și alcool sau tanini. În mod similar, unii artiști își reflectă viziunea despre viață fără pretenție de ștaif, dar cu inocență și pasiune, cu simplitate și franchețe, cu mijloace proprii, individuale și ușor recognoscibile de expresie. Numim acest tip de artă naiv, la fel cum cei de la Casa de Vinuri Cotnari au numit cea mai nouă gamă de vinuri obținute doar din soiuri românești, cu niște etichete superbe, inspirate din estetica și filosofia picturii naive.
Le-am degustat cu plăcere, mai ales fiind puse în pahare, lângă platouri de brânzeturi de-lins-pe-degete de la Delaco, unele din preferatele mele all-time. Așa cum v-ați prins deja, vorbesc despre o nouă ediție a evenimentului Brânzeturi cum se cuVin al bloggerilor olteni. Ce am gustat, degustat și discutat, în rândurile de mai jos!