La fiecare strângere de gașcă bloggeristică am senzația că-s unde trebuie – în companie bună, adică. Tot de o astfel de revedere cu plăcere am avut parte și la noua ediție a evenimentului Brânzeturi cum se cuVin. Dacă unele degustări sunt despre descoperiri, altele sunt despre reîntâlniri cu oameni interesanți cu povești fascinante, cu vinuri bune și brânzeturi savuroase. Iar noi am mai bifat o astfel de ediție “cu de toate” alături de prietenii de la Crama Aramic și Delaco.
Revedere cu arome din Dealul Silagiului
Ediția #72 a evenimentului Brânzeturi cum se cuVin (și a #40-a la care particip eu) s-a desfășurat la 12Doișpe, la etaj, loc familiar pentru astfel de experiențe, unde am mai ridicat pahare și în alte ediții memorabile, dar și la alte ocazii (un atelier de scrapbooking, de exemplu). Bloggeri, prieteni (printre care reprezentanți din gașca Wine Lover), parteneri și invitați, ne-am reunit cu toții ba pentru a face cunoștință (unii), ba pentru a ne reaminti aromele, tehnicile și terroir-ul din Dealul Silagiului (alții), așa cum reies ele din vinurile-fanion ale locului.
Vinurile de la Crama Aramic din jud. Timiș au fost prezentate de doamna Vali Coza – o revedere care mi-a făcut mare plăcere, după întâlnirile precedente de la Wine Tonic Festival –, iar brânzeturile de colegul nostru Daniel Botea, degustător autorizat de brânzeturi și absolvent al Masterului de Expertizare Viti-Vinicolă. Împreună au reușit să creeze un echilibru perfect între informație și atmosferă, astfel încât degustarea să fie, ca de obicei, și educativă, și relaxată.
Crama Aramic, un colț de Banat ce merită descoperit
Crama Aramic este o cramă tânără, cu capital 100% românesc, fondată în 2010 de Adam și Cosmin Crăciunescu, tată și fiu, din dorința de a readuce la viață tradiția viticolă a zonei Silagiului, din județul Timiș. După replantarea viilor în perioada 2010–2012 și prima producție din 2015, crama a crescut constant, ajungând astăzi la aproximativ 84 de hectare și la un portofoliu variat de soiuri românești și internaționale.
Pentru noi, întâlnirea cu vinurile Aramic nu e o noutate. Am avut bucuria să le descoperim chiar la ele „acasă”, la crama din Dealul Silagiului, într-o vizită care mi-a rămas foarte dragă (cea din decembrie 2023 în gașcă blogosferică să vedem Timișoara Capitala Culturală).
Eu am lipsit (motivat) la următoarea întâlnire a domnului Adam Crăciunescu și a vinurilor Aramic cu bloggerii craioveni în Bănie în ianuarie 2024, dar îmi amintesc și acum liniștea dealurilor, viile cât vezi cu ochii și terasa din nou-construita sală de degustare care parcă se prăvălea peste podgorie. Așa că degustarea de la Craiova a fost, într-un fel, o continuare firească a acelei experiențe.
Asocierile serii
1. Alb de Silagi (Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Fetească Albă) + Camembert Ile de France
Un cupaj alb proaspăt, cu note florale și fructate, în care Muscat-ul se face simțit prin aromele parfumate, iar Sauvignon Blanc-ul aduce aciditate și structură. Camembert-ul, cremos și ușor intens, a completat frumos vinul, rotunjind profilul aromatic. O asociere echilibrată, potrivită pentru început de degustare.
2. Sauvignon Blanc Piatra Soarelui + Havarti Castello
Aceasta a fost, fără dubii, asocierea mea preferată. Sauvignon Blanc-ul „Piatra Soarelui” m-a surprins plăcut: pe lângă notele clasice și prospețimea caracteristice soiului, am simțit arome de măr și o structură mai amplă, probabil și datorită faptului că a stat mai mult pe boască. Are un postgust lung, ceea ce l-a făcut să rămână „prezent” după fiecare înghițitură. Havarti Castello, untoasă și ușor dulceagă, a venit ca o completare perfectă, domolind aciditatea vinului și punând în valoare aromele lui. Împreună au format o asociere foarte bine legată, echilibrată și, pentru mine, memorabilă.
3. Rosé Pinot Noir + Cheddar Delaco
Un rosé sec, delicat, cu arome de fructe roșii și o aciditate plăcută, care l-a făcut foarte ușor de băut. Cheddarul Delaco, mai intens și ușor maturat, a adus contrast și consistență. Împreună au creat o asociere jucăușă, dar bine echilibrată.
4. Roșu de Silagi (Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră) + Grand Blue Delaco
Un cupaj roșu cu personalitate, cu arome de fructe negre, condimente (de la un mic procentaj de Syrah) și un ușor caracter rustic. Grand Blue, cu gustul său puternic și sărat, a adus un contrast interesant. Nu e o asociere timidă, dar tocmai asta a făcut-o interesantă, căci fiecare element își susține identitatea.
5. Fetească Neagră Rezervă Aramic + Grana Padano Delaco
Feteasca Neagră Rezervă a venit cu note intense de prune uscate, condimente (plus o ușoară tentă de lemn) și taninuri bine integrate într-un corp mediu spre plin. Grana Padano asociată, tare și ușor sărată, a completat vinul prin contrast și textură. O asociere clasică, bine construită și foarte plăcută.
Pe lângă vin și brânzeturi, fiecare dintre noi a completat experiența cu ceva bun din bucătăria 12Doișpe. Eu am ales Butter Chicken, un comfort food care-mi merge la inimă și care s-a potrivit surprinzător de bine cu vinurile din pahar. Fiind un preparat indian bogat, cremos, avea nevoie în pahar de un prieten lichid care să-i echilibreze grăsimea și condimentele fără a fi acoperit de ele (și zic eu că l-a găsit în Rose-ul din Pinot Noir de la Aramic).
După atâtea gusturi bune și revederi plăcute, finalul degustării a venit la pachet cu promisiunea nerostită că ne vedem și data viitoare. 🍷🧀

.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu