Se afișează postările cu eticheta onoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta onoare. Afișați toate postările

17 noiembrie 2011

Despre datorii

          Voiam de mai multă vreme să scriu un articol despre datorii, dar niciodată n-am avut suficient timp să îl elaborez așa cum mi-ar fi plăcut, chef să intru în probleme așa spinoase sau motivul să mă apuc. Astăzi, însă, am văzut la Chinezu că este Ziua fără Datorii și, chiar dacă nu o să pun pe tapet datoriile mele față de alții, voi încerca să merg puțin (nu, nu pe burtă) pe marginea subiectului. Pentru că ce e logic și mie îmi place, o să fur aici categoriseala datoriilor făcută de Cristi: datorii bănești (care pot fi către instituții sau către persoane), de suflet și de onoare. Le iau pe rând.
          Datorii către instituții n-am avut și sper să nici nu am curând. Când și dacă va fi nevoie să fac un împrumut la bancă, după cum mă știu, cred că n-o să am somn dacă n-o să plătesc ratele mai repede, doar-doar să scap de datorie mai repede. Cam așa merge și către oameni, căci am un defect major: am o memorie de elefant și țin minte și cine mi-a dat, și cui i-am dat un cap de ață. Ca să mă joc puțin cu cuvintele, nu-mi amintesc să fi uitat vreodată să îmi achit o datorie. Și când o fac, e fie suma fix așa cum am primit-o (fie ea cu virgulă), fie suma + o ciocolată, că doar de aia suntem și noi oameni. Bine, nu intră la socoteala asta prietenii apropiați, cu care nu e bai mare dacă mă îndatorez cu un bilet la film azi, dacă-l dau eu mâine pe cel la teatru; sau cam așa. Din celălalt sens, însă, nu merge treaba chiar așa tot timpul. Unii mai uită, alții se fac că uită. Mai sunt și cei care îngroașă obrazul, doar-doar oi uita eu. Ori eu, de la 1987, cu memoria mea de elefant... Unora mi-e jenă să le și aduc aminte, când vine data scadentă; peste alții, cum a fost cazul cu ultimul salariu, m-am dus aproape zi de zi, cerând nimic altceva decât ce e al meu, cu nici măcar o secundă mai devreme decât trebuia să fie. În principiu, cred că asta cu zisul depinde foarte tare de felul omului care ți-e dator și depășește termenul. Dacă eu îl văd că ar vrea, dar n-are de unde, pe cuvânt dacă nu mă simt prost eu să vin să cer. Dar dacă se plimbă prin Dubai și cu tine se lungește o lună pentru 2 milioane, tot pe cuvânt că îmi pierd răbdare și respectul și tot ce mai e de pierdut.
          Datoriile de suflet și cele de onoare zic că nu au prea mult de a face cu banii. Sunt micile sau marile servicii pe care ți le face cineva, mâinile de ajutor întinse pentru care rămâi recunoscător, așteptând prilejul oportun să te revanșezi. Eu, spre exemplu, am o maaare datorie de suflet. Merge către doamna profesoară Florentina Anghel, care a avut răbdarea să îmi coordoneze lucrările de licență și de disertație și să mă suporte 5 ani de zile (facultate + master). Și care m-a recomandat de atât de multe ori încât zău că sucul ăla pe care vreau să îl bem împreuna într-o zi (cât mai curând) e total nesemnificativ față de cât de recunoscătoare mă simt.
          Dana dixit!


Sursa foto, aici.