Se afișează postările cu eticheta crama aramic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta crama aramic. Afișați toate postările

30 martie 2026

Festin cu brânză și vin - Delaco și Crama Aramic

La fiecare strângere de gașcă bloggeristică am senzația că-s unde trebuie – în companie bună, adică. Tot de o astfel de revedere cu plăcere am avut parte și la noua ediție a evenimentului Brânzeturi cum se cuVin. Dacă unele degustări sunt despre descoperiri, altele sunt despre reîntâlniri cu oameni interesanți cu povești fascinante, cu vinuri bune și brânzeturi savuroase. Iar noi am mai bifat o astfel de ediție “cu de toate” alături de prietenii de la Crama Aramic și Delaco.




12 decembrie 2023

Degustare de vinuri la Crama Aramic

În cea mai recentă expediție prin țară alături de gașca de bloggeri olteni degrabă degustători de Brânzeturi cum se cuVin, era culmea să invadăm Banatul și, pe durata raidului, să nu "călcăm" și una din cramele locale. Iată cum am ajuns la Crama Aramic, un mic colț de Rai cocoțat pe un deal acoperit de vii ruginii din apropierea Buziașului. Pe lângă degustarea a 5 vinuri, alături de un platou de brânzeturi și mezeluri potrivite, cei de la Aramic ne-au pregătit și-un prânz de însoțire, să pornim acasă cu toate simțurile încântate. Cum a fost întreaga experiență, în rândurile de mai jos!